INTERVIU | Sfaturi pentru Astra de la agentul român care locuiește de 21 de ani în Lyon. Joița: „Lacazette e principalul pericol. Publicul nu realizează o atmosferă ostilă”. Meciul se joacă pe arena pe care Adi Ilie înscria contra Columbiei

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Astra întâlnește în această seară, de la ora 21:30 (Digisport), pe Stade Gerland, gruparea franceză Lyon, în manșa tur a play-off-ului Europa League
  • ProSport a stat de vorbă pentru a prefața întâlnirea cu agentul FIFA Mihai Joița. Impresarul locuiește din 1993 în Lyon
  • Mihai Joița e asociat la firma de impresariat sportiv cu fostul jucător de la Lyon, Jean-Marc Chanelet, campion cu gruparea franceză
  • Joița îi impresariază pe Yahaya și Bukari, jucătorii Astrei. Tunisianul Younes Hamza (Ludogoreț) e cel mai cunoscut fotbalist pe care îl reprezintă
  • În urmă cu 16 ani, pe Stade Gerland, Adrian Ilie înscria unicul gol al României în partida cu Columbia (1-0) din grupa G a Campionatului Mondial din Franța. În poartă se afla Mondragon, goal-keeper care a evoluat pentru sud-americani și la CM 2014


Adrian Ilie a reușit pe Stade Gerland, împotriva Columbiei (’45), la CM 1998, unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria naționalei.

Meseria de impresar FIFA te obligă să alergi ca un maratonist aflat la apogeu pentru a fi cât mai bine informat, pentru a intra în contact cu ochi de toate culorile și pentru a te documenta astfel încât activitatea să genereze autoritate în domeniu, profit și vizibilitate. Agenții sunt și persoane care pot furniza informații pe care fanii unor echipe le pot pune într-un context mai larg și își pot face un tablou aproape complet despre adversarul Z sau jucătorul Y. ProSport a discutat despre partida Lyon – Astra, din manșa întâi a play-off-ului Europa League, cu un specialist cu voce autorizată. Trăiește în Lyon de 21 de ani, are ca partener un fost fundaș al gigantului francez din anii 2000 și impresariază și doi jucători de valoroși din campionatul României care evoluează la Astra: Yahaya și Bukari. Mai cunoscut în România din postura de agent al tunisianului Younes Hamza, Mihai Joița acceptă discuția despre Lyon – Astra din toate unghiurile.

Salut, Mihai! Te-am sunat pentru că știu că locuiești de peste 20 de ani în Lyon și cunoști foarte bine echipa care a dominat campionatul Franței în anii 2000. Care sunt șansele Astrei de a obține un rezultat bun din partida tur, de la Lyon?
Salut! Echipa antrenată de Daniel Isăilă ar trebui să joace foarte atent și foarte prudent, să nu lase spații în defensivă și să valorifice orice breșă lăsată de francezi. Cel mai mult mă bucură la Astra faptul că echipa și-a ridicat nivelul de încredere, că a simțit că se poate, că se poate exprima la un nivel înalt. Iar Isăilă a reușit să le câștige jucătorilor încrederea și respectul. Și asta constează foarte mult.

Și ce nu te bucură?
Îmi pare rău de Tembo…

Jucător impresariat de tine. Ce se întâmplă acum cu el?
E în Zambia, se antrenează cu o echipă de acolo până când se vor rezolva toate probelemele.

Lyon va juca din 2016 pe un stadion nou cu 68.000 de locuri. Eficiența rețetei financiare pe care s-a bazat proiectul de la marginea orașului

Pentru a ne face o idee despre forța echipei, pe ce loc anticipezi că va termina Lyon în acest sezon?
Lyon termină pe locurile 3-6 în acest sezon. Acum, în Franța, există Paris Saint Germain și restul lumii. A doua ca valoare ar fi Bordeaux, iar apoi urmează un grup format din echipe precum Marseille, Lyon, Lille și Monaco.

De ce sunt din ce în ce mai puțini jucători cu nume sonore, dar care și au pretenții financiare mari?
Au scăpat de jucători cu salarii mari precum Lisandro Lopes, Gomis, Cris și se bazează foarte mult pe tineri. Aceștia au potential mare de creștere și în 2016, când vor inaugura noul stadion, vor cumpăra două-trei staruri pentru a crea și o echipă super-performantă, dar și pentru a atrage foarte multă lume la noua arenă.

Vorbești de noua arena. Ce se întâmplă cu ea?
E pe jumătate ridicată și va fi dată în folosință în 2016. Se află la marginea orașului construită, iar investiția totală ajunge la 400 milioane de euro. E un întreg complex cu terenuri de antrenament, cu săli de forță, cu hotel, iar stadionul va putea fi valorificat în mai multe moduri: prin concerte, congrese, întruniri…

Și fotbalul ar aduce beneficii? Nu s-a mai pierdut din interes după acea serie incredibilă din anii 2000?
Nu, nici vorbă. Noua arenă deține o capacitate de 68.000 de locuri, se va numi Stade de Lumiere, iar arhitectura se aseamănă cu stadionul lui Arsenal Londra, Emirates. Un lucru deosebit de important derivă din faptul că arena este sută la sută proprietatea clubului Lyon. Din punct de vedere financiar, strategia lor arată cam așa: dacă ajung să vândă cele aproape 70.000 de bilete cu 50 de euro, prețul pentru un meci de campionat, ajung la 4 milioane de euro pe meci. Dacă se califică în Champions League, atunci datele problemei se schimbă. Un tichet costă în medie 100 de euro, iar profitul crește.


Stade Gerland (40.000 de locuri) a găzduit partide de la Mondialul din 1998, inclusiv partida dintre România și Columbia

„Lumea se uită la meci mai mult ca la spectacol. Ambianța ostilă apare când joacă împotriva celor de la Saint-Ettienne”

Dar ce se ve întâmpla cu actualul stadion?
Are o capacitate de 40.000 de locuri și nu ar fi putut să-l refacă sau să-l dărâme pentru că e clasat drept monument UNESCO.

Cum se manifestă lumea pe stadion? Îi așteaptă vreun infern pe cei de la Astra? Gen Bastia?
Să știi că nu e un stadion efervescent, nu se realizează o ambianță care să inhibe elanul echipei adverse și care să-i poarte pe brațe pe favoriți. Lumea mai mult privește ca la spectacol, dar mai și cântă. Ambianța ostilă apare doar când Lyon evoluează cu Saint-Ettienne, marea rivală.


  • Lyon a terminat sezonul trecut pe locul 5 în campionat, după Paris Saint Germain, Monaco, Lille și Saint-Etinenne
  • În actualul sezon se află pe poziția a zecea, după două runde disputate. Lyon a adunat trei puncte, după o victorie și un eșec
  • Lacazette, cu 15 goluri, a fost cel mai bun marcator al echipei în sezonul trecut. Al doilea marcator, Gomis, a plecat în Premier League, liber de contract, la Swansea

Pericolul vine de la Lacazette. „A tot fost împrumutat, pentru că n-ar fi avut cum să joace în fața lui Lisandro Lopez sau Gomis. Se află în mare formă”


Lacazette a jucat în toate reprezentativele Franței de la 16 ani. În prezent, vârful de 1,76 m a adunat două selecții și în naționala mare. Are doar 23 de ani

Lyon s-a bazat mereu pe jucători ofensivi de clasă. Cine duce greul acum în avanposturi?
Au un atacant de culoare foarte bun, Lacazette (n.r. – 23 de ani), care a tot fost împrumutat prin eșalonul secund, pentru că n-ar fi putut juca atât timp cât au evoluat jucători precum Gomis sau Lisandro Lopez. E campion european cu selecționata Franței Under 19, are reale calități și e foarte periculos în fața porții. E în mare formă. La mijloc au jucători de bandă foarte rapizi și vedete precum Gourcuff și Malbranque care fac diferența în realația unu la unu și pot crea oricând superioritate.

Defensiva?
Pe dreapta au un fundaș foarte bun, Jallet, care a mai evoluat și pentru PSG, iar greul în apărare îl duce Bakari Kone. Cuplul obișnuit de fundași centrali nu va juca, din ce știu eu, pentru că ambii sunt accidentați. Vor merge pe o improvizație. În general, Lyon se axează în prezent pe foarte mulți jucători tineri crescuți la școala lor de fotbal, una care i-a dat în fotbalul mare pe Benzema, pe Ben Arfa și pe alți mulți superfotbaliști.

Din ce povestești pare că Lyon e net superioară Astrei…
Lyon e superioară Astrei ca și calitate, dar Astra poate scoate un rezultat bun datorită grupului, datorită organizării. Astra beneficiază de un bloc defensiv foarte puternic mai ales pe centru, dar îmi pare foarte rău că nu mai este Mățel pe dreapta, un jucător care făcea la fel de bine ambele faze.

„Budescu îți marchează două goluri dintr-o ocazie, dar poate și omorî un spectator din peluză atunci când e cu poarta goală în față”

Siguranța în faza defensivă o aduce și jucătorul pe care tu îl impresariezi, Yahaya. Dacă n-ai fi agentul lui, cum l-ai caracteriza?
Statistica spune că Astra nu a pierdut nicio partidă în care a evoluat el. Ba nu, mă înșel. Primul meci pierdut a fost la Botoșani (n.r. – 0-1). Yahaya are evoluții foarte bune, dar cel mai mult mă bucură faptul că am simțit mai mult ca oricând la jucătorii Astrei, pentru că îi cunosc bine, o încredere superioară în forțele proprii, față de sezonul trecut. Și-au dat seama că se poate. Au fost aduși jucători care s-au integrat rapid și grupul e din ce în ce mai puternic.


Yahaya Seydou (25 de ani, 1,75 m) e ghanez și a mai evoluat la AEK Atena și Maccabi Haifa. Poate juca închizător, mijlocaș în bandă și fundaș dreapta

Astra l-a adus liber de contract și pe mijlocașul francez Elliot Grandin. Îl cunoști?
E un fotbalist interesant, e creativ, dar e tipul jucătorului inconstant. Pe el trebuie să-l faci să fie concentrat sută la sută. În România mai poți să ai evoluții fluctuante, dar în Anglia sau în Franța… nici vorbă. Pentru a face o comparație, aș putea să zic că e versiunea albă a lui Yoda, mijlocașul Astrei plecat în Spania, la Getafe.

Apropo de mijlocași. Cât la sută din forța echipei lui Daniel Isăilă e dată de linia de trei din spatele lui Fatai?
Enache a fost printre cei mai buni meci de meci, Budescu e genul de fotbalist care dintr-o ocazie îți marchează două goluri, dar poate și omorî un spectator din peluză când e cu poarta goală. Pe stânga Astra suferă puțin cu De Amorim. Fatai însă poate da lovitura, dacă Astra va sta la cutie și va declanșa contraatacuri fulgerătoare.

Cine are un aport consistent la progresul Astrei?
Sunt ultimul om care ar trebui să-l laude pe Dinu Vamă, dar e unul dintre cei mai buni pe meseria asta. Nu-l pot evalua pe parte de administrație, dar pe lucruri din fotbal, tehnico-tactice, se pricepe excelent. E capabil să-ți facă o analiză a unui meci sau a unui jucător la fel ca orice mare antrenor.


Joel Bats în 1984, într-o națională a Franței cu Platini, Giresse, Tigana, Amoros sau Rocheteau

Amintiri cu Joel Bats, Lacombe, Tilihoi și Negrilă

O ultimă întrebare. Unul dintre cei mai buni goalkeeperi din istoria Franței, Joel Bats, era antrenor de portari. Mai e la club?
Da, desigur. De ce?


Joel Bats, la 30 de ani de la cucerirea titlului european cu Franța

Pentru că era unul dintre favoriții mei. (Joel Bats. campion european cu Franța în 1984).
Are același look. Cu părul lung și creț, dar a albit. Și-a lăsat barbă… L-a cunoscut și Tibi Selimesy când a mers la un schimb de experiență la Lyon, pe vremea în care era antrenor Remy Garde. Bernard Lacombe (n.r. – campion european cu Franța, actual oficial la Lyon) îi povestea lui Tibi cât de mult a fost faultat de Tilihoi și Negrilă (n.r. – Bordeaux – Universitatea Craiova, optimile de finală ale Cupei UEFA 1982-1983). Amintiri frumoase. Să sperăm că Astra îl va impresiona și pe Lacombe.

Așa să fie. Mulțumesc.
Mulțumesc și eu.


Echipe probabile

Lyon: Lopes – Jallet, Kone, Rose, Tolisso – Mvuemba, Ferri, Gonalons, Danic – N’jie, Lacazette. Antrenor:  Hubert Fournier

Astra: Lung – Pliatsikas, Oros, Ben Youssef, Morais – Yahaya, Seto – Enache, Budescu, De Amorim – Fatai. Antrenor: Daniel Isăilă

Lipsesc de la Astra: Găman (accidentat), Grandin (neinclus pe lista UEFA). Laban e parțial refăcut după o accidentare


Budescu, într-o caracterizare inedită realizată de Mihai Joița

Partida va fi arbitrată de Carlos Clos Gomes (Spania)

Meciul va fi transmis în direct de Digisport 1, de la ora 21:30

Stade Gerland are o capacitate de 40.000 de locuri

Returul este programat peste o săptămână


INFO Astra a ratat sezonul trecut intrarea în grupele Europa League, după ce a fost eliminată în play-off de israelienii de la Maccabi Haifa

INFO În aceeași fază a competiției, Petrolul joacă azi cu Dinamo Zagreb, pe „Ilie Oană”, de la 20:15, live pe ProTV


CELE MAI MULTE MECIURI JUCATE PENTRU LYON

  • 1. Serge Chiesa 541
  • 2. Gregory Coupet 518
  • 3. Fleury Di Nallo 489
  • 4. Yves Chauveau 438
  • 5. Sidney Govou 412
  • 6. Aime Mignot 400
  • 7. Juninho 344


Brazilianul Juninho, poate cel mai bun executant de lovituri libere din ultimii 20 de ani


CELE MAI MULTE GOLURI ÎNSCRISE PENTRU LYON

  • 1. Fleury Di Nallo 182
  • 2. Serge Chiesa 134
  • 3. Bernard Lacombe 128
  • 4. Juninho 100
  • 5. Sonny Anderson 91

  • Lyon a evoluat în două duble contra Stelei în cupele europene

2006-2007 Steaua – Olympique 0-3 / 1-1 (Liga Campionilor, Grupa E)
2008-2009 Steaua – Olympique 3-5 /  0-2 (Liga Campionilor, Grupa F)


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Melinda a dat-o de gol! Vedeta care nu se spală niciodată seara pe faţă: 'Doarme machiată'
Melinda a dat-o de gol! Vedeta care nu se spală niciodată seara pe faţă: 'Doarme machiată'
Accident bizar pe câmpul de luptă. Momentul în care un soldat rus se aruncă în faţa unei bombe VIDEO
Accident bizar pe câmpul de luptă. Momentul în care un soldat rus se aruncă în faţa unei bombe VIDEO
Thailanda - România 1-1, în Cupa Davis: Jianu câştigă a doua partidă a zilei
Thailanda - România 1-1, în Cupa Davis: Jianu câştigă a doua partidă a zilei
Decizie istorică în fotbal a unui arbitru, la Mondialul Cluburilor: „Bine ați venit în viitor!”
Decizie istorică în fotbal a unui arbitru, la Mondialul Cluburilor: „Bine ați venit în viitor!”
Gabriela Cristea, noi dezvăluiri intime. "Lucram de luni până sâmbătă, iar el mă înşela pe banii mei"
Gabriela Cristea, noi dezvăluiri intime. "Lucram de luni până sâmbătă, iar el mă înşela pe banii mei"
Greșeala ÎN PAT care duce ÎNTOTDEAUNA la DIVORȚ! Toate cuplurile sunt...
Greșeala ÎN PAT care duce ÎNTOTDEAUNA la DIVORȚ! Toate cuplurile sunt...
A murit! Ştirea tristă a nopţii
A murit! Ştirea tristă a nopţii
Mega-cutremur de 9,9 grade Richter! Data exactă când va avea loc. E chiar foarte curând!
Mega-cutremur de 9,9 grade Richter! Data exactă când va avea loc. E chiar foarte curând!
Ce să mănânci ca să-ți încălzești corpul. Alimente și băuturi cu efect termogenic
Ce să mănânci ca să-ți încălzești corpul. Alimente și băuturi cu efect termogenic
Avioanele României, în pericol? E șocant ce a apărut pe internet despre F-16
Avioanele României, în pericol? E șocant ce a apărut pe internet despre F-16
Cum funcționează tehnica brutală a „valurilor umane” folosită de mercenarii Wagner, potrivit unei surse din interior
Cum funcționează tehnica brutală a „valurilor umane” folosită de mercenarii Wagner, potrivit unei surse din interior
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe face amor cu doctorița, în cabinet: Ei vezi, nene, că poți!?
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe face amor cu doctorița, în cabinet: Ei vezi, nene, că poți!?
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Larisa Iordache, poziții de infarct demne de OnlyFans! Din copila inocentă, în femeia senzuală!
Larisa Iordache, poziții de infarct demne de OnlyFans! Din copila inocentă, în femeia senzuală!
Cât costă cel mai mare SUV Skoda la mâna a doua. O bancă din România vinde unul dintre bune SUV-uri de familie
Cât costă cel mai mare SUV Skoda la mâna a doua. O bancă din România vinde unul dintre bune SUV-uri…
FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!
FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!