„Îl văd pe Dan la Chelsea, dar cu așa comportament n-are șanse!”

Președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, susține că Dan Petrescu este un tehnician foarte bun, dar trebuie să își schimbe comportamentul pe bancă pentru că altfel nu are nicio șansă să mai antreneze peste opt ani. "Eu îl respect mult pe Dan Petrescu pentru ce a făcut la Urziceni. Dar de aici și până la a face scandal la fiecare meci din cauza arbitrajului. Eu l-aș vedea peste 8 ani antrenând Chelsea, dar cu acest comportament nu are nici o șansă. E un antrenor care se dedică extraordinar, dar trebuie să își schimbe comportamentul de pe bancă", a spus Iuliu Mureșan la Sport.ro
"Îl văd pe Dan la Chelsea, dar cu așa comportament n-are șanse!"

Președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, susține că Dan Petrescu este un tehnician foarte bun, dar trebuie să își schimbe comportamentul, pentru că altfel nu are nicio șansă să mai antreneze în viitor la nivel înalt.

Bagajul de cunoștințe al tehnicianului, dar și calitățile pe care le are îl recomandă în viitor să își împlinească visul de a antrena pe Chelsea, însă totul depinde de atitudinea ulterioară.

"Eu îl respect mult pe Dan Petrescu pentru ce a făcut la Urziceni. Dar de aici și până la a face scandal la fiecare meci din cauza arbitrajului. Eu l-aș vedea peste 8 ani antrenând Chelsea, dar cu acest comportament nu are nici o șansă. E un antrenor care se dedică extraordinar, dar trebuie să își schimbe comportamentul de pe bancă", a spus Iuliu Mureșan la Sport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]