INTERVIU | Minunea în care a crezut Stoican, explicată minut cu minut. „Vreau în Europa!”. Eșecul cu Sepsi, momentul de răscruce și amănuntul care a făcut diferența între CSM Poli și Dinamo

INTERVIU | Minunea în care a crezut Stoican, explicată minut cu minut.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ținând cont de haosul existent în vară la echipă, o calificare a Iașiului în play-off ținea de o minune. O minune în care Flavius Stoican a crezut încă de la început. Privit la sosirea sa în Copou cu îndoială de mulți dintre suporteri și nu numai, în condițiile în care abia retrogradase cu Pandurii și venea în locul lui Eugen Neagoe, care reușise o serie incredibilă de 15 meciuri fără înfrângere pe banca lui Poli, Stoican a dovedit, treptat, că e antrenor. „Sculă de antrenor”, dacă ar fi să-l parafrazăm pe Ionuț Popa, unul dintre cei mai îndrăgiți tehnicieni din Copou.

Stoican a crezut în steaua lui, nu a ezitat să vorbească încă de la început de „obiective mărețe”, iar play-off-ul se regăsea în aproape fiecare frază a sa rostită atât la conferințele de presă dinaintea partidelor, cât și la flash-interviurile de după meciuri. Stoican n-a renunțat la visul său nici după eșecurile neașteptate cu Sepsi, nici când echipa se afla mai aproape de retrogradare decât de primele șase locuri, nici când a fost „înțepat” de către suporteri sau jurnaliști.

A pariat pe echipa sa și a câștigat. În plus, a imprimat echipei un stil spectaculos, ofensiv, iar cifrele de la finalul sezonului regulat sunt elocvente. Dincolo de calificarea în play-off, Poli a încheiat cu mai multe victorii decât înfrângeri și cu un golaveraj pozitiv, cifre cu care o echipă de fotbal din Iași nu s-a mai întâlnit de foarte mulți ani. La câteva zile după calificarea în play-off, antrenorul Iașiului a vorbit pentru ProSport  despre parcursul din sezonul regulat, despre momentele frumoase, dar și dificile. Aflați în interviul de mai jos cum a trăit Stoican meciul cu Viitorul și care este obiectivul său pentru play-off.

ProSport: Flavius, este calificarea în play-off cea mai bună performanță a carierei tale de până acum?
Flavius Stoican: Statistic vorbind, nu. Cea mai bună performanță a fost un loc 4 cu Dinamo și calificarea în cupele europene. Dar bucuria de aici este mai mare. Atunci, cu Dinamo nu m-am bucurat de participarea în Europa, întrucât echipa a intrat în insolvență. Atunci am reușit să termin pe locul 4 cu Dinamo, deși echipa era valoric sub cea de acum. Am luat echipa atunci de pe locul 12. Bucuria este mai mare acum, la Iași. Sunt fericit că am egalat cea mai mare performanță a fotbalului ieșean după 1966. Văd oameni fericiți la Iași și asta mă bucură enorm.

Ai crezut încă de la început în play-off. Pe ce te-ai bazat?
Am crezut în acest obiectiv, pentru că mi-am dat seama că am un lot competitiv. Îi cunoșteam pe jucătorii români, știam ce pot. I-am evaluat și pe străinii care au venit și ne-am fixat ca obiectiv calificarea în play-off. Am evaluat caracterul lor ca oameni, am văzut cum lucrează. Așa cum eu îmi doresc mai mult, mă informez în permanență, fac cursuri de coaching, așa și ei mi-au dovedit că vor să fie mai buni.

La început ai fost privit cu scepticism la Iași, mulți s-au grăbit să te eticheteze după ce ai retrogradat cu Pandurii. Nu ți-a fost frică de un eșec?
Știam că este o presiune pe umerii mei, dar nu mi-a fost frică. Din contră, toate acele declarații m-au ambiționat și mai tare. Deși mulți au spus că am retrogradat cu Pandurii, se știe ce s-a întâmplat acolo. Toți s-au ferit să ia acea echipă în acel moment dificil, dar eu am preluat-o și am fost la un pas de a o salva. Am retrogradat în prelungirile ultimului meci, prin jocul rezultatelor. Iată că situația s-a întors acum, iar echipele implicate atunci în ultimele etape le-am întâlnit acum și le-am învins. Mă refer la Botoșani, Voluntari, Timișoara.

Care a fost primul contact cu un oficial al Iașiului înainte de a veni în Copou?
Prima discuție cu un oficial de la Iași am avut-o cu președintele Adrian Ambrosie. La telefon. Am stabilit să ne întâlnim, să ne cunoaștem și am promis atunci că vin la Iași cu gândul de a realiza lucruri mărețe. Am spus asta încă de la prima conferință de presă, la prezentarea lotului. Și băieților le-am spus asta, în vestiar. Îmi aduc aminte că Frăsinescu mi-a spus la un moment dat că intrarea în play-off ar fi o mare performanță pentru echipă, ca și cum am câștiga titlul.

Jocul echipei l-a convins că sunt șanse mari pentru play-off

Care a fost meciul din sezonul regulat care te-a convins sută la sută că echipa poate ajunge în play-off?
Nu a fost neapărat un meci. Au fost mai multe momente care m-au convins că merităm să terminăm în primele șase. Jocul echipei ne-a dat încredere. Faptul că puneam presiune pe adversar, faptul că dominam, că rezultatele veneau ca urmare a unui joc bun, toate acestea m-au convins. Și nu doar pe mine, ci și pe oamenii de fotbal, pe suporteri. Iar când pierdeam un meci, se întâmpla pe un fond bun de joc, din cauza neșansei. Îmi aduc aminte meciul cu Sepsi de pe teren propriu, când ne-am creat foarte multe ocazii, am dominat meciul de o manieră categorică, dar am pierdut.

Cel mai bun meci din sezonul regulat?
Am făcut multe meciuri foarte bune, am câștigat partide importante. Am jucat bine cu Dinamo, cu FCSB, cu Astra, dar și cu alte echipe. Au fost și meciuri pe care le-am pierdut, dar am jucat bine. Legat de victorii, aș aminti repriza a doua a meciului cu Dinamo, a fost prima cea mai bună a noastră. Ei au condus la pauză, dar în repriza a doua a fost un adevărat asediu al nostru și am reușit să câștigăm. De asemenea, meciul de la Mediaș a fost foarte bun. Am câștigat cu 2-0 după ce am controlat partida de la început și până la sfârșit. Nu am avut nicio emoție atunci în privința rezultatului.


DRAGOS PASCANEANU / MEDIAFAX FOTO

Momentul de răscruce de după eșecul cu Sepsi

Care a fost cel mai dificil moment din sezonul regulat?
Meciul de la Sepsi, pierdut cu 1-2. Veneam atunci după o serie bună și ne gândeam la șase puncte în dubla cu Sepsi și Juventus, dar a venit acel eșec de la Sepsi, pe un teren foarte greu, după ce am avut 1-0. Jucătorii au fost foarte dezamăgiți atunci.

Ce s-a întâmplat după acel meci?
După meciul de la Sepsi, băieții au fost foarte afectați de înfrângere. În drum spre Iași, am oprit autocarul la Onești și am mâncat la un prieten de-al nostru. I-am văzut pe jucători foarte afectați și am vorbit atunci cu ei. Le-am spus că nu este totul pierdut și că mai avem cinci meciuri pe care putem să le câștigăm pentru a ajunge în play-off. Dacă nu credeam nici eu atunci, ei clacau, pentru că înfrângerea de la Sepsi a venit total neașteptat. Nu știu cât de încrezători au fost ei atunci în vorbele mele, dar am decis să luptăm până la capăt. Am luat fiecare meci în parte, am câștigat cu Juventus, apoi am învins în primele trei meciuri din 2018 și am ajuns să jucăm partida decisivă cu Viitorul. Șiam că fotbalul trebuie să ne răsplătească.

Alt moment dificil a mai fost?
Și meciul de la Cluj (n.r. – 0-1, 5 noiembrie 2017) a fost foarte greu. A fost acel gol primit după un out, apoi conferința de presă la care am încercat să explic faza. M-a deranjat pentru că eu am încercat să explic atunci o decizie, iar toată lumea a zis că mă leg de un out. Acel moment m-a ambiționat și mai tare și chiar am declarat la acea conferință de presă că vom bate Steaua. Nu știu cum vom face și ce vom face dar vom bate Steaua, am spus atunci. Și am bătut-o.


DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO

Mihalache a revenit un adevărat lider după perioada de pauză

Momentul tensionat cu Mihalache, din debutul sezonului?
Mihalache a greșit atunci, iar eu am hotărât să nu-l mai primesc în echipă. Toate deciziile pe care le-am luat au fost în folosul grupului. Acea decizie în cazul lui Mihalache ne-a ajutat ca echipă și l-a ajutat și pe el ca jucător să devină ulterior unul dintre liderii formației. De când a revenit la echipă, Mihalache este un adevărat lider. Nu doar pe teren, ci și în afară. Se comportă exemplar. Eu nu sunt un tip ranchiunos, asta am spus și atunci. Chiar eu am avut o discuție cu el înainte ca el să revină în echipă și i-am spus că îl aștept înapoi. Mă bucur că a revenit și de atunci a fost unul dintre jucătorii care au dat siguranță echipei.

Bănuiesc că știai de rezultatul de la Giurgiu în timpul meciului cu Viitorul. Le-ai spus și jucătorilor?
Eu știam rezultatul, mi-au spus colegii de pe bancă. Băieților nu le-am spus decât pe final, când era 2-0 pentru Astra. I-am văzut disperați și am vrut să-i mai liniștesc, să fac să dispară acea disperare din jocul lor. La pauză nu le-am spus, nu cred că au aflat. Eu eram dezamăgit că nu le ieșea jocul, de faptul că suntem conduși. Am întâlnit totuși o echipă foarte bine organizată, cu doi jucători pe care îi apreciez foarte mult, Chițu și Ianis Hagi.


DRAGOS PASCANEANU / MEDIAFAX FOTO

„Vreau în cupele europene”

Ce așteptări ai de la acest play-off?
Vreau să trecem la alt nivel. Nu ne vom mulțumi doar cu simpla prezență aici. Multă lume regretă că Dinamo nu este în play-off, au de pierdut și suporterii și televiziunile. Noi vrem să echilibrăm balanța. Prin jocul nostru vrem să-i facem pe cei din fotbal să nu le pară rău după o echipă ca Dinamo. Vrem să spună la finalul campionatului că Iașul a fost o echipă frumoasă, care a jucat fotbal. Vreau ca lumea să plece mulțumită de la stadion.

Dincolo de jocul frumos, ți-ai fixat un obiectiv?
Sigur, îmi doresc să fim și eficienți. Vreau să jucăm frumos și eficient. Am avut rezultate bune cu echipele puternice până acum, iar ăsta cred că este un atu pentru noi. Îmi doresc să terminăm cel puțin un loc mai sus de locul 6, dar chiar mai mult. Dacă am ajuns aici, vreau să ne calificăm în cupele europene. Fie de pe locul 3 sau 4 în campionat, fie prin Cupa României. Suntem în sferturi, sper să trecem de Botoșani și să mergem în semifinale, iar acolo să dăm totul pentru o finală. Putem realiza această performanță. Mă bucur că am reeditat cel mai bun rezultat din istoria fotbalului ieșean, dar îmi doresc mai mult. Vom fi o nucă tare în play-off, vrem să ridicăm ștacheta. Pentru asta, avem nevoie ca și situația financiară să fie una stabilă. Am ajuns la un nivel unde ne batem cu echipe cu bugete foarte mari. Jucăm acum la Cluj, o echipă cu jucători ce au salarii de 10.000-15.000 de euro pe lună. Contează foarte mult de aici încolo să avem stabilitate, pentru ca băieții să nu aibă probleme din acest punct de vedere și să se concentreze doar la fotbal.

Pentru sezonul viitor ce îți dorești?
Să jucăm un fotbal frumos și să ajungem în play-off. Dar fără să mai trecem prin aceste emoții, vrem să ne asigurăm calificarea în play-off mai devreme. Se poate.

De ce a ajuns Iașiul în locul lui Dinamo în play-off

Flavius Stoican a explicat un motiv important pentru care Dinamo a căzut în play-out, iar Iașiul a urcat în play-off: inspirația conducerii executive.
„Clubul nostru a avut mai multe oferte pentru Qaka, Jo, Cioinac și alți jucători. Dar președintele Adrian Ambrosie a fost omul care a vrut performanță și a decis să-i țină pe jucători la Iași, chiar dacă ne ardea buza și aveam nevoie de bani. A ținut jucătorii la echipă, pentru a ne ajuta să mergem în play-off și am reușit. Ca o comparație, Dinamo a primit oferte pentru jucătorii importanți și i-a cedat într-un moment cheie. Dinamo a vândut și a pierdut, noi i-am ținut și am câștigat. Au fost decizii luate de către conducerile celor două cluburi care au cântărit mult”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen