INTERVIU | MOTROC „Dacă Rădoi ia titlul, el va revoluționa antrenoratul”. Ce spune despre fostul lui coleg, Gâlcă: „La FC Argeș îi spuneam Mutu’ ” și cum prevede viitorul Rapidului: „Berzei chioare îi face Dumnezeu cuib”

Autor: Andru Nenciu Publicat: 19 Jun. 2015, 21:59 Actualizat: 19 Jun. 2015, 23:52 Liga 1

de Andru NENCIU

Florin Motroc ia acțiunea pe cont propriu. Pornește din Iordania și Kuweit, se teleportează până în jumătatea Rapidului, avansează, trece de Valerii Moraru și ajunge până în vestiarul lui Gecov și Benson. Optimismul nu-l părăsește. Găsește pentru echipa lui de suflet ieșirea din labirintul eșalonului secund și poposește pentru un răspuns chiar pe peronul liniei 14 din Gara de Nord. Și incursiunea în trecut continuă. Din Pitești cu „Mutu” Gâlcă, până pe terenul celui mai mediatizat antrenor al momentului nu-i decât un pas. De unde are energia nebănuită? Din familie. „E primul an când nu câștig un trofeu în Orient, dar fiica mea, Sânziana, a devenit campioană de junioare la volei cu Dinamo, în timp ce fiul meu, Vlad, a ieșit campion la fotbal cu Dinamo. Ei îmi dau putere”. Odată realizată trecerea și prin Ștefan cel Mare, acțiunea construită cu migală se încheie cu gândul la Europeanul din Franța și la evenimentul momentului: Copa America. Să reluăm acțiunea cu încetinitorul.

Salut, Florin! Ai terminat contractul cu Al Ramtha din Iordania, te întorci în țările arabe?
Am semnat în Kuweit, cu echipa Kazma, e ochipă care se bate pentru primele locuri. Eu am mai fost în Kuweit în 2003, la Al Jaahra, eram jucător și apoi secundul lui Grigore Sichitiu. E un campionat schimbat față de acum 10 ani și devine o nouă provocare pentru mine. În Iordania am avut multe probleme, am condus campionatul, dar am terminat pe 3 și am pierdut și titlul, și Cupa. Jucătorii n-au mai fost plătiți din martie, nici eu de altfel, i-am tot mințit că vin banii, n-au mai venit pe la antrenament, o nebunie totală. L-am pierdut și pe golgheterul formației care și-a rupt mâna la un antrenament și a trebuit să iasă din circuit timp de două luni. Ghinioane peste ghinioane. Am rămas cu un gust amar și sunt dezamăgit pentru că după ce domini campionatul, devine frustrant să termini pe 3.

Înainte de a semna cu echipa din Iordania ai fost în tratative cu Valerii Moraru pentru a trece pe banca echipei Rapid. De ce nu s-a mai concretizat mutarea?
În vară, înainte să plec în Iordania, aveam contractul pe masă de la administratorul judiciar Cristina Andronache. Am avut o discuție cu Valerii Moraru și, în principiu, îmi dădusem acordul. Pusesem doar niște condiții de bun simț, lucruri normale, pentru a putea lucra în liniște, mai mult de bun simț. Eu am plecat în Iordania și a rămas să aștept trei zile, oricum nu semnasem nimic cu echipa de acolo. Valerii Moraru nu a putut lua decizii atunci, Andronache a hotărât, apoi l-au pus pe Ganea.


Rapid, în 1995, cu Samsung sponsor principal și Lotto sponsor tehnic. Rândul de sus, de la stânga: Toader, Chiriță, White, Motroc, Chebac, Matei. Rândul de jos, de la stânga: Stanciu, Vlădoiu, Voinea, Vameșu, Țîră

Tu ești în continuare implicat afectiv, dar încearcă să găsești câteva explicații ale parcursului echipei din acest sezon.
Ei au plătit pentru toată perioada de pregătire din vară, a fost un talmeș-balmeș, nimeni nu știa încotro s-o apuce și au cules ce au semănat. Putea și Mourinho să vină că tot nu mai putea salva echipa. A venit Marian Rada… mi-am și zis că doar o minune îi mai salvează. Apoi nu trebuia să-l schimbe pe Pustai, asta o spun din postura antrenorului. Când o echipă are sabia deasupra capului și mai și schimbi antrenorul, mă refer la aducerea lui Bergodi, atunci șansele de a redresa corabia sunt mici.

Ți se pare că au adus un plus calitativ în jocul echipei unii dintre jucătorii transferați în pauza competițională?
Gecov e un jucător bun, puternic și cred că și-a adus un aport consistent. Parțial frații Oriol. Benson nu mi s-a părut că ar fi impresionat. Săpunaru a ajutat echipa cât a putut, dar era important să joace în toate meciurile, să nu ia cartonașe roșii.

„Eram mic și mergeam cu tata în vagonul jucătorilor. Tata era și antrenor, dar și bucătar”

Nu știu dacă erai deja în țară, am văzut câteva imagini cu tatăl tău, săptămâna trecută, alături de alți mari jucători ai Rapidului, pe peronul 14 al Gării de Nord. Continuă tu de aici!
Eu eram mic și mergeam cu tata în vagonul jucătorilor, ei mergeau cu un vagon special prin 74-75 (n.r. – Florin avea 7 ani), dormeam în vagonul de dormit, stăteam cu ei, tata era și antrenor, și bucătar, de toate. A fost o perioadă frumoasă, iar inițiativa despre care vorbești e una de apreciat și cred că toți fanii Rapidului s-au bucurat. (Ion Motroc, 77 de ani, a fost campion cu Rapid în 1967 și câștigător al Cupei României din postura de antrenor al grupării giuleștene, 1975 – 2-1 cu Universitatea Craiova, dublă Nae Manea. A antrenat apoi echipe din Turcia și din Africa și s-a școlit în instituții importante)

Fostul director de imagine Lucian Ionescu a avut o nouă inițiativă interesantă pentru fanii formației giuleștene. Pe 12 iunie, câteva dintre legendele echipei Rapid, printre care și Ion Motroc, tatăl lui Florin, s-au reunit la „Linia 14″.  Lângă linia numărul 14, ultima a Gării de Nord, există o clădire foarte veche care acum e scoasă din uz, dar care în istoria fostei formații a CFR-ului a fost imobilul care găzduia fotbaliștii în regim de cantonament înaintea unui joc, mai ales din deplasare, ceea ce era și destul de convenabil pentru că deplasările se efectuau cu trenul. Clădirea respectivă a reprezentat locul de reunire al fotbaliștilor rapidiști până spre începutul anilor 90, generația lui Chiriță și Toader fiind ultima care i-a călcat pragul. „Ne vedem la Linia 14″, era ultima expresie a foștilor jucători rapidiști atunci când se despărțeau după ultimul antrenament dinaintea unui meci.



Ion Motroc, la un reportaj pentru ProSport în 2011, alături de Florin și de nepoții Sânziana și Vlad

„Ce foarfeci!? Mai important e că îmi juleam fruntea cu mingile din acea perioadă! Fotbalul actual e mai orfan, iar comportamentul jucătorilor e influențat de regimul alimentar, de odihnă sau de somn. Școala era mai exigentă și exista un sentiment de rușine atunci când luai note mici sau erai în coada clasei”

Ion MOTROC


Să rezumăm. Încearcă să găsești câteva dintre motivele din cauza cărora a retrogradat Rapid.
Din dorința de a juca la un nivel acceptabil s-au adunat multe. Condițiile de stres, presiunea rezultatelor și presiunea suporterilor au influențat și reacția unor jucători a fost alta decât cea așteptată. Toate astea au dus și la accidentări.

Care ar fi principalele condiții ca Rapid să promoveze la finele sezonului?
Ieșirea Rapidului din eșalonul secund chiar după primul an e condiționată de celelalte echipe. Și cum celelalte competitoare, mă rog, majoritatea se află în colaps financiar, sunt șanse. Ă‚sta e fotbalul românesc, mulți sunt morți acum în Liga a doua. Șansele Rapidului… știi cum e… Berzei chioare îi face Dumnezeu cuib. Cu jucători de calitate și siguranță financiară cred că se poate din primul an să promoveze.

Rapid a terminat campionatul pe locul 16, cu 33 de puncte din 34 de partide. Gaz Metan Mediaș, FC Brașov, U Cluj, Oțelul Galați și Ceahlăul Piatra Neamț sunt celelalte formații care au căzul în eșalonul secund al fotbalului românesc. Liga 2 va începe la finalul lui august, data startului de campionat nu s-a fixat încă


FC Argeș, în 1991, la Timișul de Sus. Gâlcă (sus, primul din stânga) și Motroc (al patrulea din stânga, rândul se sus). Antrenor era regretatul Constantin Cîrstea FOTO arhivă personală

Gâlcă, Rădoi, Dan Petrescu și morișca antrenorilor

Ai apucat să vezi și meciurile altor formații din România în sezonul trecut?
Am văzut cam tot, Steaua a meritat să câștige campionatul, a fost echipa mai constantă, chiar dacă în retur Târgu Mureș a avut o ascensiune fulminantă. Și mă bucur mult pentru Costel, ne leagă ceva din trecut.

Ce anume?
Ne cunoaștem din sezonul 1990-1991, când am format cuplul de mijlocași centrali de la FC Argeș: eu și Gâlcă. Îmi pare bine că a gestionat perfect toată situația de la Steaua, o situație foarte complicată. El a tăcut și a făcut, așa a fost și în carieră, nu a fost vreun super talent, dar a fost muncitor, disciplinat, cuminte și iată ce om de calitate este. Are o familie frumoasă… El tace și face. Noi îi spuneam „Mutu’ ” la FC Argeș! Dumnezeu l-a ajutat și a luat trei trofee în contextul în care a pierdut trei jucători esențiali și s-au mai întâmplat tot felul de chestii. Și mă mai bucur pentru secundul lui, Dumitru Uzunea, care mi-a fost student.

Cum ți se pare schimbarea antrenorului care a luat trei trofee cu Mirel Rădoi? O alegere greșită sau o alegere corectă?
La o echipă de calibrul Stelei trebuie și un antrenor și îl apreciez pentru curaj, dar nu-i va fi ușor, rezultatele lui depind enorm și de modul în care îl vor percepe jucătorii. Să sari rapid de la grădiniță la facultate ca antenor e o diferență mare. Nu știu dacă poate fi atât de dibaci să-i iasă totul, ar fi ceva nemaipomenit și îi dorec succes. Dacă va lua titlul cu Steaua, atunci va revoluționa antrenoratul.

Ce înseamnă că va revoluționa antrenoratul?
Păi înseamnă că va lua titlul un antrenor fără diplome! Eu îi doresc tot binele din lume și pentru că e un băiat curajos, iar Dumnezeu îi ajută pe cei curajoși.

Dan Petrescu crezi că e curajos când își formează echipa la Târgu Mureș cu jucători cu experiență?
Venirea lui Dan Petrescu sporește concurența, el și-a creionat corect lotul cu oameni cu experiență și dacă va avea liniște, cred că va avea un cuvânt greu de spus în Liga 1. Dar știu că sunt niște datorii pe acolo.


FLORIN MOTROC CARIERA DE ANTRENOR

  • 2003-04: Al Jahra (Kuweit 1)
  • 2010-11: Al Tawoon, Buraidah (Arabia Saudită 1)
  • 2012-2013: Al Shabab Ordon (Iordania 1)
  • 2013-2014: Al Ramtha (Iordania 1)
  • 2014-2015: Kazma (Kuweit 1)

„E prăpăd în România. Eu sunt bucuros de rezultatele naționalei, nu vreau să comentez jocul”. De ce nu-i place jocul Braziliei

Fotbalul cenușiu din campionatul intern și faptul că nu mai avem fotbaliști la echipele mari din străinătate afectează jocul naționalei lui Iordănescu?
Eu sunt bucuros de rezultatele naționalei, nu vreau să comentez jocul pentru că n-a fost unul strălucit, dar n-am pierdut și conducem grupa în contextul unui fotbal intern așa cum e. E prăpăd! Nici ce avem pe afară nu e strălucitor. Acum să nu ne așteptăm la minuni, atât timp cât suntem pe primul loc și luăm în calcul ce este în România… totul este în regulă. Fiecare participare la un turneu final le ridică cota tuturor românilor din fotbal, de oriunde, și trebuie să susținem naționala. Ne place cum joacă Barcelona și Real, dar nu putem avea asemenea așteptări și de la naționala României.

Pentru încheiere sărim de la naționala României la ce se joacă pe la Copa America. Cine te-a impresionat și cine câștigă trofeul?
Se vede că mulți jucători sunt obosiți, mai ales cei care evoluează pentru echipe din campionatul Spaniei. Argentina are prima șansă, dar și Columbia mi-a lăsat o impresie bună. Jocul Braziliei, fără atacant, nu-mi place, nu poți sta numai în Neymar. Rămân la părerea că Argentina e o echipă completă și are cele mai mari șanse.

Mulțumesc și succes în Kuweit!
Mulțumesc, Doamne ajută!
 


 

Autor: Andru Nenciu Publicat: 19 Jun. 2015, 21:59 Actualizat: 19 Jun. 2015, 23:52 Liga 1
Pe aceeași temă
Îţi mai aminteşti de Micul Hercule? IREAL ce a ajuns să facă acum, la 17 ani. Da, e chiar EL
Îţi mai aminteşti de Micul Hercule? IREAL ce a ajuns să facă acum, la 17 ani. Da, e chiar EL
Elicopter al Armatei Române, surprins într-o benzinărie. Cetăţean glumeţ: „Îl duce la programul rabla”
Elicopter al Armatei Române, surprins într-o benzinărie. Cetăţean glumeţ: „Îl duce la programul rabla”
Reuters: Un document neoficial al UE ar propune redesenarea graniţelor din zona balcanică
Reuters: Un document neoficial al UE ar propune redesenarea graniţelor din zona balcanică
Becali a mai inventat in jucator: „Debelihu s-a impins in Popescu, niciun penalty!” Ce spune despre FCSB – CFR: „Am facut experiment, am rezistat cu copiii”
Becali a mai inventat in jucator: „Debelihu s-a impins in Popescu, niciun penalty!” Ce spune despre FCSB – CFR: „Am ...
Ce se întâmplă dacă te abții de la gazele intestinale. Vor ieși pe altă parte
Ce se întâmplă dacă te abții de la gazele intestinale. Vor ieși pe altă parte
E disperat. Și-a vândut și casa din lipsa banilor. Din ce trăiește acum Leonard Doroftei
E disperat. Și-a vândut și casa din lipsa banilor. Din ce trăiește acum Leonard Doroftei
Horoscop sâmbătă, 17 aprilie. Zodia care are un weekend de coșmar: Atenţie la alergii şi viroze
Horoscop sâmbătă, 17 aprilie. Zodia care are un weekend de coșmar: Atenţie la alergii şi viroze
Ediție Specială ObservatorNews.ro, sâmbătă 16:30: Vezi LIVE funeraliile Prințului Philip. Lista invitaţilor, decisă personal de regina Elisabeta
Ediție Specială ObservatorNews.ro, sâmbătă 16:30: Vezi LIVE funeraliile Prințului Philip. Lista invitaţilor, decisă ...
Orban îl atacă pe Vlad Voiculescu: 'E un...'
Orban îl atacă pe Vlad Voiculescu: 'E un...'
O DRONĂ militară americană a lansat ceva din aer. În mai puțin de un minut s-a produs ceva INCREDIBIL
O DRONĂ militară americană a lansat ceva din aer. În mai puțin de un minut s-a produs ceva INCREDIBIL
Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant
Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant
Ce a pățit Ciprian din Iași după ce a chemat o escortă cu 150 lei/ora. Cine era, de fapt, Andreea
Ce a pățit Ciprian din Iași după ce a chemat o escortă cu 150 lei/ora. Cine era, de fapt, Andreea
Cum a ajuns marele Ilie Năstase! În ce hal a fost găsit în stația de autobuz, după ce refuzase să intre în biserică
Cum a ajuns marele Ilie Năstase! În ce hal a fost găsit în stația de autobuz, după ce refuzase să intre în biserică
Secretele se duc în pământ. A murit omul din spatele celei mai mari fraude din istorie
Secretele se duc în pământ. A murit omul din spatele celei mai mari fraude din istorie
Ții post? Un nutriționist spune să eviți aceste alimente de post: „Feriți-vă de ele”
Ții post? Un nutriționist spune să eviți aceste alimente de post: „Feriți-vă de ele”
Toți samsarii au deschis acum șampania. Liber la țepe cu mașini second-hand, cu acordul Parlamentului
Toți samsarii au deschis acum șampania. Liber la țepe cu mașini second-hand, cu acordul Parlamentului
Elon Musk a găsit „noul aur”. Acest metal este „noul petrol”, potrivit unei mari bănci
Elon Musk a găsit „noul aur”. Acest metal este „noul petrol”, potrivit unei mari bănci
VIDEO.  Un caz George Floyd la Piteşti. Un bărbat a murit în timp ce era imobilizat de poliţişti. Reacţia ministrului de Interne
VIDEO. Un caz George Floyd la Piteşti. Un bărbat a murit în timp ce era imobilizat de poliţişti. Reacţia ministrului ...
BANCUL ZILEI – Un primar află de la nevastă că a fost înșelat
BANCUL ZILEI – Un primar află de la nevastă că a fost înșelat
Rusia a rătăcit o rachetă cu capabilităţi nucleare în Nagorno Karabakh
Rusia a rătăcit o rachetă cu capabilităţi nucleare în Nagorno Karabakh
Răsturnare de situaţie: Ce se întâmplă cu centrele de vaccinare AstraZeneca. Anunţul făcut de Cîţu
Răsturnare de situaţie: Ce se întâmplă cu centrele de vaccinare AstraZeneca. Anunţul făcut de Cîţu
Moment de infarct la „Războiul Depozitelor”. Ce a descoperit un bărbat într-o boxă cumpărată cu 500 de dolari
Moment de infarct la „Războiul Depozitelor”. Ce a descoperit un bărbat într-o boxă cumpărată cu 500 de dolari
INTERZIS cardiacilor! Imaginile cu Anamaria Prodan pe care le-ar dori șterse!
INTERZIS cardiacilor! Imaginile cu Anamaria Prodan pe care le-ar dori șterse!
Decizie radicală a familiei lui Michael Schumacher. Ce se întâmplă cu fostul mare pilot?
Decizie radicală a familiei lui Michael Schumacher. Ce se întâmplă cu fostul mare pilot?
FOTO. Antonia s-a pozat într-un body prea mic pentru formele ei generoase!
FOTO. Antonia s-a pozat într-un body prea mic pentru formele ei generoase!
FOTO. Loredana Groza, aproape goală complet! Apariție în cel mai minuscul costum de baie
FOTO. Loredana Groza, aproape goală complet! Apariție în cel mai minuscul costum de baie