Ioan Hora crede că a tras cartea câștigătoare: „Mi s-au îndeplinit toate visele de când am semnat cu Pandurii!”

Redactor:
Andrei Pal
Ioan Hora crede că a tras cartea câștigătoare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Hora (27 de ani), golgheterul sezonului actual de Liga 1, a precizat, într-un interviu acordat site-ului LPF, ce l-a determinat să semneze cu Pandurii Târgu Jiu, echipa antrenată de Edi Iordănescu.

Hora a semnat cu gorjenii în vara lui 2015 și a marcat 14 goluri în toate competițiile. După prestațiile bune de la echipa de club, Hora a intrat în atenția selecționerului Anghel Iordănescu și a fost convocat, în premieră, la echipa națională.

Hora a precizat care sunt argumentele conducerii de la Pandurii Târgu Jiu pentru a-l convinge să accepte oferta de transfer: „Trebuie să recunosc că nici nu am avut mai multe opțiuni când am ales să vin la Pandurii. Am așteptat până în ultimul moment, iar în cele din urmă am acceptat să vin aici, pentru că îl cunoșteam bine pe președintele Narcis Răducan. Apoi, am discutat cu domnul Edi Iordănescu și amândoi m-au convins să accept oferta lor. Cunoșteam echipa din campionat, i-am întâlnit, dar nu era formula de acum. Am crezut de la început că proiectul lor că va fi unul realizabil, iar până la urmă alegerea mea iată că s-a dovedit a fi inspirată.”

Atacantul a adăugat că este foarte mulțumit de situația echipei: „Mi s-au împlinit toate visele de când am venit la Pandurii, chiar am primit mai mult decât mă așteptam. Mă bucur că am ajuns să înscriu atât de mult și că am putut astfel să ajut echipa să ocupe un loc de play-off, iar în cele din urmă am dovedit, atât eu cât și echipa, că suntem în stare să ne batem la primele locuri. M-au ajutat și colegii foarte mult să mă integrez și nu aș fi reușit fără ajutorul lor. O mare parte din merite sunt ale domnului Edi Iordănescu, care este un profesionist desăvârșit și ne-a pus cu picioarele pe pământ. Am știut de la început ce ne dorim să facem pentru această echipă și cred că am reușit, secretul trebuie căutat între antrenorul nostru și grupul unit din care fac parte, și care s-a format aici în ultimul an. Am colegi care au caractere și calități deosebite.”

Hora a vorbit și despre performanțele personale în această ediție de campionat: „Sincer, dacă îmi spunea cineva la începutul sezonului că o să fiu după 26 de etape în fruntea clasamentului golgheterilor din Liga 1 nici eu nu aș fi crezut! Dar mă bucur că am reușit asta și sper să fiu și la final tot numărul unu. Faptul că sunt acolo ține și de noroc și de inspirație, dar, în principal, de faptul că am avut niște colegi care m-au ajutat foarte mult.”

„Convocarea la națională era un obiectiv personal. Cred că orice jucător român își propune să ajungă să fie convocat acolo. Mi-am propus să ajung și îmi pare bine că am fost convocat, sper să reușesc și pe viitor să fiu convocat la echipa națională.”, a precizat Hora pentru lpf.ro.

Ioan Hora a vorbit și despre participarea României la EURO 2016: „Până la turneul final mai avem multe etape și sper să continui pe aceiași linie pe care am început. Și ce altceva mi-aș mai putea dori decât să fiu sănătos, asta este cel mai important! Dacă voi fi sănătos, cred că deja am demonstrat că pot să ajut atât echipa cât și pe mine ca să fim în top.”

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele