INTERVIU EXCLUSIV** MM: ‘Eu, când am plecat de la Steaua, n-am vrut să fac rău’

Redactor:
Dan Filoti
INTERVIU EXCLUSIV** MM: 'Eu, când am plecat de la Steaua, n-am vrut să fac rău'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu exact o săptămână înaintea meciului din Europa League cu
Liverpool, MM Stoica are foarte multe lucruri pe cap. Interviul lui
Brandan din ediția ProSport de ieri, în care vedeta Unirii și-a
exprimat dezamăgirea față de modul în care a fost tratat, este
ultima problemă ivită. Cu o seară înainte, MM fusese invitat la o
emisiune TV, unde a lansat primele săgeți îndreptate în direcția
fostului său colaborator, Dan Petrescu. O grămadă de subiecte de
discuție, așadar.

Mai e puțin până la meciul de pe „Anfield”. Cu asta ar
trebui să începem, dar cazul sau necazul Brandan mă face să vă
întreb cum ați primit declarațiile sale.
Tot ce pot
să spun despre Pablo este că el va conta pentru noi și, automat,
noi vom conta pe el numai în momentul în care își va recăpăta
motivația. Mai multe nu aș vrea să discut pe această temă. Avem
multe de făcut în această perioadă.

De ce credeți că a izbucnit el acum?
Cum am
spus și mai devreme, problema este mai complexă. Eu cred că Brandan
a fost ajutat cumva să aibă această atitudine. Și Brandan, dar și
alți jucători cu care anumiți antrenori mai vorbesc. Sunt o serie
de coincidențe și nu trebuie să fii Sherlock Holmes în variantă 3D
ca să îți dai seama cum se leagă unele lucruri și declarații.

La ce vă referiți, concret? La faptul că Dan Petrescu a
spus că își mai dorește un fotbalist din România care însă nu e
român?

Te poți gândi și la asta. Și la faptul că jucătorii sunt
influențabili. Am zis ce am avut de zis despre Petrescu. Nu e
normal să fii făcut acum ofertă pentru Bilașco, în condițiile în
care am vorbit eu cu el înainte să începem pregătirile că nu are
rost să mai discutăm despre asta pe măsură ce se apropie meciurile
cu Liverpool. Așa cum nici suma propusă în oferta de la Kuban (n.r.
– 500.000 de euro) nu e una care să mă facă să cred că e vorba de
ceva serios.

„Aveam o
influență extraordinară asupra steliștilor”

Sunteți supărat pe fostul antrenor?
Nu mai vreau să vorbim despre acest lucru acum…

Mă gândeam și la faptul că e un sentiment firesc acela al
unui om care pleacă de undeva și care își dorește să i se simtă
lipsa.
M-am gândit și eu la asta. Și da, nu putem fi
ipocriți. Am fost pus în situația asta, să plec de undeva, și știu
cum e să îți dorești să ți se confirme că tu ești acela care a
făcut multe lucruri bune, dar nu am făcut rău sau nu m-am gândit să
fac rău.

Vă referiți la plecarea de la
Steaua…
Atunci aveam o influență extraordinară
asupra jucătorilor. Credeți-mă că în momentele alea, dacă le-aș fi
zis să nu se mai antreneze, nu s-ar mai fi antrenat. Cu toții.
Inclusiv Rădoi. Mă sunau încontinuu, dar eu le spuneam „Uitați-mă!
Nu e bine nici pentru voi, dar nici pentru mine. Voi ați putea avea
probleme, iar pe mine mă faceți să plâng”. Deci știu despre ce este
vorba și cum e cu sentimentul acesta firesc.

„Ne propunem să jucăm mai bine cu
Levy”

Mihai Stoica a explicat cum arată Unirea după plecarea lui Dan
Petrescu și a dezvăluit ce-l ține legat de Urziceni.

Ce s-a schimbat după plecarea lui
Petrescu?
Nimic. Singura diferență dintre momentul în
care era el și clipa de față constă în faptul că nu a mai venit
niciun jucător în perioada de transferuri.

Nu era nevoie?
Unirea are un lot echilibrat și eu cred că o să putem să jucăm mai
bine. Ar fi utopic să zic că ne propunem să avem rezultate mai bune
decât am avut, pentru că ar fi foarte greu, dar îmi doresc să ne
menținem o anumită constanță. Cred că putem face asta.

Petrescu era renumit pentru disciplina pe care o impunea. E
acum atmosfera mai relaxată?
Rony este un antrenor
care pune și el accent pe disciplină. Este cât de exigent trebuie
să fie un antrenor mare.

Dumneavoastră ați rămas la Urziceni în ciuda ofertelor
despre care s-a tot vorbit. De ce?
Nu a fost nicio
ofertă concretă. Și nici nu ar fi putut fi. Cine mă cunoaște știe
că nu sunt genul de conducător care zboară din floare în floare. Am
stat zece ani la Galați, cinci ani la Steaua… Nu aș fi lăsat
treaba neterminată la Urziceni pentru nimic în lume.

Dar la vară?
Mă simt foarte bine aici și, în
plus, am mult prea multă treabă pe termen scurt ca să mă gândesc la
ce va fi peste cinci-șase luni.

„Unirea e cea mai invizibilă
campioană din istorie!”

Se apropie meciul cu Liverpool…
Serios?
Uitându-mă în media din România, nu aș zice. Dar ne-am obișnuit…
Cred că Unirea e cea mai invizibilă campioană din istorie.

Aici aveți dreptate. Dar ați fost și la Steaua și ați
simțit supermediatizarea… Cum e mai bine?
Mie îmi
este bine acum. Cu liniștea noastră și cu ceea ce realizăm noi la
Urziceni.

Poate Unirea să facă față celor de la
Liverpool?
E o diferență uriașă. Din toate punctele
de vedere. Nu trebuie să fii specialist ca să o constați. Au altă
istorie, altă forță. E altceva. La asta se adaugă și faptul că ei
sunt în plin sezon oficial, în timp ce noi am jucat doar meciuri
amicale. Cu toate astea, eu sunt încrezător că vom merge acolo și
că vom putea să păstrăm echilibrul în această confruntare aparent
disproporționată.

Vă comportați ca o echipă mare. Plecați cu o săptămână
înainte în Anglia. E o decizie neobișnuită în fotbalul
nostru.
Am hotărât asta pentru că nu aveam unde să ne
antrenăm în România. Am mai făcut așa și când eram la Steaua.

„Sunt încrezător că putem păstra echilibrul în
confruntarea cu Liverpool”

Mihai Stoica, manager general Unirea Urziceni

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen