Îl forțează pe Rusu

Îl forțează pe Rusu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ratările din meciul cu CFR Cluj l-au făcut pe Gigi Becali să pună tunurile pe atacanții Pantelis Kapetanos și Ricardo Pedriel.

„La un moment dat eram mulțumit cu rezultatul, dar având în vedere că am avut două bare și alte 4-5 ocazii de a marca, nu mai pot spune asta! CFR-ul n-a avut niciun corner, nu mi-a mai fost dat să văd așa ceva până acum. E incredibil cum a ratat Kapetanos de acolo! La fel și Pedriel, m-am convins și cu el. Ă‚sta e ghinionul! Deși eram cu un om în minus, noi conduceam jocul! Dayro nu a strălucit, dar dacă a marcat i se iartă păcatele“, a spus Becali la finalul partidei de miercuri. În aceste condiții, Marius Lăcătuș ar putea apela în etapele viitoare și la serviciile lui Vlad Rusu, golgheterul de la Steaua II, atacant care se află în grațiile latifundiarului din Pipera.

Gigi l-a cerut de mult la prima echipă

Lăcătuș ar fi vrut să-l coopteze pe Rusu și în lotul pentru meciul cu Farul, dar atacantul se afla într-un cantonament cu naționala U 18 în Portugalia, unde a și reușit să marcheze un gol. „Dacă ar fi după mine, aș juca cu Rusu în locul lui Kapetanos, dar nu fac eu echipa“, spunea nu demult Becali. În vârstă de 19 ani, Vlad Rusu este fiul unei antrenoare de gimnastică din Constanța, Magda Rusu, și a fost adus la Steaua II de la Palatul Copiilor Constanța, unde a făcut parte din grupa profesorului Ilhan Mustafa.

Lăcătuș a vrut un vârf în iarnă

Marius Lăcătuș a presimțit încă din iarnă faptul că Steaua ar avea nevoie în retur de atacanți de valoare. De altfel, „Fiara“ i-a cerut acest lucru și lui Gigi Becali, mai ales atunci când a vrut să-l păstreze pe Neaga în lot, dar patronul s-a opus motivând că formația din Ghencea duce lipsă de bani.

"M-am convins și cu Pedriel ăsta… Iar Kapetanos e incredibil cum a putut să rateze cu CFR!" – Gigi Becali, finanțator Steaua

12 goluri a marcat Vlad Rusu în Liga a III-a

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele