„În 2009 arbitrii au ajuns la DNA, deci 2010 nu poate fi considerat o dezamăgire în ceea ce privește arbitrajul”

Chiar dacă și în acest tur de campionat au existat destule probleme de arbitraj, președintele CCA, Vasile Avram, este de părere că anul 2010 a fost mai bun decât precedentul
"În 2009 arbitrii au ajuns la DNA, deci 2010 nu poate fi considerat o dezamăgire în ceea ce privește arbitrajul"

Chiar dacă și în acest tur de campionat au existat destule
probleme de arbitraj, președintele CCA, Vasile Avram, este de
părere că anul 2010 a fost mai bun decât precedentul din acest
punct de vedere.

Avram reamintește că 2009 a fost un an plin de probleme pentru
arbitranul românesc, iar prin comparație, 2010 nu reprezintă o
dezamăgire.

„CCA a făcut o analiză mai amănunțită și putem spune că în
anul 2010 nu au fost arbitraje mai slabe ca în alți ani. Nu putem
spune că e o dezamăgire arbitrajul, în comparație cu anii
precedenți. În 2009, unii arbitri și conducători de arbitri au
ajuns la DNA, deci nu putem spune ca 2010 e o dezamăgire. Nu mai
avem arbitri corupți, iar asta e un pas înainte. Avem nevoie de
sprijin, încredere și timp ca să putem arbitra la un nivel mai
înalt. În 2010, foarte puțini conducători de club au criticat și
atacat arbitrajul, în comparație cu alți ani. Unii plecați din
fenomen și-au făcut o preocupare din a critica arbitrajul. Suntem
la final de an acum și nu vreau să dau nume. Am văzut cu toții
greșeli mari făcute la Cupa Mondială, mult mai mari decât ce am
văzut în campionatul nostru”
, a declarat Vasile Avram
pentru Sport Total FM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]