Ierarhia din birouri

Redactor:
Negoescu Ioan
Ierarhia din birouri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ce se întâmplă dacă, spre exemplu, Timișoara și-ar primi punctele înapoi? Sau Argeșul ar fi retrogradată? Dacă Steaua fuzionează până la urmă cu Unirea? Dacă toate aceste ipoteze ar fi îndeplinite, se va dovedi că practic sezonul s-a jucat… degeaba! Clasamentul virtual îl aveți lângă cel real, acesta ținând cont de toate sentințele din birouri.

1. Timișoara câștigă la TAS

În acest moment, Timișoara ar fi în fruntea clasamentului cu 67 de puncte și cu prima șansă la câștigarea titlului. Ultimele două etape, contra Urziceniului și Brașovului, ar fi ca două finale pentru echipa lui Balint, care nu ar spune nu unei participări în premieră în Liga Campionilor.

2. Craiova nu primește licența

Oltenii sunt în acest moment în lupta pentru Europa League. Dacă „juveții“ nu vor primi licența, vor fi automat retrogradați și, implicit cedează locul următoarei clasate, respectiv Rapid sau Steaua. O altă beneficiară a retrogradării Craiovei ar fi Gaz Metan Mediaș, prima echipă care este acum sub linia menținerii în prima Ligă. Există și varianta ca oltenii să rămână în Liga I, dar să nu primească dreptul de a merge în Europa.

3. FC Argeș retrogradată

În acest caz, ar scăpa de matineul Ligii a doua, în afară de Gaz Metan, care ar fi favorizată de „excluderea” Craiovei, și Farul Constanța, acum matematic picată, de pe locul al 16-lea. Colac peste pupăză, „marinarii” mai au speranță la TAS în alt proces: recuperarea a trei puncte pierdute în „episodul nocturna” de la Iași.

4. Fuziune Steaua – Urziceni
Dacă Unirea ar câștiga campionatul, Becali pare mai mult decât pornit să „absoarbă” echipa ialomițeană pentru a auzi din nou imnul Ligii Campionilor în Ghencea. Așa s-ar mai elibera un loc în Liga I. În plus, dacă Steaua va prinde o poziție de Europa League, după fuziune ar putea prinde și FC Vaslui un loc în cupele europene, lăsat gol de Steaua-Urziceni, care ar merge în Ligă.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…