Interviu cu Guilherme, jucătorul pe care Steaua vrea să i-l „fure” lui Contra: „Petrolul are prioritate”

Redactor:
Marian Dima
Interviu cu Guilherme, jucătorul pe care Steaua vrea să i-l
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre cei mai buni jucători ai Petrolului Ploiești din ultimul timp și, cu siguranță, cel mai constant în 2013, a fost fundașul de bandă stânga Guilherme Haubert Sitya. Brazilianul adus de la Concordia Chiajna, în mandatul lui Mircea Rednic, își încheie contractul cu „galben-albaștrii” vara viitoare, fiind curtat în momentul de față de mai multe grupări, printre acestea numărându-se și Steaua. În Ghencea, Guilherme l-ar reîntâlni pe tehnicianul care l-a antrenat prima dată la noi în țară, la Concordia Chiajna, pe Laurențiu Regehcampf. Înainte de a pleca la Târgu Jiu, pentru meciul cu Pandurii, brazilianul a fost prezent, alături de colegii săi, la o acțiune caritabilă unde au împărțit cadouri câtorva sute de copii defavorizați.

Ați împărțit cadouri câtorva sute de copii aflați în suferință. Cum a fost această acțiune?
E o acțiune pe care ar trebui să o facem mai des. Ne bucură faptul că am reușit, măcar pentru câteva clipe, să-i facem fericiți pe acești copii defavorizați. Sunt convins că majoritatea sunt susținători ai Petrolului sau vor deveni, după această întâlnire.

Cum vezi ultimul meci din acest an, cu Pandurii?
Sperăm să încheiem anul în forță, printr-o victorie la Tg. Jiu. Întâlnim o echipă bună a campionatului, alături de care ne luptăm pentru locurile fruntașe. Vrem să-i facem fericiți pe susținătorii noștri în prag de Sărbători cu încă trei puncte.

Ai intrat în ultimele șase luni de contract. Rămâi la Petrolul sau ești tentat să pleci la Steaua?
Petrolul reprezintă prima opțiune. Tratativele pentru prelungirea contractului sunt în plină desfășurare. Sper să ne înțelegem, mai ales că la Petrolul m-am afirmat ca fotbalist.

Ce așteptări ai de la 2014?
Vreau să iau titlul cu Petrolul anul viitor. Și 2013 a fost un an bun, în care am câștigat Cupa României și am ajuns în play-off-ul Europa League, dar în 2014 vrem mai mult. Toți cei care țin la Petrolul se gândesc doar la titlu!

A lipsit doar trei meciuri în ultimii doi ani!

Originar din orașul brazilian Porto Alegre, care aparține statului Rio Grande do Sul  (n.r. – urbe aflată în sudul țării, aproape de granițele cu Argentina și Uruguay), Guilherme e de doi ani în România. În acest timp a jucat în Liga I 65 de meciuri din 68 posibile și a încasat doar cinci cartonașe galbene, deși joacă pe postul de fundaș. Pentru Petrolul a mai evoluat și în 14 meciuri în Cupa României și cupele europene, fiind, de departe, fotbalistul cu cele mai multe minute bifate pentru echipă!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…