Incredibil:** Argăseală l-a dat în judecată pe Gigi Becali: „Să constatați că pârâtul a săvârșit fapte care au dus la atingerea imaginii clubului!” Ce despăgubiri cere Steaua

Redactor:
Wili Bitescu
Incredibil:**  Argăseală l-a dat în judecată pe Gigi Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeriu Argăseală, președintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, l-a acționat în justiție pe Gigi Becali pentru declarații care ating imaginea clubului. Cererea de chemare în judecată a fost făcută de fostul arbitru în numele clubului Steaua și a fost trimisă Judecătoriei Sectorului 1  pe 14 iunie 2012, scrie Evenimentul Zilei.

În spatele acestei cereri de chemare în judecată se pare că se află amenzile pe care Steaua trebuie să le plătească ca urmare a declarațiilor lui Becali, chiar dacă oficial acesta nu are nicio funție în club. Prin acest demers, oficialii roș-albaștrii vor să obțină un document din partea instanței care să ateste că Gigi Becali nu deține nicio funcție în club și să nu mai plătească amenzile care curg după declarațiile lui Becali.

„Noi, clubul, tot timpul trebuie să plătim sancțiunile pentru declarațiile lui și nu mai vrem asta. Noi le tot explicăm celor din comisii că George Becali nu are nicio funcție oficială, iar ei o țin una și bună că e de notorietate că Gigi Becali reprezintă clubul Steaua”, a declarat  Valeriu Argăseală pentru evz.ro

Primul termen este programat în luna noiembrie, iar Steaua îi cere lui Becali despăgubiri de 1 leu!

Pasajele cele mai relevante din cererea de chemare în judecată a lui Gigi Becali de către FC Steaua:

„Să constatați că pârâtul George Becali nu mai deține nicio funcție oficială sau onorifică în cadrul clubului. Să constatați că pârâtul George Becali a săvârșit fapte care au dus la atingerea imaginii clubului. Să obligați pârâtul să înceteze de îndată să mai comită fapte de natură să creeze aparența unei implicări a pârâtului în activitatea managerială a clubului. Să obligați pârâtul George Becali la plata sumei de 1 leu cu titlul de daune pentru prejudiciul suferit de clubul Steaua ca urmare a declarațiilor date în mass-media. În fapt, clubul a suferit o atingere a dreptului la imagine ca urmare a numeroaselor declarații făcute în massmedia de către pârâtul Becali care a instituit în opinia publică ideea că acționează în numele și pentru FC Steaua, cu toate că n-are funcție oficială sau onorifică. Prin convenția de cesiune de acțiuni din data de 20.01.2012, pârâtul Becali George a cesionat toate acțiunile în cadrul clubului, cesiunea fiind înregistrată în Registrul Comerțului în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie. Deși clubul a solicitat pârâtului să se abțină în legătură cu activitatea și / sau performanțele sportive ale clubului, de natură să aducă atingere imaginii clubului, acesta nu a dat curs solicitării clubului. Ca urmare a declarațiilor făcute de Becali, clubul FC Steaua a răspuns de mai multe ori în solidar cu pârâtul ca urmare a sancțiunilor disciplinare aplicate de organismele jurisdicționale ale LPF, suferind prejudicii materiale și de imagine. Considerăm că e necesară intervenția instanței pentru a-l determina pe pârâtul George Becali să înceteze să mai facă astfel de declarații de natură să aducă atingere imaginii clubului sau să determine angajarea răspunderii clubului în conformitate cu regulamentele sportive”.

Pentru a fi cât mai convingători, din 27 iunie oficialii Stelei au mutat sediul social al clubului din Aleea Alexandru în Mogoșoaia.

Cum arată acționariatul Stelei: Constantin Geambazi (56 la sută din acțiuni), Vasile Geambazi (37%), Tomaida Bădescu (4%) și Marius Ianuli (3%).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani