INTERVIU | Dialog cu Viorel Moldovan despre anul 2014, familie, Facebook și alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte: „Când m-am întors în țară, nu am știut pe ce lume sunt. Mă certam singur, eram la pământ”

INTERVIU | Dialog cu Viorel Moldovan despre anul 2014, familie, Facebook și alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La final de an, fiecare dintre noi își face bilanțul, ce a fost bine și ce nu, ce decizii ar fi trebuit să fie luate sau nu. Concluziile merg la pas cu promisiunile pentru anul următor, când totul va fi altfel, vocea mai apăsată, capul pe umeri, țigarile pe rafturile magazinelor și nu în buzunar.

E același scenariu de fiecare dată. Pentru Viorel Moldovan (42 de ani), anul 2014 a fost unul surprinzător. L-a început la Rapid, când făcea chetă pentru o deplasare cu autocarul la Suceava, și l-a încheiat lângă Anghel Iordănescu, în calitate de secund la națională, după o mică oprire la cea sub 21 de ani, ca principal. Nu a anticipat toate schimbările, dar este recunoscător pentru ele. Viorel Moldovan a acceptat dialogul cu ProSport, în care a vorbit despre perioada petrecută la Rapid, oferta lui Iordănescu, statutul de secund, așteptările de la următorul an, neimplicarea băiatului său de 20 de ani în fenomenul fotbalistic, dar și alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte.

  • Moldovan nu se consideră secund la națională, ci simplu colaborator, alături de Daniel Isăilă și Ionuț Badea: „Și când eram antrenor principal, nu consideram că am secunzi, ci simple ajutoare”.
  • Fostul antrenor al Rapidului deplânge situația actuală a echipei care se află pe locul 18 în campionat, ultimul, într-un sezon în care retrogradează șase echipe. E convins că Steaua va câștiga pentru a treia oară consecutiv campionatul.
  • Viorel Moldovan recunoaște că, la întoarcerea în țară, a fost în depresie din cauza lucrurilor pe care le-a găsit în țară: „Mă certam singur, eram la pământ”.


Un singur sezon a stat Viorel Moldovan pe banca Rapidului, echipă pe care a promovat-o din Liga 2 în Liga 1, deși echipa se confrunta cu probleme mari din punct de vedere financiar. Sursă foto: Mediafax

Cea mai mare realizare a anului 2014: promovarea în Liga 1 cu Rapid

Se încheie un an care trebuie să fi fost surprinzător pentru dumneavoastră, dat fiind faptul că l-ați început la Rapid și îl încheiați ca secund la națională. Cum ați descrie anul 2014?
Pentru mine, 2014 a fost un an bun, cu realizări multe pe plan profesional. Mă refer aici la perioada pe care am petrecut-o la Rapid, în care am reușit, împreună cu grupul minunat pe care îl aveam acolo, o promovare senzațională, în niște condiții cu adevărat dificile. Știm cu toții problemele care au fost acolo și care încă mai sunt. Am depus toți o muncă titanică și cred că am fost unici în lume, dată fiind situația de la club. Să reușești să promovezi în Liga 1 o echipă cu jucători neplătiți, cu multe probleme interne și externe, care afectează bunul mers al lucrurilor, e lucru mare.

V-a depășit anul 2014 toate așteptările?
Eu sunt un tip care nu se gândește prea mult la viitor. Chiar dacă îmi doresc anumite lucruri, nu îmi imaginez că se vor întâmpla. Iau totul pas cu pas. După ce am promovat cu Rapid, am decis să plec de la echipă. Contractul meu oricum se încheia. Am ținut cont și de situația incertă de la echipă, am considerat că un an de zile mi-a ajuns. Era greu să îți faci meseria în condițiile de acolo. Mai trist e că și acum, în prezent, sunt antrenori în Liga 1 care trec prin aceleași lucruri.


Trei secunzi și-a ales Anghel Iordănescu la revenirea după 10 ani pe banca naționalei: Daniel Isăilă, Ionuț Badea și Viorel Moldovan. Sursă foto: Mediafax

„Eu nu mă văd drept antrenor secund al naționalei, ci simplu colaborator”

A fost dificil să renunțați la postul de principal de la naționala sub 21 de ani pentru unul de secund?
Nu mi-a fost ușor, trebuie să recunosc asta. La momentul respectiv au fost fel și fel de discuții referitoare la cine îl va înlocui pe Victor Pițurcă pe banca naționalei. Nu m-am gândit că Anghel Iordănescu va fi acela. El nu voia. Dar ținând cont că alte variante au căzut sau nu au putut fi aduse în discuție, am apărut și eu alături de el. Mi se pare, acum, că s-a luat cea mai bună decizie în privința selecționerului. Iar când propunerea de secund vine din partea unui om precum Anghel Iordănescu, când vorbim despre perspectivele pe care ți le poate oferi naționala, nu stai prea mult pe gânduri. Accepți, lași totul în spate.

Ce diferențe resimțiți dumneavoastră între a fi principal și secund?
Eu nu mă văd drept antrenor secund al naționalei, ci un simplu colaborator. La fel sunt și colegii mei, Daniel Isăilă și Ionuț Badea. Doar voi aveți percepția de antrenor secund.  Eu, când eram antrenor principal, nu consideram că am secunzi. Nu, nicio treabă. Aveam ajutoare, atât.


La națională, lucrăm toți foarte bine împreună, începem să ne cunoaștem. Chiar dacă știam anumite aspecte referitoare la filosofia și stilul lui Anghel Iordănescu, e cu totul altceva ce se întâmplă acum. Trebuie să fim atenți, să monitorizăm. E mai mult muncă de birou, să fiu sincer.
Viorel Moldovan, antrenor secund națională



Viorel Moldovan a fost pe banca naționalei sub 21 de ani atunci când tricolorii mici au pierdut cu scorul de 8-0 în fața Germaniei, în septembrie, cu puțin timp înainte să accepte oferta lui Iordănescu și să devină secund la națională. Sursă foto: Mediafax

„Dai o privire la  noi în campionat și te sperii”

S-a mai încheiat un tur de campionat. Cum vi se pare nivelul Ligii 1, acum când puteți să priviți din exterior ceea ce se întâmplă în România?
Sunt dezamăgit. Nivelul a scăzut foarte mult. Sunt foarte multe echipe cu probleme, multe sunt aproape de colapsul financiar. De fapt, unele sunt deja în colaps, iar asta afectează mersul lucrurilor. Mă refer aici la implicarea antrenorilor, a jucătorilor. S-au schimbat mulți, poate prea mulți tehnicieni, ceva anormal din punctul meu de vedere. Avem o Ligă 1 cu probleme și mai văd și un interes destul de scăzut al publicului spectator și telespectator în privința ei. Sunt doar 2-3 echipe care au cât de cât o anumită stabilitate, dar nu e suficient ca să se poată crea o competiție mai interesantă.
Peste tot în lume vezi cum mai multe cluburi se bat la titlu. Și apoi dai o privire la noi și te sperii.

Date fiind toate acestea, credeți că Steaua va câștiga pentru a treia oară la rând campionatul?
Așa pare în momentul de față. Are un lot omogen, echilibrat. Cred că este principala candidată la câștigarea campionatului. Nu văd cine și cum ar putea să o împiedice.

„E regretabil ce se întâmplă la Rapid, mă doare”

Locul 18 în campionat pentru Rapid este conform cu realitatea?
Îmi pare rău de tot ce se întâmplă acolo. Nu aș vrea să comentez prea mult despre asta. Am amintiri frumoase de la Rapid și vreau să rămân cu ele. Sper să își găsească echilibrul financiar necesar pentru a se salva și a avea un parcurs mai bun în returul campionatului. E regretabil, mă doare.

Ce jucător tânăr vi se pare promițător, dar nu numai? Pentru că noi tindem să aruncăm în stanga și în dreapta conceptul, pentru ca mai târziu să realizăm că ne-am hazardat în privința potențialului respectivului fotbalist.
George Pușcaș, cu siguranță. S-a integrat bine la echipa a doua celor de la Inter, e un băiat serios, implicat. El a realizat ce șansă i s-a oferit și muncește enorm. Vrea să se realizeze profesional și financiar, iar ăsta este un lucru foarte bun. Pentru că mai sunt tineri care au ajuns în străinătate când erau tineri și au eșuat lamentabil, s-au întors acasă. Nu e ușor să te adaptezi, dar trebuie să tragi de tine. O întoarcere în România, după ce ai ajuns afară, e un pas înapoi. Altfel te dezvolți într-un campionat precum cel al Italiei, al Spaniei, al Angliei.

Dacă ești serios, poți să ai o carieră frumoasă. Pușcaș înscrie goluri pe bandă rulantă, iar eu îi doresc doar să fie sănătos, să nu se accidenteze. Eu sunt sigur că în viitor ne vom putea baza pe el la națională.


Moldovan a fost cel care l-a propus la națională pe George Pușcaș, jucător cu care s-a înțeles de minune în perioada în care cei doi colaborau la U21. Sursă foto: Mediafax

„Aș fi vrut ca fiul meu să mă moșteanească, dar e mai bine la școală”

A fost dezamăgit George Pușcaș că nu a debutat la națională, deși a fost convocat pentru meciurile cu Irlanda de Nord și cu Danemarca?
Cred că da, dar asta nu înseamnă că nu o să îi vină rândul. Suntem atenți la ce face, îl monitorizăm. Anghel Iordănescu a spus încă de la început că l-a chemat la lot pentru a vedea atmosfera de la națională. E altceva, e alt nivel. Eu am mare încredere în el. O să devină un jucător important la echipa mare. Trebuie doar să aibă răbdare. Așa s-au întâmplat lucrurile la meciul cu Danemarca… Ne doream toți foarte mult să debuteze George, dar nu s-a întâmplat.

Știu că aveți un băiat care este la studii în Anglia. Nu a fost niciodată atras de fenomen, nu a vrut să vă calce pe urme?
Nu a fost absolut deloc atras de asta Luca. Și lasă, poate că e mai bine. E chinuială la noi. Nu l-am forțat niciodată, a fost mai importantă școala, să facă ceva cu viața lui. Meseria de fotbalist e foarte scurtă, iar după aia trebuie să ai o reconversiune, trebuie să faci altceva. În viață, lumea te uită. E mai importantă școala, să ai după un loc de muncă liniștit pentru tot restul vieții. Fotbalul nu a fost pasiunea lui Luca. A încercat la început, când eram în Franța, la Nantes. Dar când ne-am întors în țară nu i-au plăcut multe lucruri, iar eu l-am înțeles perfect. Nu am vrut să-l forțez, deși mi-aș fi dorit să mă moștenească. Dar e mai bine la școală (râde).

De la anul 2015 ce așteptări aveți?
Să fiu sănătos și să fiu mai înțelept și mai bun în tot ceea ce fac.

Sunteți în vreun fel dependent de tehnologie? Aveți cont de Facebook, îi urmăriți pe copii prin intermediul rețelelor de socializare?
Nu am cont de Facebook, nici nu mă interesează. Nu sunt adeptul și chiar nu înțeleg anumite aspecte, de ce trebuie să socializezi acolo, când poți să dai un telefon, de ce trebuie să spui unde ești, cum ești, ce faci. Nu mă pasionează.


Am terminat anul excelent cu naționala. Sper să ajungem la un turneu final. Nu am mai fost de foarte mult timp la unul. Încă nu e jucată calificarea la Campionatul European din Franța, să fim atenți. Greul abia din 2015 începe.
Viorel Moldovan, antrenor secund națională



Unul dintre cei trei secunzi de la națională se declară dezamăgit de ceea ce se întâmplă în România și este empatic cu cei care aleg să plece din țară în speranța unui trai mai bun. Sursă foto: Mediafax

„Sunt prea multe lupte interne care te scârbesc și te fac să întorci spatele României”

Au trecut 25 de ani de la Revoluția din 1989. Ce s-a schimbat? S-a schimbat ceva?
Am avansat foarte puțin și sunt dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat de atunci și până acum în țara asta. Mă refer aici la politică, la guvernanți, la tot. Nu știu de ce noi nu putem să avansăm. Avem o mentalitate foarte ciudată. Aștept să evoluăm. Eu, când m-am întors după 10 ani în România, am fost foarte deprimat și dezamăgit. Vreo 2-3 ani de zile, nu am știut pe ce lume sunt. Nu îmi plăcea absolut nimic din ceea ce vedeam. M-am adaptat, nu am avut încotro, dar… Am trecut prin momente grele, mă certam singur, eram la pământ. Consideram că am făcut o mare greșeală întorcându-mă acasă.

Adusesem și familia cu mine. Copiii vorbesc mai bine franceza decât româna. Iar eu i-am rupt de acolo, unde puteam să le ofer un alt viitor. Să nu fim ipocriți, în țară nu e bine. Nu avem autostrăzi, stăm în trafic infernal, centura este execrabilă, plină de gropi. Avem o țară frumoasă, dar nu știu când o să realizăm asta. Sper să vedem mai multă implicare din partea celor care ne conduc, să avem și noi școli adevărate, spitale. Doar așa o să vedem cum nu mai pleacă români în străinătate, pentru un salariu mai bun. Sunt prea multe lupte interne care te scârbesc și te fac să întorci spatele României.

Ați fost implicat în alegerile pentru noul președinte?
Am simțit multă solidaritate din partea românilor, lucru care pe mine m-a bucurat. România a fost unită! Nu știu ce va fi în continuare. Avem așteptări mari, toți așteaptă multe lucruri. Să vedem și dacă degeaba.
 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…