Ice Age X! FC Vaslui – Rapid 1-1

Derby-ul de la Vaslui, care a stat sub incertitudinea amânării din cauza condițiilor meteorologice, s-a dovedit a fi până la urmă mai mult decât agreabil. Poate tocmai pentru că a fost ger și nimeni nu și-a permis să nu alerge. La -10 grade Celsius, ritmul e asigurat după principiul Legiunii Străine, respectiv "Mărșăluiești sau mori!". În aceste condiții, în frigiderul din inima Moldovei, vasluieni sau rapidiști, toți au fost obligați să alerge pe rupte aseară, ieșind de aici un meci plin de viață. Rapid a început mai bine și mai eficient, ratând o ocazie mare prin lovitura de cap a lui Grigorie, deviată cu reflex de generic de Kuciak. A urmat apoi o luptă la baionetă în gerul de decembrie și încă două minute fierbinți, 32 și 33, în care Gheorghiu a trimis din colțul careului mare puțin pe lângă poartă, pentru ca, pe contraatacul care a urmat, Sburlea să-și enerveze colegii, ratând singur cu poarta goală pentru Rapid. Iar când toată lumea aștepta ceaiul pauzei, Raul Costin a repetat dinamica încercată înaintea sa de Gheorghiu, șutând cam din același loc, dar de data asta în poartă, peste un Bornescu căruia parcă îi înghețase mintea.
Ice Age X! FC Vaslui - Rapid 1-1

Derby-ul de la Vaslui, care a stat sub incertitudinea amânării
din cauza condițiilor meteorologice, s-a dovedit a fi până la urmă
mai mult decât agreabil. Poate tocmai pentru că a fost ger și
nimeni nu și-a permis să nu alerge.

La -10 grade Celsius, ritmul e asigurat după principiul Legiunii
Străine, respectiv „Mărșăluiești sau mori!”. În
aceste condiții, în frigiderul din inima Moldovei, vasluieni sau
rapidiști, toți au fost obligați să alerge pe rupte aseară, ieșind
de aici un meci plin de viață. Rapid a început mai bine și mai
eficient, ratând o ocazie mare prin lovitura de cap a lui Grigorie,
deviată cu reflex de generic de Kuciak. A urmat apoi o luptă la
baionetă în gerul de decembrie și încă două minute fierbinți, 32 și
33, în care Gheorghiu a trimis din colțul careului mare puțin pe
lângă poartă, pentru ca, pe contraatacul care a urmat, Sburlea
să-și enerveze colegii, ratând singur cu poarta goală pentru Rapid.
Iar când toată lumea aștepta ceaiul pauzei, Raul Costin a repetat
dinamica încercată înaintea sa de Gheorghiu, șutând cam din același
loc, dar de data asta în poartă, peste un Bornescu căruia parcă îi
înghețase mintea.

Egalare,
nervi și câte un punct de fiecare

Tot la -10 grade sau poate mai rău de atât a egalat și Rapidul,
după singura realizare a lui Sburlea, un șut deviat care a ajuns la
un Herea rămas singur în fața porții. Meciul a înghețat apoi în
echilibrul stabilit imediat după pauză, chiar dacă atacurile și
ritmul au rămas la fel de tăioase.

Orice duel a provocat durere, s-a lăsat și cu o încăierare
generală, iar portarii au rămas în permanentă alertă. Tabela a
respectat însă atmosfera glaciară, înghețând într-un 1-1 cam fără
noimă în clasament atât pentru Vaslui, cât și pentru Rapid. A fost
dovada că fotbalul trăiește în toate colțurile lumii și rămâne la
fel de fierbinte, indiferent de prognoza lui „Busu”.

Ovidiu Herea s-a accidentat în minutul 69, după o intrare a lui
Gabriel Cânu. Deși era evident că nu putea să alerge, atacantul
Rapidului a rămas pe teren încă cinci minute.

Culmea
frigului:
la aproape -10 grade C, brazilienii
Wesley și Ezequias au intrat pe teren în mânecă scurtă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro