INTERVIU | Radiografia unui proiect „împotmolit în interpretarea corectă a legii”. Juristul CS Dinamo acuză Compania Națională de Investiții: „Lipsa lor de reacție poate fi interpretată și ca un răspuns negativ. Nu putem demola velodromul. Fanii să aibă rabdare, stadionul se va face”

INTERVIU | Radiografia unui proiect
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Stoica, juristul Clubului Sportiv Dinamo, a oferit un amplu interviu pentru ProSport, în care a atins două subiecte critice. Într-o discuție largă, pe care o vom structura în două episoade, Stoica vrea să facă lumină în problema construirii noului stadion, un proiect aflat într-un blocaj birocratic, dialogul dintre CS Dinamo și Compania Națională de Investiții fiind fracturat la stadiul schimburilor de fax-uri. Pentru a demola velodromul, oficialii dinamoviști cer o Hotărâre Guvernamentală și le-au solicitat în scris, la sfârșitul lunii Mai, celor de la CNI, eliberarea „indicatorilor tehnico- economici”. Juristul spune că nu a primit vreun răspuns, astfel că dărâmarea velodromului ar însemna o încălcare a legii. Totuși, oficialul clubului Ștefan cel Mare rămâne optimist și, rugat să dea un titlu prin care să le transmită fanilor un mesaj pe marginea acestui sensibil subiect, acesta nu a ezitat: „Aveți răbdare , stadionul se va face”. Oficialul nu-l menajează nici pe Ionuț Negoiță, pe care-l întreabă public, de ce nu își face propria arenă și spune că nu înțelege investiția rivalilor de CSA Steaua în echipa de fotbal.

În partea a doua a interviului Stoica vorbește despre istoricul secției de fotbal din Ștefan cel Mare. După ce, din 2017, anul în care a venit la club, a navigat cu atenție toate filele din dosarele clubului, juristul face o radiografie post- decembristă a evenimentelor de la Dinamo și spune că nu a renunțat la ideea revendicării, din partea Clubului Sportiv Dinamo, a palmaresului secției de fotbal între 1948 și 1992. Titlul episodului secund din acest interviu este cât se poate de dur: „La Dinamo s-a furat o unitate militară”.

ProSport: Domnule Stoica, după o interminabilă tergiversare, schimbarea locației, discuții în care s-au căutat vinovați, în luna Mai a fost eliberat Planul Urbanistic Zonal, iar suporterii dinamoviști au primit o porție de optimism în vederea construirii noului stadion. Totuși, de atunci, nu a mai apărut vreo veste, ce pași au mai fost făcuți?
Ciprian Stoica: Trebuie să știm și să înțelegem că situația juridică a stadionului Dinamo este diferită față de ce s-a întâmplat la celelalte trei arene aflate în programul CNI: Steaua, Rapid și Arcul de Triumf. Dacă, ințial, s-a avut în vedere contrucția pe stadionul central, ulterior am constat că nu ne încadrăm în codițiile legii, condiții impuse de CNI, companie care construiește pe terenuri libere de sarcini, libere de construcții și viabilizate. Ori, pe stadionul central, există , în viziunea CNI, o primă sarcină, sarcina creată de contractul de asociere cu Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București (n.r. societate lui Nicolae Badea). Apoi este vorba de o a doua sarcină, care ar fi reprezentată  de investițiile realizate pe acest stadion în perioada 2000-2009 și după 2009.
Este vorba de acele, să le spunem, încercări de modernizare: noua pistă, noua tabelă, tot felul de forări la Tribuna 1…
Practic sunt investiții începute și neterminate, investiții începute, terminate, însă nerecepționate, apoi investiții începute, terminate, recepționate, dar neamortizate. Pe înțelesul tuturor, pentru a putea demola o clădire, ea trebuie să fie amortizată, adică trebuie să-și consume perioada de existență.

Trebuie să fac din nou comparația cu celelalte stadioane, la Steaua, de exemplu, domnul Becali și-a luat tabela , scaunele, becurile de la nocturnă, plus că ar fi investit și în tribuna oficială. Acolo cum s-a putut?
La Steaua a fost o astfel de situație în care s-a realizat o investiție la tribuna oficială și s-a făcut o amortizare accelerată în condițiile Codului de Procedură Fiscală.

„Investițiile au fost făcute pe vremea lui Marcel Popescu și a Elisabetei Lipă”

Cine a făcut, domnule Stoica, aceste investiții și, implicit, cine este vinovat de această situație ciudată, să nu-i spunem penală?
Ele au fost derulate de conducerea clubului din perioada respectivă. Unele, probabil, au fost începute pe vremea domnului Marcel Popescu, altele au fost începute sau continuate pe vremea doamnei Lipă, nu știu dacă neapărat, ei, din postura de conducători ai instutuției, sunt vinovați de neterminarea lucrărilor. Știm că, în decursul timpului, din lipsa fondurilor sau apariția altor oportunități, s-a renunțat la o investiție și a fost începută o alta. Ele fac obiectul unei cercetări penale, sunt pe masa procurorilor DNA ca urmare a sesizărilor formulate, încă din 2017, de către Corpul de Control.

O să revin la această asociere cu Asociația CS FC Dinamo. Știu că au fost mai multe procese între Clubul Sportiv și Asociația CS FC Dinamo. Care este situația în momentul de față?
Prin Hotărârea de Guvern 616 din 2017, patrimoniul aflat în Complexul Sportiv Dinamo a fost trecut din domeniul privat în domeniul public. Ulterior acestui HG am făcut o acțiune în instanță în vederea evacuării Asociației CS FC Dinamo din Complexul Sportiv Dinamo, ca urmare a pierderii dreptului de a mai utiliza baza în condițiile în care aceasta a redevenit în domeniul public al statului. Decizia a rămas definitivă în procedura evacuării la Tribunalul București, acțiunea a fost depusă inițiat la Judecătoria Sectorului 2, a fost atacată cu apel la tribunal și a rămas definitivă prin evocarea fondului.

Dinamo, clubul lui Negoiță, plătește 1063 lei pe oră pentru a juca în „Groapă”

În momentul de față, dacă echipa de fotbal Dinamo dorește să joace pe stadionul din Ștefan cel Mare, ce trebuie să facă?
Să închirieze stadionul.

Direct de la CS sau, cum era până acum, prin Asociația CS FC Dinamo?
Exclusiv de la Clubul Sportiv, acest lucru se întâmplă de la momentul venirii mele la Dinamo, din 2017. Practic, Asociația CS FC Dinamo era un interpus între proprietarul terenului și echipa de fotbal, nu făcea altceva decât să pună la dispoziția Societății Comerciale Dinamo 1948 (n.r. societate pe acțiuni preluată de Ionuț Negoiță de la vechii acționari: Cristi Borcea, Dragoș Săvulescu, Nicolae Badea) terenul de fotbal pe care ei, teroretic, îl aveau spre exploatare, utilizare. Așa s-a născut asocierea, la vremea în care noi aveam stadionul, ei aveau echipa, ulterior ei nu au mai avut echipa pentru că Asociația și-a creat o societate comercială, apoi aceasta a fost înghițită de o altă societate comercială pe acțiuni și ei au devenit, practic, o căpușă.

Am o curiozitate, cât o costă pe Dinamo să joace un meci în propria casă?
Există o bază de calcul făcută pentru orice persoană fizică sau juridică ce dorește închirierea bazei sportive. 1063 de lei pentru fiecare oră.

Și ce intră în acest tarif?
Terenul de joc, vestiarele, lojă, utilități, tot. Un meci de fotbal nu are o oră, de regulă închiriază un eveniment în jur de 6-7 ore.

