Intră Toja,** iese „Balaci”

Redactor:
Nicu Bădescu
Intră Toja,** iese
  • Publicat:
  • Actualizat:

În lotul Stelei pentru meciul cu Ceahlăul vor reveni Kapetanos, Petre Marin și Toja, dar dispar Szekely și Ghionea, ambii cu probleme medicale

 
„Cristiano Bergodi și-a făcut singur munca grea. Acum nu mai știe pe cine să bage în teren”, spunea Gigi Becali după meciul de joi cu scoțienii. Înaintea partidei din Moldova, italianul are o mare dilemă: pe cine va trimite în spatele atacanților?
 
Bergodi și-a trasat un obiectiv clar la începutul acestei săptămâni. „Vreau două victorii. Prima pentru calificarea în play-off-ul Euro League, iar a doua pentru că știu cât de important este cum începi un campionat”, le-a transmis italianul colaboratorilor săi.
 
Tot fără Ghionea
Chiar dacă și-a dorit ca la startul meciului cu Ceahlăul să aibă pe teren cea mai bună garnitură, tehnicianul Stelei a fost nevoit să lase două piese grele acasă: Szekely și Ghionea. Dacă în cazul fundașului lucrurile erau clare, el fiind menajat pentru ca accidentarea suferită înaintea returului cu Ujpest să nu se agraveze, situația lui Janos Szekely s-a clarificat la o zi după meci. Mijlocașul a efectuat un RMN care deși nu a relevat o afecțiune gravă a mușchiului de la pulpa stângă, l-a îndemnat pe Bergodi să nu-l selecteze pe fotbalist în lot.
 
Toja începe titular
Unul dintre semnele de întrebare pe care Bergodi le avea era dacă să-l lase pe Andrei Ionescu printre titulari sau să profite de revenirea lui Toja. Se pare că italianul s-a hotărât și, fiind un meci disputat în deplasare cu o echipă cu rudimentară, îl va trimite din primul minut pe columbian. Un alt semn de întrebare al suporterilor era folosirea lui Kapetanos, care nu a mai jucat de la meciul tur cu Ujpest, când a fost eliminat. Grecul se pare că va începe de pe banca de rezerve partida, cuplul Stancu – Surdu dând satisfacție în meciurile pe care le-au jucat împreuna.
 
Echipa probabilă a Stelei: Tătărușanu – Golanski, Goian, Baciu, P. Marin – Nicoliță, Onicaș, Toja, Grzelak – Surdu, Stancu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…