I-a făcut Becali schimbările lui Reghe? Antrenorul e confuz: „Niciodată nu am avut discuții cu el în timpul meciului… O singură dată s-a întâmplat, dar nu am ținut cont de ce mi-a spus”

Adrian Porumboiu a atras din nou atenția asupra felului în care este gestionează finanțatorii din Liga 1 relația cu antrenorii pe care îi angajează. Într-o intervenție la DolceSport, fostul finanțator al Vasluiului a dat exemplul lui Gigi Becali, cel pe care l-a indicat drept "model" în astfel de lucruri. "La un meci Steaua - Astra vorbeam cu Gigi Becali la telefon de o jumătate de oră și ne-am oprit când a venit pauza, a zis că trebuie să facă schimbările. Nu era Gâlcă antrenor, era un meci în care a egalat Varela pe final", a spus Porumboiu
I-a făcut Becali schimbările lui Reghe? Antrenorul e confuz: "Niciodată nu am avut discuții cu el în timpul meciului... O singură dată s-a întâmplat, dar nu am ținut cont de ce mi-a spus"

Adrian Porumboiu a atras din nou atenția asupra felului în care este gestionează finanțatorii din Liga 1 relația cu antrenorii pe care îi angajează. Într-o intervenție la DolceSport, fostul finanțator al Vasluiului a dat exemplul lui Gigi Becali, cel pe care l-a indicat drept „model” în astfel de lucruri. „La un meci Steaua – Astra vorbeam cu Gigi Becali la telefon de o jumătate de oră și ne-am oprit când a venit pauza, a zis că trebuie să facă schimbările. Nu era Gâlcă antrenor, era un meci în care a egalat Varela pe final„, a spus Porumboiu

Meciul în cauză a fost unul în care pe banca Stelei se afla Laurențiu Reghecampf, motiv pentru care antrenorul a ținut să dea o replică. „Adrian Porumboiu a vorbit doar despre schimbările pe care le făceau alți patroni sau și despre schimbările pe care le făcea el? Eu am o relație bună cu el, o relație care se bazează pe mult respect, dar cred că este într-o eroare. De multe ori, Gigi Becali făcea glume cu alți patroni pentru a-i întărâta să facă ei schimbări„, a spus Reghecampf la DigiSport.

Fostul antrenor al campioanei a comentat apoi, destul de confuz, felul în care a gestionat momentele controversate în care era evident că Gigi Becali îi trimite indicații din lojă. „Ce-ați observat în momentul în care au ajuns informațiile la mine? Nu am ținut niciodată cont de ele. Eu cu Gigi am avut o relație pe care aș dori-o tuturor antrenorilor din prima ligă. Au fost și rezultatele pe măsură. Eu discutam de 4-5 ori pe săptămână, ore în șir, despre echipă, jucători, ce urmează să facem. Nu avea rost ca el să sune, să facă o schimbare. În timpul meciului nu am avut niciodată discuții cu Gigi Becali, nici eu nici colaboratorii„, a spus Reghecampf. Totuși, nici două minute mai târziu, antrenorul s-a răzgândit. „O singură dată s-a întâmplat, nu mai țin minte la ce meci, dar eram foarte nervos și nu am ținut cont de ce mi s-a transmis„.

„Nu e o rușine să vorbești cu oamenii care te conduc, să existe dialog”

Laurențiu Reghecampf, antrenor

Trenulețul oficialilor Stelei cu mesajul de la Gigi către Reghe, în Steaua – Chelsea 1-0

Cel mai cunoscut episod în care Becali a transmis indicații către banca tehnică s-a petrecut în primăvara lui 2013, atunci când Steaua a jucat cu Chelsea pe Național Arena, un meci din optimile de finală ale Europa League. Camerele ProTV l-au surprins pe Gigi Becali în timp ce dădea un telefon. Deoarece nu i s-a răspuns la apel, Becali l-a trimis pe Valeriu Argăseală pe tunelul de acces în teren, iar acesta a discutat cu Marius Ianuli, team managerul echipei. Ianuli a mers la banca de rezerve, a vorbit cu Mihai Stoica, care s-a ridicat și i-a transmis mai departe lui Reghecampf indicațiile. „Am spus de Pintilii. Să îi spună (n.r. – lui Reghecampf) că face atacuri întârziate, poate să ia galben, că nu prea e în apele lui și poate lua al doilea galben, apoi roșu și ne-am nenorocit. Eu nu i-am spus pe cine să bage sau ce să facă. Când Argăseală s-a dus, îl vedeam deja jos pe Prepeliță la încălzire și prima dată când a ieșit mingea l-a schimbat pe Pintilii. Degeaba i-am spus eu de Pintilii„, a explicat atunci Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]