Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Iese Pese, intră Șumi

Iese Pese, intră Șumi

Îmbrăcat lejer, având în mână o geantă de voiaj, ca de vacanță, Jose Peseiro (foto) a ajuns aseară în România pentru a rupe înțelegerea cu giuleștenii. Șumudică își face deja planuri de viitor la Rapid. Portughezul a fost imediat preluat de la aeroport de translatorul său de la Rapid, Ciprian Panait, și dus la hotel, pentru ca astăzi să se întâlnească cu președintele CA, Constantin Toma, pentru a pune la punct ultimele detalii ale rezilierii contractului cu „feroviarii".
Iese Pese, intră Șumi

Îmbrăcat lejer, având în mână o geantă de voiaj, ca de vacanță, Jose Peseiro (foto) a ajuns aseară în România pentru a rupe înțelegerea cu giuleștenii. Șumudică își face deja planuri de viitor la Rapid.
Portughezul a fost imediat preluat de la aeroport de translatorul său de la Rapid, Ciprian Panait, și dus la hotel, pentru ca astăzi să se întâlnească cu președintele CA, Constantin Toma, pentru a pune la punct ultimele detalii ale rezilierii contractului cu „feroviarii“.

Dacă Jose Peseiro este ca și plecat de la Rapid, Marius Șumudică este gata să-i ia locul pe banca tehnică. De altfel, Nicolae Manea a anunțat că fostul tehnician al Progresului este favorit să devină antrenor în Giulești. „Nu cred că Jose Peseiro mai are șanse să antreneze, din moment ce George Copos nu-l mai vrea la echipă. Marius Șumudică e un tehnician de perspectivă, care își dorește să antreneze la Rapid. Eu îl susțin cu toată tăria. Am încredere că va face treabă bună”, a declarat oficialul giuleștean.

Manea e gata să fie principal

Manea a mai lăsat să se înțeleagă că este posibil să facă parte din staff-ul lui Șumudică, deoarece fostul „bancar” nu deține licență PRO, necesară pentru a pregăti în Liga I: „Eu nu mai vreau să cobor în iarbă, dar, dacă e nevoie, îl voi sprijini pe el. Dacă nu voi fi eu, Șumudică poate să lucreze și cu Marian Rada”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]