INCREDIBIL!** Dinamo, la un pas de DEZASTRU: „Puteam ajunge în situația Craiovei!” SUPER AFACEREA care a SALVAT clubul

INCREDIBIL!** Dinamo, la un pas de DEZASTRU:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Borcea a anunțat că se va implica din nou la Dinamo, după ce rivala Steaua a reușit să dea câteva lovituri pe piața transferurilor. Președintele executiv al „câinilor” s-a ținut de promisiune și în două zile a reușit să obțină semnăturile lui Strătilă și Curtean.

Borcea afirmă că va prelungi contractele mai multor jucători și dezvăluie că banii primiți pentru transferul lui Torje la Udinese au salvat clubul de la faliment.

„S-au liniștit definitiv apele între acționari. În ultimii 3 ani am spus că ușor, ușor, vreau să mă retrag. Un lucru foarte important am spus: când o să găsesc pe cineva puternic financiar o să mă retrag și din acționariat. Am o datorie morală față de Marius Niculae, că nu l-am lăsat să plece. Când o să vin, o să vorbesc de prelungirea de contract așa cum am promis.

Marius Niculae lua 2 milioane în 3 ani dacă pleca. Îi voi prelungi contractul și lui Dănciulescu, la fel voi face și cu Rus. Și lui Bălgrădean trebuie să-i prelungim contractul și să îi mărim salariul. Lui Moți și Grigore le vom prelungi contractele.

Am luat pe Torje 4 milioane de euro, toți odată. Nu știu dacă se mai întâmpla asta în viitorul apropiat. Dacă nu se întâmpla asta, Dinamo avea șanse mari să ajungă în situația Craiovei. 100% ajungeam la retrogradare din cauza problemelor financiare. Când am plecat în vară se luaseră drepturile TV, două milioane, plus 4 milioane pe Torje, deci lăsasem în conturile clubului 6 milioane de euro”, a declarat Cristi Borcea la gsptv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup