Încă o amânare la stadionul din Târgoviște! Șanse minuscule pentru Chindia să revină acasă în 2022. FOTO | Stadiul actual al lucrărilor, departe de așteptări

Încă o amânare la stadionul din Târgoviște! Șanse minuscule pentru Chindia să revină acasă în 2022. FOTO | Stadiul actual al lucrărilor, departe de așteptări

Sub spectrul participării la al doilea baraj în trei sezoane petrecute în Liga 1, Chindia a mai primit o veste proastă, chiar înainte de meciul cu Dinamo, pierdut cu 0-1 la Ploiești.

Stadionul ”Eugen Popescu”, gazda echipei târgoviștene până la promovarea pe prima scenă, în vara anului 2019, nu va fi reabilitat complet nici în acest an, după toate probabilitățile. Ultimul termen avansat, la nivel oficial, pentru finalizarea lucrărilor este luna septembrie, potrivit unei postări pe Facebook a Primarului Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Trebuie menționat totuși că, de la momentul în care reabilitarea ar fi încheiată în șantier, vor putea trece alte luni bune până la obținerea avizelor ISU etc, precum și a omologării de către FRF, LPF și deținătorii de drepturi tv, vezi cazul stadionului din Giulești, construit de la zero, unde formalitățile au durat aproape o jumătate de an.

Stadion din Târgoviște nu va fi gata de joc nici în 2022

În aceste condiții, cu o promisiune pentru mijlocul campionatului regular următor – așa cum au fost multe altele, inclusiv că echipa va juca acasă un meci din acest sezon – fanii au tot dreptul să fie nemulțumiți și revoltați, existând circumstanțe reale pentru o premieră incredibilă la nivelul fotbalului românesc: ca o echipă să retrogradeze după trei sezoane în Liga 1, fără să fi jucat vreun meci în propriul fief. Asta cu toate că regulamentul FRF spune că o echipă nu poate juca în Liga 1 mai mult de un sezon pe un alt stadion decât cel din orașul propriu.

„[…] Dacă nu se întâmplă nimic deosebit, nu mai avem mai mult de 4-5 luni de lucru și vă asigur că noi suntem primii care ne dorim finalizarea acestei investiții. Cum am implementat zeci și zeci de investiții în Târgoviște, de la școli, parcuri, baze sportive, piețe publice, străzi, transport public, etc, vom oferi Chindiei Târgoviște și suporterilor târgovișteni un stadion de care să fie mândri. Și NU, Chindia NU va retrograda!”, am redat mot-a-mot postarea Primarului din Târgoviște de dinaintea înfrângerii cu Dinamo, care a aruncat-o pe Chindia în focurile și grijile locurilor de baraj.

Trei ani de la promovarea Chindiei și doi ani de amânări

Chindia a promovat în prima ligă pe 25 mai 2019, după 4-1 cu Luceafărul Oradea pe teren propriu, practic ultimul meci jucat pe ”Eugen Popescu” până la momentul redactării acestui articol.

În iulie 2019 a început demolarea unei tribune întregi a vechii arene, iar reconstrucția, care a debutat în acea toamnă, a fost blocată deseori de problemele cu proiectantul, lipsa banilor și lipsa unei strategii clare pentru revenirea Chindiei acasă. Inițial s-a avansat ca și termen de finalizare a lucrărilor luna mai a anului 2020, cu o tribună complet nouă, gazon și nocturnă, plus renovarea vechii tribune, dinspre Casa Armatei. Termenul nu a fost respectat, ba mai mult, în 2021 s-a schimbat total optica, vorbindu-se despre o omologare provizorie cu vechea tribună, vestiare în module tip container și alte încăperi improvizate, despre care FRF nu a vrut să audă.

Astăzi, tribuna veche este gata în proporție de 60-70 la sută (doar o treime din scaune montate, încăperile nu sunt tencuite, despre finisaje nu poate fi vorba, cabinele TV și Centru de Comandă sunt în lucru, balustradele, gardurile nu au fost montate etc). La cea nouă, ar fi finalizată structura metalică, placa de jos și cea de la etaj, câteva rânduri de scări și cam atât. De asemenea, clădirea care va adăposti vestiarele, sala de conferință de presă, cabinele arbitrilor și observatorilor, precum și alte birouri, este la stadiul de structură metalică finalizată.

  • 10-11 milioane de euro costă, potrivit anunțurilor din ultimele luni, reabilitarea stadionului ”Eugen Popescu” din Târgoviște
  • La Ploiești, Buftea, Giurgiu și Buzău a jucat acasă Chindia Târgoviște de la promovarea în Liga 1

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania