În viitor ar putea reveni la Dinamo:** „Am făcut un cuplu bun cu Borcea, însă nu vreau să ajung și eu cu bypass la inimă”

În viitor ar putea reveni la Dinamo:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Borcea are probleme de sănătate, iar refacerea după operația suferită pe cord recurge în parametri normali, însă acționarul lui Dinamo suferă cel mai mult din cauza fotbalului, echipa sa nereușind să mai câștige un meci în ultimele trei etape.

Fostul acționar din „Groapă”, Vasile Turcu, explică de ce prietenul său se consumă foarte mult la meciuri, fiind și dezamăgit din cauza problemelor in dosarul transferurilor.

„Cristi Borcea mi s-a părut slăbit. Încearcă să fie tare, dar ferească Dumnezeu să treci prin ceea ce trece Cristi acum. Să știți că nu este simplu deloc. Operația a fost complexă. În aceste momente și dacă plouă afară tu trebuie să-i spui că e frumos și că soarele strălucește pe cer.

Cu fotbalul știu cât de greu îi este că doar i-am fost aproape atât timp. Când eram acționar, după un joc cu Brașovul, simțeam că plesnesc, nici nu mai știam unde mi-am pus mașina. Așa și Cristi, se consumă foarte mult. Din păcate, nici echipa nu joacă, a pierdut multe puncte în retur. În plus, Cristi este supărat și din cauza problemelor pe care le are cu DNA. Fotbalul și DNA l-au adus aici.” a spus Vasile Turcu pentru Libertatea.

Vasile Turcu a vorbit și despre posibila sa revenire în fotbal, acesta lăsând o portiță deschisă pentru o reîntoarcere la Dinamo.

„Nici nu vă închipuiți ce fericit sunt în aceste momente. Mă felicit că am avut tăria să ies din fotbal, pentru că nu vreau să ajung și eu cu bypass la inimă. Îmi doresc să-mi cresc în liniște copiii și să mă bucur, când o să vrea Domnul, de nepoți.

Vom trăi și vom vedea. În trecut, împreună cu Borcea am făcut un cuplu bun la Dinamo și poate, în viitor, vom mai face echipă. Nu știu însă când va fi acea dată. Cert este faptul că Borcea e prietenul meu.” a mai precizat fostul acționar din Ștefan cel Mare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele