Ieșenii și-au fixat ținta pentru ultimele două etape din turul sezonului regulat. „Nu ne-am pierdut încă încrederea”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Ieșenii și-au fixat ținta pentru ultimele două etape din turul sezonului regulat.

Ultimele două eșecuri suferite de elevii lui Flavius Stoican, 0-1 la Mediaș și 1-2 pe teren propriu cu Viitorul, nu i-au descurajat pe ieșeni. Chiar dacă nu au bifat niciun punct în cele două întâlniri, Poli nu s-a îndepărtat foarte mult de obiectiv și se află la doar două lungimi de un loc de play-off.

Oficialii clubului din Copou se gândesc la un final de tur în forță și la o clasare în primele șase după prima parte a sezonului regulat. Președintele executiv Adrian Ambrosie a declarat că echipa poate obține cel puțin patru puncte în dubla cu CFR Cluj (în deplasare) și Hermannstadt (acasă), ba chiar punctaj maxim.

„În ciuda ultimelor două înfrângeri, nu ne-am pierdut încă încrederea că putem încheia turul campionatului pe loc de play-off. Important este să rămânem cât mai aproape de obiectiv. Mai avem două meciuri de disputat din turul sezonului regulat și sperăm să încheiem această primă parte a campionatului în primele șase. În tur mai avem de jucat în deplasare cu CFR Cluj și pe teren propriu cu Hermannstadt Sibiu, iar din cele șase puncte rămase ne dorim să obținem cel puțin patru. Noi ne gândim la punctaj maxim, dar ținând cont că jucăm pe terenul campioanei, și un egal ar fi bun, urmat de o victorie în Copou, cu Sibiul”, a declarat președintele executiv Adrian Ambrosie.

După 11 etape, Poli Iași ocupă locul 9, cu 14 puncte, la două lungimi de locul 6, ocupat de U Craiova. Conform Regulamentului de Ordine Interioară al clubului ieșean, elevii lui Flavius Stoican vor încasa o treime din prime la sfârșitul turului doar dacă echipa se clasează în primele 8.

Pe aceeași temă
EXCLUSIV. Revoltător! Scene +18 cu două eleve și un elev, într-o benzinărie din București

S-a trezit cu „mascaţii“ peste el după un live cu pistolul în mână. „Omor 7-8, ultimul mi-l trag eu în cap“ VIDEO

Ţara care ar putea impune restricţii persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19: „Ezitarea dvs. este un obstacol în calea obiectivelor noastre
Ţara care ar putea impune restricţii persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19: „Ezitarea dvs. este un obstacol în calea obiectivelor noastre"
Scene ireale in Ucraina! Lucescu a inceput sa urle la suporterii care-l injurau in timpul meciului! Ce a urmat

Cum arată cele mai frumoase femei din lume din toate timpurile

Liviu Dragnea e cu un picior în groapă! Ce a declarat Ponta în fața judecătorilor

Florin Călinescu a șocat toată România. Ce a zis juratul chiar în direct? E halucinant

Un român a băgat în spital patru polițiști, în Italia:
Un român a băgat în spital patru polițiști, în Italia: "Am buzele umflate și despicate. Era sălbatic, un pachet de nervi"
Ce răspuns fabulos a dat Cîțu când a fost întrebat despre Vlad Voiculescu

ROMÂNCA născută într-o familie de evrei considerată cea mai TEMUTĂ femeie din lume. Nici Elena Ceușescu nu a fost ca ea

Un lucru tulburător, puțin știut, se întâmplă cu cei care au suferit de COVID-19. Tratamentul propus e uluitor

Un tânăr din Iași a comandat cartofi prăjiți cu parmezan prin Glovo. Când i-a ajuns pachetul cu mâncare, să leșine. Ce a primit, de fapt

ULTIMA ORĂ! Nu toţi credincioșii vor putea asista la slujba de Înviere! Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: 'Reguli stricte'

Este oficial: Încă o multinaţională americană intră în forţă pe piaţa din România

Nu doar mâncarea te îngrașă. 10 motive care duc la creșterea în greutate

E de luni de zile pe autovit și nimeni nu vrea să cumpere acest Duster. Detaliul care gonește clienții

Surpriza de care au parte cei care merg în acest nou magazin Lidl. Clienții rămân perplecși câteva secunde

Preşedintele Ucrainei îl invită pe Putin la negocieri de pace în regiunea Donbass

BANCUL ZILEI – Un tip urât are parte de o partidă grozavă de sex

Cât de periculoase sunt rachetele ruseşti dislocate în coasta Ucrainei?

Un IT-ist l-a depăşit pe Ion Ţiriac şi a devenit cel mai bogat român, cu o avere uriaşă de peste 6,1 mld. dolari

Kim Kardashian a rămas perplexă când a văzut mesajul primit după ce a anunțat că divorțează. Oferta primită!

XXX! Vedetele din România care au rămas dezbrăcate în public! Imagini IREALE!

Huawei lansează mașină. Prețurile OFICIALE pentru cel mai frumos SUV COUPE

FOTO. Transformarea uneia dintre cele mai frumoase actrițe ale României! Cum a ajuns să arate la 37 de ani: `Tinerețea dispare`

FOTO. Antonia s-a pozat într-un body prea mic pentru formele ei generoase!