Împrumutat să-și plătească amenda!** Șumudică a înjurat din nou Steaua!

Împrumutat să-și plătească amenda!** Șumudică a înjurat din nou Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După victoria cu CFR Cluj (2-0), Marius Șumudică a fost luat de
val și a scandat alături de galerie injurii la adresa Stelei.
Pentru reacția sa, Comisia de Disciplină a LPF l-a sancționat cu
7.000 de lei. Când a venit momentul efectiv al plății, Șumudică a
fost înștiințat că el, și nu clubul, va trebui să achite suma
respectivă.

La aflarea verdictului, George Copos i-a transmis lui Șumudică,
prin vocea lui Ioan Taban, omul său de încredere, că va trebui
să-și plătească singur amenda. Motivul? În opinia șefilor
giuleșteni, antrenorul nu trebuia să aibă un asemenea comportament
la finalul disputei cu CFR Cluj. „Nu noi am înjurat Steaua, tu ai
făcut-o, deci trebuie să plătești”, i-ar fi transmis aceștia.

„Semnezi că dai banii înapoi la salariu”

Pentru a putea să stea pe bancă la partida cu Astra Ploiești,
tehnicianul rapidist trebuia să achite banii către ligă, dar
conducerea clubului nu a fost de acord să-i dea suma respectivă,
motivând că sunt probleme financiare. Șumudică l-a sunat pe George
Copos și i-a cerut să-i plătească o parte din salariul restant de
două luni pentru a putea să meargă și să rezolve problema cu
LPF-ul.

Era să
rateze meciul cu Astra

Patronul giuleștenilor a găsit imediat soluția salvatoare și i-a
spus antrenorului să semneze o hârtie prin care ANA Holding îl
împrumută cu 7.000 de lei, care îi vor fi reținuți din salariu în
momentul în care îl va primi. Șumi a fost aproape să nu stea în
tribună la jocul cu Astra, amenda fiind plătită cu șase ore înainte
de începerea meciului. Este pentru prima dată în istoria Rapidului
când un antrenor a fost obligat de conducerea clubului să-și achite
singur penalizarea.

Copos l-a pus pe antrenor să semneze o hârtie prin care se
împrumută la ANA Holding cu 7.000 de lei pentru a-și plăti amenda
dată de LPF după ce a înjurat Steaua

120 de mii de euro
este salariul anual al lui Marius Șumudică la Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen