Hora Unirii**

Remarcă auzită la masa presei, cu câteva minute înaintea startului. „Oțelul joacă fotbal, iar dacă Urziceniul a ajuns să se bată la titlu, noi de ce n-am putea s-o facem la anul?". După cum s-au desfășurat ostilitățile, doar prima parte a frazei este însă realistă. Cu o echipă formată îndeosebi din puști, gălățenii, încoronați altădată de tribune cu titlul de campioni ai provinciei, nu își mai pot depăși acum condiția de echipă de mijlocul clasamentului. În afara câtorva sclipiri ale lui Ibeh, Iorga și Bourceanu, Oțelul n-a arătat mare lucru în prima repriză, ieșind însă în evidență printr-o greșeală copilărească în defensivă a lui Sârghi, fundaș care a fost pentru o scurtă perioadă și manechin, rămasă însă nesancționată de Bilașco. De partea cealaltă, ialomițenii au venit la Galați cu gândul să-și asigure cele trei puncte care să-i mențină în coasta liderului Dinamo, cu numai o etapă înaintea întâlnirii directe. După un început modest, elevii lui Dan Petrescu, impulsionați de un Sorin Frunză, gălățean la origine, aflat într-o dispoziție bună de joc, au început să controleze încet-încet partida, dar ineficiența atacanților și inspirația lui Kolev au menținut tabela imaculată până la pauză.
Hora Unirii**

Remarcă auzită la masa presei, cu câteva minute înaintea startului. „Oțelul joacă fotbal, iar dacă Urziceniul a ajuns să se bată la titlu, noi de ce n-am putea s-o facem la anul?”. După cum s-au desfășurat ostilitățile, doar prima parte a frazei este însă realistă. 

Cu o echipă formată îndeosebi din puști, gălățenii, încoronați altădată de tribune cu titlul de campioni ai provinciei, nu își mai pot depăși acum condiția de echipă de mijlocul clasamentului. În afara câtorva sclipiri ale lui Ibeh, Iorga și Bourceanu, Oțelul n-a arătat mare lucru în prima repriză, ieșind însă în evidență printr-o greșeală copilărească în defensivă a lui Sârghi, fundaș care a fost pentru o scurtă perioadă și manechin, rămasă însă nesancționată de Bilașco. De partea cealaltă, ialomițenii au venit la Galați cu gândul să-și asigure cele trei puncte care să-i mențină în coasta liderului Dinamo, cu numai o etapă înaintea întâlnirii directe. După un început modest, elevii lui Dan Petrescu, impulsionați de un Sorin Frunză, gălățean la origine, aflat într-o dispoziție bună de joc, au început să controleze încet-încet partida, dar ineficiența atacanților și inspirația lui Kolev au menținut tabela imaculată până la pauză.

La reluare, nou-intratul Pena a reușit să mai impulsioneze atacul gazdelor, însă Arlauskis a fost mereu la post. Urciorul nu merge de multe ori la apă, așa că Varga a reușit până la urmă să deschidă scorul, încununând astfel o serie de ocazii succesive ale ialomițenilor.
Onofraș a înscris și el pe final, iar Oțelul a terminat partida în opt oameni. Iorga și Kolev s-au accidentat după ce Grigoraș efectuase toate schimbările, iar Cârjă a fost eliminat pentru cumul de „galbene”. Victoria Urziceniului a fost totodată al cincilea succes din zece meciuri obținut de Mihai Stoica în fața lui Marius Stan, fostul său prieten și colaborator devenit între timp rival de moarte.


 

Paraschiv, pe post de portar!

Accidentarea portarului Stoian Kolev în prelungirile întâlnirii, în condițiile în care Petre Grigoraș efectuase deja de o bună bucată de vreme toate înlocuirile, l-a obligat pe tehnician să trimită în poartă un jucător de câmp. Alesul a fost golgheterul din acest sezon, Gabi Paraschiv, care intrase în teren pe parcursul mitanului secund.

"Am obținut o victorie mare, dar trebuie să câștigăm tot până la final. Din păcate, ne așteaptă un program nemilos", Dan Petrescu, antrenor Urziceni

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro