Impresarul lui Hamza, despre transferul la Steaua: „Nu s-a ajuns pentru moment la vreun acord cu bulgarii”

Deși Valeriu Argăseală anunța aseară că Steaua s-a înțeles cu cei de la Batev Plovdiv pentru transferul lui Hamza, iată că în această dimineață, impresarul atacantului, Mihai Joița, a precizat că deocamdată cele două cluburi nu au ajuns la vreun acord pentru realizarea mutării.
Impresarul lui Hamza, despre transferul la Steaua: "Nu s-a ajuns pentru moment la vreun acord cu bulgarii"

Deși Valeriu Argăseală anunța aseară că Steaua s-a înțeles cu cei de la Batev Plovdiv pentru transferul lui Hamza, iată că în această dimineață, impresarul atacantului, Mihai Joița, a precizat că deocamdată cele două cluburi nu au ajuns la vreun acord pentru realizarea mutării.

„Deocamdată sunt doar discuții, nu s-a ajuns pentru moment la vreun acord. E foarte grea negocierea Stelei cu clubul din Bulgaria. Hamza este un jucător profesionist care își dorește să meargă la un club important care vrea să facă performanță, dar să fie bine și din punct de vedere financiar. Steaua e o echipă cunoscută pe plan mondial și atrage orice jucător, contează și acest aspect atunci când un fotbalist face o alegere în ceea ce privește viitorul său”, a spus Mihai Joița la Sport.ro.

22 de goluri a înscris Hamza pentru Petrolul, în 39 de meciuri, fiind unul dintre cei mai eficienți atacanți din Liga 1, în ultimul timp. La Botev Plovdiv, vârful a punctat de 7 ori în 16 partide

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]