Înțeleptul Argăseală: „Suntem echipa cea mai bună din campionat. Dinamo nu ar trebui să găsească o scuză în folosirea tinerilor”

Redactor:
Robert ZANFIR
Înțeleptul Argăseală:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua câștigă derby-ul cu Dinamo, 3-0, și este la al zecelea meci consecutiv fără eșec în fața marii rivale. Valeriu Argăseală a declarat imediat după meci că echipa condusă de Costel Gâlcă a dovedit încă o dată că este cea mai bună din campionat.

„A fost un meci frumos, în primul rând. Suntem totuși echipa cea mai bună din campionat. Nu ar trebui folosit ca o scuză că Dinamo a avut puști pe teren. Tot timpul avem discuții înaintea meciurilor și cu Jandarmeria și cu reprezentanții suporterilor, dar e foarte greu să fie controlați. Vom avea probabil de suferit, dar sper să nu se mai întâmple”, a declarat președintele Stelei la Digi Sport.

Steaua trece încet-încet de o perioadă foarte grea, cu meciuri din trei în trei zile

„S-a demonstrat o dată în plus, dacă mai era nevoie, că indiferent în câte competiții ești angajat, dacă vrei să faci față trebuie să îți faci un lot de așa natură încât să reziști„, a mai spus Argăseală

  • Steaua a învins, vineri, pe Arena Națională, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Dinamo, în derbiul etapei a XIII-a a Ligii I, golurile fiind marcate de Lukasz Szukala, Paul Papp și Claudiu Keșeru.

FC Steaua București: Arlauskis – Papp, Varela, Szukala, L. Filip – Prepeliță, Sânmărtean (Breeveld ’77) – Ad. Popa (Stanciu ’88), Chipciu, Cr. Tănase – Keșeru (Bourceanu ’83). Antrenor: Constantin Gâlcă

FC Dinamo București: Marc – Fai, Nedelcearu, Cordoș, Grecu – Bărboianu, Boubacar (Gavrilă ’75) – V. Lazăr (Petre ’89), C. Matei (Rotariu ’63), M. Alexe – Bilinski. Antrenor: Flavius Stoican.

Cartonașe galbene: Sânmărtean ’65, Bourceanu ’90+1 / Lazăr ’44, Nedelcearu ’45+2

Meciul a fost arbitrat de Cristian Balaj, ajutat la cele două linii de Sebastian Gheorghe și Vasile Marinescu, în timp ce Dragoș Istrate a fost rezervă.

Observatori au fost Călin Mircea și Alexandru Deaconu.

Claudiu Keșeru a început partida cu o cască de protecție pe cap, ca urmare a accidentării suferite la meciul cu ASA Târgu Mureș. El a renunțat la cască după aproximativ 30 de minute.

Partida a fost întreruptă în primul minut aproximativ 20 de secunde, din cauza torțelor, petardelor și fumigenelor care erau aruncate pe teren.

În minutul 55, o petardă aruncată din tribune a explodat chiar lângă Ștefan Bărboianu, care se pregătea să execute o lovitură de la colț.

Meciul a fost întrerupt câteva momente în minutul 83, după ce portarul stelist Arlauskis a fost lovit de o petardă aruncată din tribune. Centralul Cristian Balaj a fluierat finalul jocului cu un minut înaintea expirării timpului suplimentar arătat de arbitru de rezervă, Arlauskis fiind din nou ținta unei petarde aruncate din tribună.

La Dinamo a debutat Patrick Petre, în vârstă de 17 ani, fiul fostului jucător Florentin Petre.

La meci au asistat 38.154 de spectatori.

Știai că avem o pagină specială dedicată Stelei?

 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele