Iertat de 20.000 de euro!

Iertat de 20.000 de euro!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Debusolat după ratarea titlului și după despărțirea de Mircea Rednic, Ousmane N’Doye a amenințat că nu se mai întoarce la echipă. S-a lăsat doar cu o întârziere de mai bine de două săptămâni la reunirea lotului și o amendă de aproximativ 20.000 de euro. Prima etapă l-a salvat, însă.

Zilele trecute, senegalezul a scăpat de sancțiunea pecuniară, după evoluția foarte bună a africanului în meciul cu Universitatea Craiova, Cristi Borcea revenind la sentimente mai bune față de mijlocaș. Șefii l-au anunțat pe mijlocaș că a fost iertat, însă, în cazul în care pe viitor va mai întârzia nemotivat, amenda va fi scoasă din sertar.

A scăpat și Ze, dar vrea să plece

Un alt dinamovist consemnat în agenda cu amenzi la rubrica „întârziați” este Ze Kalanga. Recidivist, angolezul a fost la rândul său iertat. Chiar și așa, africanul nu pare foarte fericit în „Ștefan cel Mare”, mai ales pentru că nu este băgat în seamă de Dario Bonetti. În aceste condiții, Kalanga l-a anunțat pe Cristi Borcea că vrea să plece din „Groapă”. „Eu vreau să joc și aici se pare că nu am nicio șansă. Dacă nu este nevoie de mine, vă rog să mă lăsați să plec”, a spus mijlocașul de bandă, însă fără să-l impresioneze pe președintele executiv. Acționarul i-a spus că nu sunt oferte pentru el, așa că ar fi mai bine să se concentreze la antrenamente, pentru că îi va veni rândul. 

Amendă contestată
Clubul Dinamo a fost amendat de către Liga Profesionistă de Fotbal cu suma de 30.000 de lei pentru că, în opinia celor de la Comisia de Disciplină, suporterii „câinilor” au aprins torțe în derby-ul de la Craiova. Oficialii din „Ștefan cel Mare” vor ataca decizia și se apără spunând că fanii bucureșteni nu au avut la ei obiecte pirotehnice, torțele fiind aruncate din sectorul advers. „Noi nu vom plăti pentru gesturile altora. În sectorul nostru nu s-a aprins nicio torță, cei de la Craiova au aruncat în fanii noștri cu așa ceva”, a spus ieri Ionel Ganea.

Borcea nu vine la meci
Cristi Borcea va lipsi de la partida cu Internațional Curtea de Argeș. Oficialul dinamovist este în aceste zile într-un miniconcediu în stațiunea croată Dubrovnik, unde este însoțit de familia sa. Vacanța președintelui executiv al FC Dinamo va lua sfârșit la începutul săptămânii viitoare.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…