Mai devreme mi-ați spus, făcând referire la vestita asociere cu societatea domnului Nicolae Badea, citez: >. Cum se explică în fața CNI, astăzi, construirea unei arene noi în Ștefan cel Mare, dacă Clubul Sportiv nu are secție de fotbal?
Noi nu construim doar un stadion de fotbal, ridicăm o bază sportivă multifuncțională care cuprinde și alte secții sportive în cadrul arenei. Ați fost prin club, ați văzut că partea de nord a complexului este o ruină, pe mine mă interesează și investițiile și modernizarea Complexului Sportiv Dinamo. Chiar dacă nu avem activitate fotbalistică, noi avem o activitate sportivă de performanță în alte ramuri.  Vrem să relocăm în acea zonă secția de tir, boxul, luptele, halterele, judo.

Să mergem cu discuția la velodrom, locația aleasă pentru noua arenă, ce se întâmplă în momentul de față, care este situația la zi, fanii nu au mai primit vești nici din partea CS-ului, nici din partea CNI-ului
Am ajuns la concluzia că singurul loc unde putem să ne desfășurăm este velodromul, mai precis zona velodromului. Este mai mult spațiu, are ieșire către Aviator Bănciulescu- Doamna Oltea, se poate a face accesul și din zona respectivă, așa cum rezultă din Planul Urbanistic General, Baza Floreasca e posibil să se desființeze și, pe locul ei, să fie prelungit Parcul Floreasca, care poate continua în Complexul Sportiv Dinamo. Acum problema se pune că, pentru a realiza investiția în zona respectivă, trebuie să demolezi velodromul și aici revin la situația diferită față de Steaua, Rapid, Arcul de Triumf, unde nu existau construcții, nu existau sarcini, la noi apare și această chestiune a demolării velodromului, în fond o bază sportivă.

Pare un blestem al hârtiilor, legilor, birocrației
Legea e lege. Mergem la Legea 69 privind educația fizică și sportul, la articolul 79, pe care l-am invocat de fiecare dată, care spune că: >, -noi fiind în situația secundă-, >- și, atenție, e foarte important-, >. Similare! În concluzie, pentru a desființa un velodrom, eu trebuie să construiesc, în prealabil, un alt velodrom.

Velodrom neapărat?
Acesta este articolul regulă. De la articolul regulă, există și o excepție, excepție apărută în lege, în 2014: >. Prin excepția de la regulă, eu pot să demolez o bază sportivă, cu obligația de a construi tot o bază sportivă, dar nu similară. Atenție, din acest motiv am vrut să vă prezint toată situația, nu oricum! În prealabil cu aprobarea indicatorilor tehnico economici!

Ce înseamnă acest lucru domnule Stoica, pentru suporteri sună sec, ne-am blocat la indicatorii tehnico-economici. Cine trebuie să-i aprobe?
Compania Națională de Investiții, adică sumele de bani pe care investitorul le aprobă a le cheltui pentru realizarea investiției. Și mergem la ordonanța privind activitatea CNI-ului. E foarte important, pentru că aici ne-am împotmolit în momentul de față.
Clubul Sportiv și Compania Națională de Investiții?
Exact, noi și CNI-ul, ne-am împotmolit în interpretarea corectă a legii. În ambele puncte ale articolului 79 se vorbește de construirea prealabilă, aprobarea prealabilă a indicatorilor tehnico economici. Steaua, Rapid, Arcul de Triumf nu au demolat un velodrom și au construit un stadion, au demolat un stadion și au construit un stadion de fotbal. Dacă este să comentăm strict legea, ei aveau obligația să constuiască în prealabil stadionul și apoi să-l demoleze pe cel vechi, însă fiind vorba, probabil, de același amplasament, au mers și ei pe excepția de la regulă.

Și la Dinamo de ce nu se poate, care este ieșirea din acest blocaj birocratic?  
În acest moment suntem blocați de indicatorii tehnico economici. De pe site-ul CNI-ului am scos niște comunicate de presă. Spune așa: >. Bun. >. Și aici spune ce s-a întâmplat: >. Fals! Noi am predat, am făcut documente în vederea predării amplasamentului, e adevărat că nu l-am predat fizic, pentru că predarea lui trebuie să se facă după demolare.

Clubul Sportiv trebuie să facă demolarea?
Eu nu pot să fac demolarea decât în momentul în care am o Hotărâre de Guvern, iar Hotărârea de Guvern se dă după ce sunt făcuți indicatorii tehnico economici. Cerem public ca CNI-ul să își aprobe indicatorii tehnico economici pentru realizarea investiției. Adică, ei trebuie să își dea un HG pentru aprobarea indicatorilor tehnico economici în vederea investiției de la Dinamo, noi luăm act de indicatorii respectivi și, atunci, facem HG-ul în privința demolării. Aceștia sunt pașii.

S-a blocat fax-ul, CNI au uitat să mai răspundă

Ați solicitat acest lucru de la CNI, ați discutat cu ei, aveți comunicate de presă, însă o corespondență între părți există?
Da. O să revin. E foarte important ce vă spun acum. Tot ei, într-un comunicat de presă, au spus așa: > – sunt diferite de indicatorii tehnico economici, sunt niște acțiuni prealabile- >. Ori, în luna Mai, mai precis în 27.05. 2019, noi am trimis către CNI o adresă prin care le prezentăm aprobarea PUZ-ului și-i rugăm, textual: >.

Și ce răspuns ați primit?
Până la această dată, 8.07. 2019, nu am primit niciun răspuns…

E destul de dureros, fanii dinamoviști se uită după buldozere și dumneavoastră așteptați, cu ochii pe fax, de o lună și jumătate, un răspuns de la CNI.
Așteptăm, cu toate că le-am solicitat cu celeritate un răspuns, ei nu ne-au răspuns nouă, în schimb răspund unor petenți. Un petenet care a făcut o solicitare în data de 6.06.2019, la o săptămână de la adresa noastră.

„Cei de la CNI nu își dau seama de legislația în care își desfășoară activitatea”

Și ce le-au răspuns?
Citez: >. Și tocmai vă spuneam că nu pot să fac demolarea fără Hotărârea de Guvern. În aceste condiții, eu cred că partenerii noștri de realizare a investiției nu își dau seama de legislația în care își desfășoară activitatea. Nu sunt convins că, în momentul de față, CNI are foarte limpede situația de la Dinamo pe tapet.

E cam dur, la Steaua și la Rapid cum de și-au dat seama?
A fost mai simplu, pentru că, neavând probleme juridice, au făcut imediat demersul de demolare. La mine, fiind vorba de velodrom – și așa au apărut asociața cicliștilor, asociația rândunelelor-, e mai greu.

Încă o dată vă întreb, cum poate fi deblocată acestă situație?
Simplu, răspunsul de la CNI. Ar fi bine să-i întrebați și pe ei, să vedem ce răspund, însă fair-play ar fi fost să iasă și să spună că mergem în continuare cu investiția pe stadionul Dinamo, asta înseamnă demersurile făcute pentru aprobarea indicatorilor tehnico economici, sau nu, nu mai suntem de acord pentru că avem deja trei stadioane, UEFA ne-a cerut trei stadioane și nu ne interesează. Lipsa lor de reacție poate fi interpretată și ca un răspuns negativ. Mai e o problemă, noi am cheltuit 100 000 lei pe PUZ, clubul, dacă nu continuă această investiție, această sumă din bani publici poate fi considerată pagubă. De ce am cheltuit bani publici fără să duc la final ce am început, Curtea de Conturi îmi poate imputa acești bani. Vă mai arăt ceva, la începutul anului, la data de 14. 01.2019, noi am ieșit către CNI cu o primă adresă și-i aduceam la cunoștință situația juridică rezultată din ultimele decizii ale instanțelor de judecată. Am solicitat continuarea activităților și chiar mărirea suprafeței de construcție, adică schimbarea, oarecum, a temei de proiectare, astfel încât ca stadionul să nu aibă 18000 de locuri, ci peste 20 000 de locuri.

Atunci ați primit vreun răspuns?
Da. Un răspuns pe două file, noi am crezut că gata, ne fac cel puțin un Bernabeu în curte, însă, când am citit cu mai multă atenție, am ajuns la următoarea concluzie. Spune așa: >.

Stați un pic. Este vorba de același contract de asociere cu ACS Dinamo, am crezut că a fost lămurită această sarcină, prin această mutare a locației la velodrom
Era vorba de a pătrunde cu noul stadion într-o zonă care era supusă asocierii, ne-am fi dorit un stadion mai mare. Iar cei de la CNI ne-au transmis că, până în momentul în care nu va rămâne definitivă decizia instanței privind contractul de asociere, ei au o reținere.

„Dacă demolăm velodromul fără HG încălcăm legea”

Ce se întâmplă dacă Clubul Sportiv intră și dărâmă velodromul fără a mai aștepta acest HG, indicatorii tehnico economici, etc…
Nu se poate, încălcăm legea. Să o luam altfel. EURO 2020 este doar un motiv pentru construirea acestor stadioane, România pune la dispoziție Arena Națională pentru meciuri, celelalte arene solicitate sunt pentru antrenament. Ce se va întâmpla cu aceste stadioane după 2020? Arcul de Triumf o să rămână pentru rugby, Rapid o să rămână pentru o echipă care a promovat în liga secundă, la Steaua, stadionul va reveni pentru o echipă de liga a patra. Vă întreb, se justifică existența unui stadion de asemenea dimensiuni pentru o echipă de liga a patra, nu cred. Însă râmâne pentru societate. Pentru că dacă stadionul Dinamo nu va fi gata în 2020, nu cred că va fi o problemă daca va fi ridicat în 2021, în 2022, proiectul merge mai departe. Trebuie să ne asumăm cu toții, ne dorim sau nu ne dorim?

„Eu sunt portdrapelul și portavocea, unii  au intrat în silenzio stampa, cred că o să-mi iau și pumni în cap”

CS Dinamo și CNI-ul pot răspunde la această întrebare?
Eu locuiesc în cartierul Ghencea, este foarte dureros când trec pe lângă șantier, e o chestiune de pasiune pusă pentru realizarea unui obiectiv. Nu vreau, vreodată, nici să se aducă aminte că am fost pe aici, însă în acest proiect, eu am fost și portdrapelul și portavocea și, de unul singur, e foarte greu să câștigi.

De ce de unul singur, faceți parte dintr-un club sportiv, ministerul nu are interes?
Ministerul ne-a ajutat foarte mult, direcția juridică, direcția logistică, doar că, atunci când au văzut că lucrurile nu evoluează și ei, chiar și unii colegi din club, au intrat într-o silenzio stampa, poate într-o protecție oarecum, iar eu, rămânând portovocea, cred că o să încasez și pumni în cap. Îmi doresc să modernizez complexul sportiv, este o mină de aur în centrul Capitalei, copilul meu face sport aici. Eu, în continuare, trăiesc visul american.

„Birocrație excesivă, documentele făcute foarte, foarte slab la nivelul clubului”

E un vis american contruirea acestui stadion?
Da, dacă la început era foarte ușor realizabil, pe măsură ce am parcurs etapele, m-am confruntat cu o serie de probleme de care nu credeam că o să mă lovesc: birocrație excesivă, documentele făcute foarte, foarte slab la nivelul clubului. Poate doare, însă e adevărat, nu știu ce s-a întâmplat aici, însă lucrurile nu au stat cum trebuie, iar acum decontăm. Sunt de trei ani în club și am încercat să rezolv probleme care de 20 de ani nu sunt rezolvate. Pe parte de administrare patrimoniu sunt lucruri nefăcute din 1997, e foarte greu.

Și acest contract de asociere cu ACS FC Dinamo este tot o moștenire a trecutului?
Da. Prin acel contract, așa cum am spus-o, ACS FC a avut un simplu drept de utilizare, ei aveau echipa, noi aveam stadionul, probabil că la nivelul ministerului s-a purtat o discuție. Ne aducem aminte că unul dintre membrii de seamă ai ACS FC Dinamo era Adrian Năstase, care ulterior a fost premier și care, cu siguranță, avea trecere la Ministrul de Interne, la Ioan Rus de pildă. Vă mai spun ceva, din 2000 până în 2002, cei de la fotbal nu au plătit un ban deși au utilizat stadionul fără forme legale, cu titlu gratuit. Nimeni nu le-a luat un ban. Au profitat de lipsa de cunoaștere și, probabil, de influența la nivel înalt. Să nu uităm că tot în aceeași perioadă s-au încheiat contractele lui Puiu Popoviciu (n.r. fostul cumnat al lui Nicolae Badea) cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, este un copy-paste al contractului de asociere de la Dinamo.  

Și suporterii și-au pierdut răbdarea, sunt puțini care mai cred că vor avea parte de un stadion nou.
Așa e, simt și eu acest lucru. Dacă la început erau mai rezervați, acum și-au pierdut din răbdare. Nu sunt eu președintele clubului, nu sunt eu conducătorul, sunt doar un angajat care ține cu dinții de hârtiile astea și încearcă să le pună într-o ordine.

„Poate a obosit și domnul Cosac. Negoiță de ce nu construiește un stadion?”

Simțiți că președintelui Cosac este alături de dumneavoatră?
Am fost împutenicit de dânsul să fac tot ce fac. Este alături de mine, însă nu știu cum să spun, poate că a obosit și el. Eu sunt mai tânăr.

În finalul acestui interviu care, din păcate, nu aduce vești bune pentru fanii dinamoviști, ce titlu ați da, dacă ați fi în locul meu, un titlul prin care să oglindiți situția la zi a acestui, vă citez, vis american?
Suporterii să aibă răbdare, stadionul de la Dinamo se va face. Mi-aș dori să mai fac o precizare înainte de a încheia.

Vă rog!
În trecut am făcut o declarație pe care o susțin. Se vorbește de clubul din Ștefan cel Mare. Clubul din Ștefan cel Mare este CS Dinamo, nu SC Dinamo 1948 SA. Suporterii, dacă își doresc un stadion extraordinar, până la construcția stadionului din Ștefan cel Mare, pot cere și finanțatorului de SC Dinamo 1948 SA să construiască un stadion. Are terenuri, este investitor imobiliar, ar putea, până una alta, să construiască un stadion. Noi am spus că CS Dinamo înțelege spiritul dinamovist, nu vrem să ne desprindem de trecutul nostru, dar se pare că se pune o presiune artificială. M-ați întrebat dacă este justificată construirea unui stadion, dacă nu avem activitate fotbalistică. Fac o bază sportivă, apoi pot închiria, lui SC Dinamo 1948 SA și oricui.

Tușă pentru rivalii din Ghencea: „Și dacă vă dădeam doi lei, tot aici erați”

Asta faceți și acum.
Ca idee, pot să închirieaz și către alte echipe. Apoi de ce să am activitate fotbalistică, dacă tocmai din 1992 s-a desprins fotbalul ca să nu mai fie departamental, eu ce fac acum, îl aduc înapoi în department? Liga 4 este guvernată de AMFB, Liga 3 de FRF, Liga 2 și Liga 1 sunt ligi profesioniste. Bun, îmi fac o echipă de Liga 4, promovez cu ea până în Liga 2, asta înseamnă bani cheltuiți, rupți de la handbal, baschet, canotaj.

Ați spus că nu vă interesează acest lucru.
Vorbim de o strategie. Din Liga 2 nu pot trece pentru că nu sunt societate comercială.

Colegii de la CSA Steaua nu cunosc acest detaliu?
Vor reuși? Au făcut o evaluare câți bani au cheltuit, suporterii se duc și la Steaua și la FCSB, nici ei nu știu care mai e Steaua, merită?  Noi știm cât costă performanța, performanța nu se face cu pantaloni rupți. Și mă întreb, în cazul Stelei, se justifică cheltuiala pentru a crește o echipă, că Steaua de vreo doi ani se chinuie să treacă în liga a treia, oare la nivelul ministrului lor, la nivelul Corpului de Control, nu se întreabă oamenii ăia. Bă, câți bani ați cheltuit voi, ce ați făcut, ați rămas în liga a patra. Și dacă vă dădeam doi lei, tot aici erați. Noi, la Dinamo, am ținut de bănuții ăștia.

 

 

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup