INTERVIU | Dinamo, din tată-n fiu. „Poți avea talentul lui Messi…”. Vorba lui Țălnar, cât valorează golul lui Patrick Petre și relația cu Contra. Cea mai frumoasă seară în fața televizorului

Redactor:
Andru Nenciu
INTERVIU | Dinamo, din tată-n fiu.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai mare bucurie a unui tată e să-și vadă fiul depășindu-l într-un domeniu în care el a excelat sau a visat să impresioneze. Drumul lui Patrick Petre pentru a egala performanțele tatălui său, Florentin Petre, este unul lung, însă încrederea pe care i-a conferit-o evoluția din meciul echipei sale Dinamo, 3-1 cu Steaua, în returul semifinalei Cupei Ligii (7-2, la general) îl determină să tragă și mai tare la antrenamente. O discuție cu Florentin Petre, la mai mult de 24 de ore după golul fiului său, dezvăluie trăirile unui tată care termina toate meciurile la Dinamo și la națională cu gândul de a suna imediat acasă pentru a-i auzi vocea fiului.

Florentin, ce sentiment te-a cuprins când ai văzut evoluția lui Patrick?
Am avut un sentiment foarte frumos, ca orice părinte îmi doresc să îi fie bine copilului meu, iar când copilul tău își realizează un vis cu care a crescut, parcă satisfacția, bucuria și plăcerea sunt mult mai mari.

Ce a împrumutat el de la tine?
El are un tupeu mult mai mare față de al meu. El e crescut altfel, e crescut cu Dănciulescu, cu Mutu, Cosmin l-a crescut, iar din vestiar a învățat toate lucrurile bune, dar si rele din fotbal. E normal să aibă atitudinea asta. Probabil că își dorea din toată inima să mai marcheze un gol, dar după părerea mea este bine ca nu a bătut pentru că pe fondul acela de oboseală, dar și psihologic vorbind, putea să rateze. Oricum, la tupeul lui a zis că dădea scăriță și sigur dădea gol.

Care au fost primele cuvinte pe care i le-ai transmis după meciul cu Steaua?
L-am lăsat să se bucure de moment, l-am lăsat să savureze acest moment unic, am vorbit cu el după vreo oră și ceva când era mai liniștit, am stat un pic de vorba ca tatăl lui Patrick Petre, că acum așa este, nu mai este fiul lui Florentin Petre, este tatăl lui Patrick Petre, l-am felicitat, l-am încurajat, exact cum ar face orice părinte pentru a-i deschide drumul spre meciurile viitoare.

Sfaturi i-ai dat înainte de meci?
Nu i-am dat sfaturi înainte de meci, vorbim foarte rar despre fotbal, deoarece el a crescut cu spiritul ăsta și știe ce să facă. Singurul lucru pe care îl fac după meciuri este critica ca să îl învăț să nu mai greșească și să facă ce trebuie. Despre încurajări mai puțin, deoarece el știe ce are de făcut.


Foto: ProSport


Foto: ProSport

E greu să știi că antrenorul fiului tău este un fost coleg și mereu prieten?
Cu Cosmin Contra am vorbit acum vreo două săptămâni și ceva, dar despre altele, nu despre Patrick. Am vorbit altele pentru că pe noi ne leagă o prietenie de o viață, iar după meci nu am vorbit că și lui îi sună telefonul continuu. Voi avea timp să vorbesc cu el zilele acestea.

Care ar fi punctele pe care trebuie să le îmbunătățească?
Ca orice fotbalist, Patrick are și el defecte cum am avut și eu. Cu siguranță lucrurile care îl dezavantajează acum este că nu a jucat mai mult și nu a dobândit încrederea pentru calitățile pe care le are, dar in timp cu siguranță va face și pasul în care nu va mai avea vreo problemă pur fotbalistică.

Ce trebuie să facă pentru a progresa?
Trebuie să muncească. Fară muncă degeaba are talent cum a spus și Cosmin, noi am reușit să facem performanțe numai prin muncă. Vorba lui Cornel Țălnăr, poți avea talentul lui Messi, dacă nu muncești, nu poți avea realizările pe care ți le dorești, în fotbal nu faci nimic fără muncă. Fiecare antrenor are politica lui, de a face echipa, de a antrena, de a pregăti meciurile. Când a avut ocazia, Patrick a jucat și la Ando, eu cred că a facut-o bine, cât a jucat a ținut doar de antrenor, sper din toată inima ca pe viitor să joace mul mai mult și să-și dobândească o serie de calități.

Dacă ar fi să pui în balanță golul lui cu un gol de-al tău, cu care l-ai compara?
Golul pe care l-a marcat acum face mai mult ca toate golurile pe care le-am dat eu.

Interviu realizat de Elena Radu


Foto: ProSport


Foto: Alexandru Dobre – Mediafax

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen