Mesajul lui Idriz Batha, căpitanul celor de la UTA: „În România sunt trei – patru echipe de calitate, restul sunt de valoarea celor din Albania”

Redactor:
Călin MNERIE
  • Publicat:

Doi sunt utiștii integraliști în debutul noului sezon în Liga 1, Florin Iacob și Idriz Batha.

Portarul UTA-ei este și căpitanul echipei, iar mijlocașul albanez se dovedește, cel puțin până acum, cea mai inspirată achiziție estivală a arădenilor.

Batha e „cheia” ce rotește mecanismul „roș-alb”, fiind la fel de important atât pe faza ofensivă, cât și cea defensivă.

Mesajul lui Idriz Batha, căpitanul celor de la UTA: „În România sunt trei – patru echipe de calitate, restul sunt de valoarea celor din Albania”

Singura „pată” din jocul fotbalistul de 29 de ani ar fi ușurința cu care încasează cartonașe galbene, deși e clar că intrările tari fac parte din ADN-ul său.

Batha a ajuns deja la trei „galbene” și la următorul va fi nevoit să ia loc în tribune.

„Este un lucru normal pentru mine să iau cartonașe galbene. Bineînțeles că mi-aș dori să joc în fiecare meci, dar așa e la fotbal, când iei patru avertismente ești suspendat. Sper, însă, ca acest lucru să nu se întâmple prea curând. Oricum, pentru mine cel mai important este meciul cu Mediașul, ne dorim să câștigăm, de abia apoi ne vom gândi la partida cu Rapidul și dacă eu voi putea juca sau nu”, a menționat albanezul.

„Închizătorul” este convins că UTA va avea parte de o adevărată provocare la Mediaș: „Din punctul meu de vedere, meciul ce urmează este cel mai greu de până acum. Gazul are o echipă bună, am văzut două meciuri de-ale lor. Poziția lor din clasament nu reflectă realitatea, din punctul meu de vedere, va fi ca o finală pentru noi”.

Speră să intre în vederile echipei naționale: „De fiecare dată aștept un semnal”

Idriz Batha nu este foarte impresionat de nivelul Ligii 1 față de prima ligă albaneză.

„Nu sunt mari diferențe. Poate, campionatul albanez este bazat mai mult pe aspectul fizic, arbitrii te lasă să joci puțin mai tare. Aici sunt 3-4 echipe cu calitate, dar restul sunt de valoarea celor din Albania. Este greu de spus acum unde poate termina campionatul, eu sper să fim în primele patru la final”, mai afirmă utistul, aflat la prima experiență peste hotare. Dacă va confirma în Liga 1, Batha ar putea intra în sfârșit în vederile echipei sale naționale. „Este greu în Albania, de fiecare dată aștept un semnal din partea echipei naționale,  inclusiv în trecut, când jucam foarte bine în campionatul intern. Dar acum sunt la UTA, vreau să joc cât mai bine aici, nu prea mă gândesc la echipa națională”, mai susține fotbalistul.

Slăbiciunea lui Batha: „Fiica mea este totul pentru mine, pentru ea joc”

La finalul disputei cu FC Voluntari, Idriz Batha a salutat galeria „roș-albă” purtându-și pe umeri fetița, sosită recent la Arad împreună cu soția sa. „Ea este totul pentru mine, pentru ea joc, sunt mai relaxat, dar pe de altă parte și mai motivat acum că familia mea e aici. Cât despre suporteri, este foarte bine pentru noi, cei din teren, că ei umplu stadionul și ne susțin pe tot parcursul meciurilor”, a încheiat mijlocașul albanez, care încă nu a spart gheața în Liga 1, deși a avut deja câteva șuturi periculoase poartă spre poartă. Numai sezonul trecut, la FK Tirana, Batha a marcat nouă goluri, iar în total are nu mai puțin de 47 de reușite în prima ligă albaneză.

Înainte de a veni la UTA, Idriz Batha a mai evoluat la Partizani, Besa Kavaje, FK Teuta, Flamutari și FK Tirana și este cotat la 400 de mii de euro pe transfermarkt.com.

Pe aceeași temă
INCREDIBIL! Câți lei câștigă lunar un livrator de la Foodpanda

Noile restricţii care intră în vigoare luni: Carantină de noapte, certificat verde, magazine şi restaurante închise la ora 21:00

O reţea de socializare populară îşi va schimba numele. Care va fi acesta

Se pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor! Unde este dorit Erling Haaland

Cum să eviți impactul cu un animal care îți apare în fața mașinii. Sfaturile care îți pot salva viața!

Este ŞOCUL SERII în România. Miliardarul român a murit subit la 61 de ani

Produse cu reducere IMENSĂ la Lidl! Ce poți cumpăra mai ieftin în weekend

Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Nu ignora aceste simptome

Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să facă asta”

Serena Williams în noua casă. Detaliul observat de internauții cu ochi de vultur, în birou

Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină

Dumnezeule... Imagini greu de privit cu Valentina Pelinel! A ajuns în spital. Ce se întâmplă cu soţia lui Borcea

TOATĂ GERMANIA e în stare de șoc: Nimeni nu ar fi crezut așa ceva vreodată: SE VOR FRECA la ochi în curând

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a mai îmbătrânit. Cum arată la 70 de ani

Lista completă a restricţiilor care intră în vigoare de luni. CNSU a aprobat măsurile: acces doar cu certificat verde în mall-uri

Lidl va vinde un gadget pentru locuință inedit, săptămâna viitoare

O nouă mutaţie a variantei Delta este supravegheată îndeaproape. Ţara în care a apărut

BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…

Actorul Alec Baldwin a împuşcat mortal o femeie pe platourile de filmare a westernului „Rust“

O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere în România

Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!

Cu cine a fost înșelată Anamaria Prodan la începutul relației cu Laurențiu Reghecampf: ”Făceam dragoste la subsol”

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Dacia Logan, în rate, este mașina momentului în ROMÂNIA. Avansul este zero, ratele sunt chilipir curat!

FOTO. Jojo, în costum de baie! Cum arată acum, de fapt, trupul fostei vedete Playboy

FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe

×