Iancu: „Uhrin vrea să dea 3-4 goluri din două faze”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Iancu:

Marian Iancu a comentat demiterea lui Uhrin de la Cluj. Decizia luată de oficialii campioanei nu îl surprinde pe patronul Timișoarei, care l-a îndepărtat, la rândul său, pe tehnicianul ceh.

Totuși, finanțatorul de pe Bega spune că motivele îndepărtării lui Unrin din Gruia sunt total diferite față de ale clubului din Banat.

Numărul unu din Banat lasă să se înțeleagă că filosofia tehnicianului ceh nu se potrivea sub nicio formă cu fotbaliștii prezenți în Gruia.

"N-am fost surprins de demiterea lui Uhrin. Ceva informații am, dar nu foarte multe. Nu am cum să vă spun de ce s-a luat această decizie, deoarece nu cunosc foarte bine subiectul.Uhrin este un tehnician cu multe reguli, este apropiat de Hagi. Cine își ia un astfel de antrenor trebuie să se înhame la disciplină. Uhrin nu vrea spectacol, el dorește să marcheze 3-4 goluri din două faze. Fiecare club are filosofia lui. E greu să mai fiu surprins de vreo decizie în ziua de azi. Uhrin nu a fost demis din același motiv pentru care a fost demis de la Timișoara. Noi am luat această decizie din cauza faptului că eu nu mai aveam încredere în el, iar el nu mai avea încredere în Timișoara.", a spus Iancu la Sport.ro

Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini INCENDIARE! S-au iubit pe plajă fără nicio JENĂ. Sângele a dat în clocot pe litoral

Crimă şocantă. Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din
greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
Crimă şocantă. Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
Simona Halep şi-a aflat adversara din semifinale. Rybakina a eliminat-o pe Tomljanovic

Reacție incredibilă a lui Gigi Becali după primul gol al lui Dawa la FCSB: „A dat gol? E bun!”

Prodanca, nucleara pentru Reghecampf!
Prodanca, nucleara pentru Reghecampf!
Pământul se ÎNDEPĂRTEAZĂ de Soare?! Ce se va întâmpla cu OMENIREA dacă...

O cunoscută prezentatoare TV din România a divorțat! CANCAN.RO are primele declarații. „Da, este adevărat! Eu…”

Klaus Iohannis demisionează! Adevărul ce aruncă în aer totul: Se negociază între aliați

O pensionară din Italia a instalat camere de supraveghere în casă. Ce făcea badanta în domitor, ireal!

Răcoare în casă fără aer condiţionat. Cum scapi de caniculă

A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”

David Popovici conduce şafeta României spre o nouă medalie la europenele de nataţie pentru juniori

BANCUL ZILEI: Un tip își spiona vecinul când făcea dragoste cu nevasta: “Îți fac cadou un binoclu”

Cele 5 opţiuni ale lui Putin în Ucraina
Cele 5 opţiuni ale lui Putin în Ucraina
Moment uluitor la televiziunea publică. Când a redat legătura în platou, regia a încremenit!

Topul vedetelor care au arătat TOTUL prin chiloțeii mulați și transparenți! Imaginile vor face istorie!

Șoferii de SUV-uri s-au ales cu ANVELOPELE DEZUMFLATE pentru un motiv BIZAR

FOTO. Ana Baniciu, imagini interzise cardiacilor în costum de baie!

FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină