„Îmi doream să fiu pe foaie de la început” Gardoș, despre relația cu Mangia: „E coleric, se exprimă mult”. Motivele pentru care a debutat abia acum

Autori: Cristian Voicu, Dan Mirea Publicat: 31 Mar. 2018, 22:59 Actualizat: 01 Apr. 2018, 13:26 Liga 1

Florin Gardoș a debutat la CS U Craiova, după o perioadă în care foarte mulți și-au pus întrebări despre care va fi rolul său la echipa din Bănie. Fundașul s-a declarat fericit pentru acest moment, a vorbit despre Devis Mangia și își așteaptă locul printre titulari în meciul cu FCSB. 

Apărătorul a intrat în a doua repriză, profitând de o accidentare a lui Kelic, care nu a mai putut continua. Gardoș nu a avut foarte multă treabă în remiza, scor 0-0, cu CFR Cluj, și a vorbit și despre cum îl vede pe antrenorul italian: „Mă bucur că am debutat. Îmi doream să fiu pe foaie de la început. Nu s-a întâmplat nimic, a trebuit să fie o perioadă de acomodare, dar a fost și faptul că echipa a jucat bine. Dar am vrut să am răbdare. E foarte coleric (n.r. – Devis Mangia), se exprimă mult și își dorește să joace echipa. Era important să luăm trei puncte azi, mai ales că jucam acasă. Trebuie să jucăm în continuare, dar până la urmă suntem singura echipă”, a declarat Gardoș pentru DigiSport. 

Apărătorul a vorbit și despre cum va fi întâlnirea cu fosta sa echipă, cu care a câștigat și campionatul: „Va fi un meci greu, vom juca în deplasare. Nu știu ce să zic, îmi doresc să joc, dar e important că obținem un rezultat bun, să câștigăm”.

Autori: Cristian Voicu, Dan Mirea Publicat: 31 Mar. 2018, 22:59 Actualizat: 01 Apr. 2018, 13:26 Liga 1
Pe aceeași temă
Un cameraman de la Asia Express a rupt tăcerea. Ce NU se vede la Antena 1

Biografia necenzurată a „Patriarhului Roşu“. Averea uriaşă, luxul şi plăcerile lumeşti ale lui Justinian Marina

STIREA serii! Iohannis, anunt BOMBA! S-a razgandit. Cand are loc DEZBATEREA

Mărturiile familiilor care au cumpărat case cu doar 1 euro. Ce s-a întâmplat după ce s-au mutat în ruinele din Italia

Transfer record! Suma inimaginabila pe care Real o pune la bataie pentru Mbappe: va fi imposibil de depasit

Cum făceau amor femeile in URSS. Practica șochează și acum!

S-a aprins în bord martorul CHECK ENGINE? Află cât de bine e să conduci cu el aprins și cum poți să-l stingi – VIDEO

Închisoare pe viaţă pentru românul care a ucis o artistă în Anglia. Cum l-a dat de gol fosta soţie

ULTIMĂ ORĂ: Lia Olguţa Vasilescu a fost DEMISĂ de Ludovic Orban. Ce a urmat după a devenit VIRAL

I-a MASAT organele genitale cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''

Veste devastatoare pentru Florin Andone. Anunţul incredibil făcut de presa turcă

Suma uriașă pe care Cumpănașu a cheltuit-o în campania electorală! De unde a avut acești bani

S-a aflat SECRETUL! Cine este omul care câștiga, în perioada comunismului, de două-trei ori mai mult decât Ceaușescu

Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina

CARNAGIU pe SOSEA. Un autobuz s-a facut praf! Cel putin 13 MORTI!

Cu cine şi-a pierdut virginitatea Loredana Chivu! Ce cadouri a primit după prima noapte de amor

O profesoară şi-a pus acest SELFIE pe Facebook, iar la scurt timp conducerea şcolii a sunat-o şi i-a spus că este SUSPENDATĂ. Detaliul din imagine care i-a supărat pe şefii femeii. Voi ce părere aveţi?
O profesoară şi-a pus acest SELFIE pe Facebook, iar la scurt timp conducerea şcolii a sunat-o şi i-a spus că este SUSPENDATĂ. ...
Gripa porcină a fost nimic pe lângă asta! Boală mortală, extrem de contagioasă, depistată la graniţa cu România. Autorităţile au început să ia măsuri
Gripa porcină a fost nimic pe lângă asta! Boală mortală, extrem de contagioasă, depistată la graniţa cu România. ...
Coşmar pentru un bărbat care s-a urcat într-o maşină la ocazie. „I-am spus să oprească. Nu a vrut. M-am aruncat pe el la volan”
Coşmar pentru un bărbat care s-a urcat într-o maşină la ocazie. „I-am spus să oprească. Nu a vrut. M-am aruncat ...
Sărbătoare mare mâine și lăsata secului! Mulți români își serbează ziua de nume!

Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine'
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău ...
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta

A oprit la semafor  și a întins mâna să-și ia o CAFEA. În secunda următoare s-a dezlănțuit IADUL – VIDEO

FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!

IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!

ROMÂNUL care a murit în Germania, voia să-și salveze familia. Cine este și ce au făcut autoritățile germane, este inacceptabil
ROMÂNUL care a murit în Germania, voia să-și salveze familia. Cine este și ce au făcut autoritățile germane, este ...
EMAG o să aibă un discount de peste 45 000 de euro la un produs