Ilie Poenaru a anunțat obiectivul Academicii Clinceni, înainte de meciul cu CFR Cluj: „Pentru asta ne pregătim și trebuie să demonstrăm că nu e întâmplător”. Ce spune despre slăbiciunile campioanei | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Poenaru, antrenorul echipei Academica Clinceni, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj și a anunțat obiectivul elevilor săi în acest sezon.

Meciul dintre Academica Clinceni și CFR Cluj se va disputa joi, 6 mai, de la ora 17:00, în cadrul etapei a șasea din play-off-ul Ligii 1, pe stadionul echipei ilfovene.

Academica Clinceni vine după o victorie în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 1-0, iar Ilie Poenaru speră ca echipa lui să reușească surpriza și în fața campioanei.

Ilie Poenaru, înainte de Academica Clinceni – CFR Cluj

Mai mult decât atât, antrenorul ilfovenilor a anunțat că își dorește să încheie acest sezon cât mai sus în clasamentul Ligii 1.

„Ne întoarcem pe terenul nostru, e important acest aspect. Ne simțim bine la noi acasă. Ne așteaptă un meci foarte greu cu CFR, o echipă pe care nu am reușit să o învingem, nici măcar un egal nu am reușit să facem, dar să sperăm că după acest meci în care am învins Craiova și zic eu că am făcut un meci foarte bun, vom reuși să facem o partidă foarte bună împotriva CFR-ului și, de ce nu, un rezultat pozitiv. Eu zic că suntem pregătiți și cred că și motivați.

Eu zic că e un plus de încredere (n.r. victoria cu Craiova), pentru că și-au regăsit, în primul rând, plăcerea de a juca, și-au regăsit cadența și lucrurile bune pe care le-am făcut pe parcursul sezonului regulat. Le-a revenit entuziasmul și dorința de a performa, odată cu acest meci. Să sperăm că nu rămânem la acel meci și că avem continuitate în rezultate.

Eu știam că am o echipă și niște jucători de mare caracter, care știu să reacționeze atunci când trebuie și sper să reacționăm și în următoarele cinci etape care au mai rămas și să facem cât mai multe puncte. Ne dorim să terminăm cât mai sus posibil. Pentru asta ne pregătim și trebuie să demonstrăm că nu întâmplător suntem în play-off.

CFR e o echipă foarte puternică, din toate punctele de vedere. E o echipă matură, câștigă campionatul de câțiva ani, e singura echipă care ne reprezintă prin Europa și știe să joace meciurile cu miză. Ca orice echipă, au și ei problemele lor. Și ei suferă în anumite zone, în anumite momente ale jocului, dar astea rămân la noi, în analiza noastră”, a spus Ilie Poenaru, la conferința de presă.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele