INTERVIU | Dennis Man, caracterizat de un fost jucător al Stelei: „E briliantul fotbalului românesc! Tatuajul de pe gât? Asta e generația Google, PRO, generația momentului”

INTERVIU | Dennis Man, caracterizat de un fost jucător al Stelei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost mijlocaș la Steaua, Roland Nagy (45 ani) a fost cel care l-a antrenat în ultimii ani pe Dennis Man (18 ani), protagonistul celui mai spectaculos transfer făcut vreodată de un junior român. Actualul antrenor al echipei UTA Bătrâna Doamnă, Nagy a fost unul dintre oamenii cu care familia lui Dennis Man s-a consultat atunci când a venit oferta de la Steaua, una pe care puștiului de 18 ani i-a fost imposibil să o refuze. Și nici nu ar fi fost bine, după cum reiese din ceea ce a spus Nagy într-o discuție cu reporterul ProSport

Domnule Nagy, l-ați antrenat în ultima perioadă pe cel mai scump junior din fotbalul românesc. Era momentul să plece?
(oftează lung) Se tot vehiculează întrebarea asta. Sigur, doar timpul va da răspunsul acesta însă eu zic că oriunde ar fi mers n-ar fi avut presiunea de la Steaua, acolo se va lupta pentru trofee. Dennis e un fotbalist cu o personalitate peste vârsta lui, cu o maturitate peste ceea ce îi arată buletinul.

Cum îl caracterizează fostul antrenor al lui Man pe Man? Cu ce se remarcă băiatul ăsta față de ceilalți fotbaliști de vârsta lui?
E un lucru nativ, asta nu se antrenează! Valorile se separă la un moment dat, cum sunt Messi și Cristiano Ronaldo față de ceilalți. Așa și cu Man, are valoare, e spontan, vine de la el cu foarte multe lucruri, cu inițiativă. Poate să decidă un joc chiar dacă până la momentul respectiv nu are cea mai bună prestație. Face diferența!

„Nu ne putem aștepta ca Dennis Man să fie mereu cheia”

E inteligent?
Da, da! Fără inteligență nu ar fi ajuns să fie matur, așa cum v-am spus mai devreme. A fost decizia lui să plece la Steaua, sigur, alături de familie. Am vorbit și eu cu el, i-am spus că de la liga a doua spre Steaua e un salt enorm și că așteptările sunt mari din partea tuturor. Dar nu îmi fac probleme din punctul ăsta de vedere, e inteligent! Cu siguranță va fi un jucător de bază dacă va primi timp și încredere. Va fi un briliant al fotbalului românesc și al echipei naționale!

Tatăl lui spunea pentru ProSport că mai are de lucrat mult la fizic. E fragil?
Pentru nivelul primei ligi și pentru cel al cupelor europene sigur că nu-i încă maturizat din punct de vedere fizic așa cum ar trebui. Dar prin inteligență și personalitate cu siguranță se va vedea un alt Dennis Man.

Pentru cei care n-au văzut meciuri ale echipei UTA, puteți să spuneți ce fel de fotbalist e Man? Ce joacă el?
Din punctul meu de vedere, deși e polivalent, are un rol clar acolo între mijlocașul central și atacantul de careu. El are pasă finală, are pătrundere, poate să scoată om din joc pe zonă centrală. Are un simț al porții, apare în gura porții. Chiar și jocul aerian, nu mă așteptam, dar mi-a înscris cu Brăila trei goluri cu capul. Are un simț extraordinar de a anticipa. Sigur, nu putem aștepta acum de la Dennis Man să fie cheia mereu. 

Steaua nu mai are acum genul acesta de fotbalist, mai ales după ultimele plecări.
Da, așa e, după ce au plecat Stanciu, Hamroun sau Chipciu. Steaua investește și s-a orientat bine către Dennis Man, cel care e un briliant în momentul de față. Poate să explodeze, între ghilimele, foarte rapid!


„Dennis e cumințel, dar are o vârstă fragedă și pot apărea probleme”

Domnule Nagy, Bucureștiul a stricat atât de mulți fotbaliști. Vă e teamă pentru Man?
Am discutat și aspectul ăsta. E adevărat, el a ajuns la o echipă mare pentru care am avut și eu șansa să joc, și tentațiile sunt și acum, mai mari decât pe vremea mea. Trebuie să fie cumințel, să aibă stăpânire de sine, să se controleze, să nu aibă anturaje care să îl scoată din viața sportivă. Va fi urmărit, așa cum sunt și alți sportivi care atunci când nu fac lucruri OK sunt pozați și așa mai departe. Dennis e cumințel, dar sigur că e o vârstă fragedă și mai pot apărea probleme. De asta și tatăl său lasă în urmă absolut orice și face un sacrificiu.

Tatăl său a spus că se mută în București, e un sacrificiu.
Am avut discuții și cu tatăl său și știu că lasă în urmă orice business de acasă și se duce acolo, să fie aproape de copilul său. Nu pentru că n-ar avea încredere în el, ci pentru că este un ardelean sensibil. El e mai mămos, mai tătos, era afectat și când stătea în cantonamente.

Cum ați reacționat când l-ați văzut tatuat pe gât?
(râde) Astea sunt lucruri… Nu știu cum să spun. Asta e generația! Generația Google, generația PRO, generația momentului. Vedem cum sunt tunști toți copiii acum, îl copiază pe Cristiano Ronaldo, pe Vidal, pe Pogba și nu știu mai care. Tatuajul te șochează pe moment pentru că nu suntem noi obișnuiți cu chestia asta, dacă vine fiul meu mâine cred că aș reacționa un pic așa… nu agresiv, bineînțeles. Eu vă spun că e cuminte, se pregătea fără jumătăți de măsură, dădea sută la sută. 

Pentru UTA ce înseamnă banii primiți? Aveți speranțe că se vor întoarce către echipă?
Da, bună întrebare. Avem o meserie scurtă și dacă salariile nu sunt pe măsură, măcar să le avem la zi pentru a putea munci cu plăcere. Sper să se rezolve lucrurile care mai sunt de rezolvat. 

34 de meciuri și 15 goluri a adunat Dennis Man în Liga 2 în tricoul echipei UTA Bătrâna Doamnă. În acest sezon, în primele 5 meciuri a înscris 5 goluri.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele