În lift cu Messi? Doar cu aprobare!** Hotelul în care va sta argentinianul, păzit ca o cazemată: „Vor fi măsuri de securitate deosebite”

În lift cu Messi? Doar cu aprobare!** Hotelul în care va sta argentinianul, păzit ca o cazemată:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Messi, Xavi și Iniesta vor fi mai bine păziți chiar și decât șefii de statç

Oficialii Barcelonei au închiriat un întreg etaj al hotelului în care delegația va înnopta pe 10 și 11 august, iar măsurile de securitate sunt unele speciale. Etajele care îl vor încadra pe cel al catalanilor vor fi goale în acea perioadă, în timp ce lifturile din acea zonă a hotelului vor fi blocate! Cine trebuie totuși să folosească un ascensor care tranzitează zona, va fi nevoit să facă rost de o aprobare specială din partea firmelor de pază care își vor „detașa” oamenii să asigure liniștea și protecția „extratereștrilor”. „Vor fi măsuri de securitate deosebite. Barcelona își va aduce oamenii săi de pază, hotelul va pune la dispoziție mare parte dintre agenții pe care îi are, dar vor veni alții și din partea altor firme private. Vor fi mai mult de o sută de oameni în preajma etajului unde sunt cazați catalanii!”, a declarat pentru ProSport o sursă apropiată clubului Dinamo.

850 de agenți la meci
Amicalul de pe 11 august nu este un meci cu risc mare, dar organizatorii au aranjat totul pentru a se asigura că nimic nu va fi scăpat de sub control. Pe stadion vor fi trimiși 850 de oameni care vor asigura buna desfășurare a ordinii, dintre aceștia o bună parte fiind jandarmi. „Chiar azi (n.r. – ieri) a avut loc o primă ședință de instruire a personalului de la Jandarmerie. Totul va fi ca la carte”, a explicat aceeași sursă.


INTERES / Kadousi: „Dinamo mă vrea!”
ProSport a anunțat în exclusivitate în ediția tipărită de sâmbătă că Dinamo este interesată de serviciile lui Ohad Kadousi, atacant israelian de 26 de ani, care evoluează la Bnei Sakhnin. Contactat telefonic, jucătorul care a fost acum câteva luni la un pas de un transfer la Vaslui a confirmat informația: „Agentul mi-a spus despre un posibil transfer la Dinamo, dar mai multe nu știu acum”.

DECIZIE / Mușat, surpriza lui Bonetti
Dinamo a început aseară, la Brașov, cu aceeași echipă care a luat startul și în meciul cu Iași (5-2), cu excepția lui Boubacar. Africanul s-a accidentat săptămâna trecută și, cu toate că Alex Curtean era favorit să-l înlocuiască, Bonetti a apelat la o soluție surpriză. Titular contra brașovenilor a fost Nicolae Mușat, o premieră în acest sezon pentru stângaciul dinamovist. Bonetti a fost mulțumit de randamentul lui Mușat pe postul de mijlocaș în meciurile amicale.

SITUAȚIE / Strătilă revine la antrenamente
Coșmarul lui Sorin Strătilă s-a terminat, iar mijlocașul va reveni în scurt timp pe terenul de joc. Fotbalistul s-a accidentat în perioada de pregătire la genunchi, unde a suferit o leziune a ligamentului și a fost operat în Turcia. Revenit în România după perioada de recuperare efectuată dincolo de Bosfor, Strătilă a fost aseară în tribună la meciul cu Brașov, s-a întors cu echipa la București, iar de astăzi va începe alergările ușoare.

CFR CLUJ / Deac stă două luni
Victoria cu FC Vaslui, 3-0, n-a putut fi sărbătorită corespunzător de cei de la CFR Cluj. Ardelenii l-au pierdut pe Ciprian Deac, care va absenta în jur de două luni. „Deac va fi operat miercuri! Cam peste două luni ar putea să joace. E ruptură de ligament coleteral intern. Dacă se rupea și meniscul era mult mai grav. Putea să stea șase, opt luni. Pierderea e foarte mare, dar poarte fi substituit”, a spus ieri Iuliu Mureșan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele