Ilie Balaci: „Mulți steliști n-au loc la Craiova”

Ilie Balaci: „Mulți steliști n-au loc la Craiova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vorbele lui Ilie Balaci sunt ca și driblingurile lui: surprinzătoare, sclipitoare și de multe ori descurajante pentru adversari. Pentru prima dată, cel mai bun fotbalist din istoria Științei aseamănă echipa de acum cu Craiova Maxima.

Este o mândrie pentru olteni faptul că au ajuns pe locul 3?

Suntem mândri, dar eu am fost învățat să fiu mereu pe podium și locul 3 era cel mai slab la care mă gândeam, pe vremea Maximei. E timpul să țintim locul 1.

Ce așteptați de la acest final de tur?

Noi am vrea nouă puncte. Dacă nu s-o putea, măcar șapte să fie. Programul nu este chiar atât de greu. Când mă gândesc că, acum ceva timp, două din adversare, Pandurii și Vaslui, nici nu existau, iar Rapid nu reprezenta mai nimic pentru noi…

Urmează totuși două săptămâni de foc…

Săptămânile astea două trebuie să ne punem hainele de gală, să ne parfumăm și să ne pieptănăm frumos. Dar nu pentru că jucăm cu Rapid și cu Steaua, ci pentru cei 30.000 de oameni care vor umple stadionul și pentru miile care vor rămâne la porți. Avem un mare respect pentru suporterii noștri, ei ne-au ajutat mereu să avem rezultate. Le-am adus aminte în ultimul timp drumul spre „Ion Oblemenco“, pentru că, din păcate, problemele din ultimii ani îi cam îndepărtaseră de stadion.

„Să lăsăm copiii să joace din plăcere”


Visează Craiova frumos în această iarnă?

Nu visăm frumos, pentru că vom avea dureri de cap atunci când ne trezim. Trebuie să fim realiști și să nu punem presiune pe jucători. Să-i lăsăm pe acești copii să joace din plăcere. Până la sfârșitul lunii mai vreau să fim somnambuli. Apoi să ne trezim și să mergem la tragerea la sorți în Cupa UEFA.

Îi veți strica ziua de naștere prietenului Sorin Cîrțu?

Cu tot respectul pentru Sorin, trebuie să câștigăm cu Pandurii. Lui Cîrțu îi facem noi chef de ziua lui pe banii noștri, dacă va avea plăcerea să ne accepte invitația. Cât privește jocul, vreau să cred că va fi la discreția noastră. Ziua de naștere e una, meciul e altceva. Le tratăm separat.

Cum ați caracteriza adversarii din ultimele etape?

Rapid, Steaua și Vaslui sunt echipe normale, de bătut. La Steaua, de exemplu, sunt jucători care n-ar avea niciodată loc în echipa Craiovei. Și nu sunt deloc puțini. Și pentru că tot am ajuns la subiectul Steaua, contrar celor care susțin că e cea mai iubită echipă, eu spun că aceasta rămâne Craiova. De ce? Pentru că, și dacă ar fi picat în Liga a III-a, tot ar fi trezit amintiri și sentimente puternice. În fond, este echipa care a deschis drumul european pentru fotbalul românesc și care s-a luptat mereu cu puterile comuniste.

Mai are de jucat două derby-uri

În afară de meciul din Cupă contra Pandurilor, „juveții“ mai au de disputat în acest tur, trei partide dintre care primele două sunt derby-urile cu Rapid și cu Steaua, ambele la Craiova. În ultima etapă a turului, craiovenii se vor deplasa la Vaslui, unde vor întâlni echipa antrenată de Viorel Moldovan.


"Îmi doresc un cadou pentru că se va juca chiar de ziua mea. Au obligația băieții să-mi facă un cadou, pentru că și eu am făcut destule pentru ei"
– Sorin Cîrțu, antrenor Pandurii

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…