Încă un scandal în Liga 1! Rednic, acuzat de Ioan Niculae că a trântit două meciuri!** „L-a luat valul! Mă bucur că am scăpat de fotbalul românesc” EXCLUSIV Replica antrenorului

Redactor:
Robert ZANFIR
Încă un scandal în Liga 1! Rednic, acuzat de Ioan Niculae că a trântit două meciuri!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Încă un scandal în Liga 1. Deși a plecat în Belgia, acolo unde o antrenează pe Standard, Mircea Rednic este acuzat de fostul său patron, Ioan Niculae, cel care spune că fostul tehnician al Astrei a jucat murdar în meciurile cu Vaslui și Petrolul: „A făcut echipa în așa fel încât să piardă”, spune patronul Astrei.

Replica lui Rednic nu întârzie: „L-a luat valul! Mă bucur că am scăpat de fotbalul românesc”, spune Rednic, cel care își cere și banii

„Domul Niculae să se gândească mai bine că, dacă nu eram eu la echipă în sezonul trecut, retrograda. A început să vorbească pentru că l-a luat valul. Mă bucur că am scăpat de fotbalul românesc și de ce se întâmplă acolo. În primul rând, Niculae să îmi achite datoria pe care o are la mine și la stafful meu, 25 de mii de euro. Pot confirma și domnul „Vamă” și Buduru. Eu m-am întâlnit cu cei de la Vaslui doar ca să ne salutăm înaintea meciului”
, a declarat Mircea Rednic pentru ProSport.

Ioan Niculae: „Rednic a făcut echipa ca să piardă”

„Echipa mă dezamăgise cumplit spre sfârșitul campionatului trecut, când, după ce a câștigat câteva meciuri cu Rednic, a început să… Am jucat la Vaslui, ne-au bătut cu 2-1, noi am condus cu 1-0. În ziua respectivă Rednic se întâlnește cu domnul Porumboiu, înainte de meci. Cum e posibil ca antrenorul echipei mele să facă așa ceva? La meciul cu Petrolul Ploiești echipa a fost făcută ca să piardă. Sigur că pe urmă am văzut, plecarea lui de la Astra, mutarea la Petrolul, probabil că a fost o treabă gândită din timp, dacă noi îi băteam pe Petrolul, echipa retrograda, erau în pericol de retrogradare. Eu spun doar ce am văzut din afară. La Vaslui și la Petrolul echipa a fost făcută să piardă. Schimbările făcute pe parcursul partidei au fost de așa manieră să slăbească echipa, nu s-o întărească și în ambele meciuri, când a văzut că am condus, a făcut de așa manieră să piardă„, a declarat patronul Astrei la Dolce Sport.

Ioan Niculae: „Sunt arbitri luați pe bani! Mă las de fotbal”

„Este un grup de vreo șapte-opt arbitri care sunt luați pe bani. Ați observat, Astra are cele mai puține lovituri de la 11 metri. A fost împins Distefano, arbitrul s-a întors cu spatele. Există un grup care face asta pe bani, pe foarte mulți bani. Mă las de fotbal! Se fură și cu arbitri străini, am văzut. Din acest motivul am spus tot timpul că abitri străini nu sunt o soluție
„, a mai declarat Ioan Niculae

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele