„I-am spus lui Balint că nu e suficient să fii un băiat manierat!”**

  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintelel clubului FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, consideră că modelul de tehnician manierat al fostului antrenor al echipei bănățene, Gabi Balint, nu se potrivește cerințelor fotbalului românesc.

"Domnul Gabi Balint nu mai este antrenorul echipei noastre. I-am spus lui Gabi Balint că nu este suficient să fii un băiat manierat, educat. La fotbal, dacă nu știi foarte bine să strunești jucătorul, comportamentul de gentleman se întoarce împotriva ta. Nu sunt pentru lovit cu biciul, cu palma, nu sunt pentru a înjura, pentru a blama, dar se pare că trebuie să acceptăm modele de antrenori ca Dan Petrescu, Mourinho, Hiddink și alții, care, datorită stilului lor de ultraprofesioniști, au obținut rezultate"
, a spus Chivorchian.

Oficialul grupării timișorene acordă șanse mici echipei sale de a termina prima în clasmaent, chiar și în eventualitatea recuperării celor șase puncte de la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv: "Eu gândesc realist, cred că șansele noastre de a câștiga titlul sunt de 30 la sută, dacă vin punctele de la TAS. Mi-ar fi foarte greu să cred că Steaua ar putea învinge la Urziceni. Dar cum Brașovul a învins la Dinamo, cum Urziceniul a câștigat la noi, așa se poate întâmpla orice".

 

sursa: MEDIAFAX

Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a venit îmbrăcată Corina Caciuc la botezul fiului Liam! A întors toate capetele!
Cum a venit îmbrăcată Corina Caciuc la botezul fiului Liam! A întors toate capetele!
Giorgia Meloni salută „noaptea mândriei”. Cotidianul italian La Stampa: „Italia se mişcă către dreapta”
Giorgia Meloni salută „noaptea mândriei”. Cotidianul italian La Stampa: „Italia se mişcă către dreapta”
FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul
FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul
Becali intervine în scandalul anului! Dă de pământ cu Prodanca şi îl mângâie pe creştet pe Reghe. Latifundiarul îl cheamă pe antrenor la FCSB
Becali intervine în scandalul anului! Dă de pământ cu Prodanca şi îl mângâie pe creştet pe Reghe. Latifundiarul îl cheamă…
O mare ȚEAPĂ! Credeai că e mai ECO, dar TE USTURĂ la buzunar mai ceva ca...
O mare ȚEAPĂ! Credeai că e mai ECO, dar TE USTURĂ la buzunar mai ceva ca...
EXCLUSIV! Reghe & Corina și-au creștinat fiul în secret! CANCAN este singura publicație din România care are imagini de la botez!
EXCLUSIV! Reghe & Corina și-au creștinat fiul în secret! CANCAN este singura publicație din România care are imagini de la…
CUTREMUR TOTAL în dosarul Caracal! Decizia anunțată chiar acum de familia Melencu
CUTREMUR TOTAL în dosarul Caracal! Decizia anunțată chiar acum de familia Melencu
Cine a înregistrat întreaga bătaie dintre Anamaria Prodan și Reghecampf. Totul e clar: 'Ai filmat?'
Cine a înregistrat întreaga bătaie dintre Anamaria Prodan și Reghecampf. Totul e clar: 'Ai filmat?'
„Este cel mai îngrășător aliment de pe pământ”. Un medic nutriționist dezvăluie
„Este cel mai îngrășător aliment de pe pământ”. Un medic nutriționist dezvăluie
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
Modul „diabolic” în care un tânăr s-a răzbunat pe cel cu care l-a înşelat logodnica
BANCUL ZILEI: O tipă cu super decolteu merge la spovedanie. Preotul, privind-o, exclamă: O, Doamne!!!
BANCUL ZILEI: O tipă cu super decolteu merge la spovedanie. Preotul, privind-o, exclamă: O, Doamne!!!
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf
TOP SUV-uri ieftine disponibile pe Mobile.de. Cele mai sigure mașini în caz de accident
TOP SUV-uri ieftine disponibile pe Mobile.de. Cele mai sigure mașini în caz de accident
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!