Hoban a fost împrumutat de Petrolul la Hapoel Beer Sheva: mijlocașul va juca în Israel până la finalul sezonului

Redactor:
Florin Marian
Hoban a fost împrumutat de Petrolul la Hapoel Beer Sheva: mijlocașul va juca în Israel până la finalul sezonului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Relația dintre Ovidiu Hoban și Petrolul pare să fi ajuns la final. Mijlocașul în vârstă de 31 ani va semna un acord cu formația Hapoel Beer Sheva. Hoban va va juca sub formă de împrumut la această echipă până la finalul sezonului, urmând ca la încheierea stagiunii să fie luată o decizie definitivă în cazul său.

Discuțiile dintre cele două părți s-au purtat prin intermediul impresarului lui Toto Tamuz, impresar care a încercat să-l ducă și pe Romario la Beer Sheva. Brazilianul a nu trecut însă de vizita medicală, iar tranzacția nu a mai avut loc. Agentul lui Tamuz le-a spus israelienilor că toți jucătorii de la Petrolul sunt de vânzare, formația din Beer Sheva fiind una extrem de potentă din punct de vedere financiar.

Hapeol Beer Sheva a terminat sezonul trecut pe locul secund în campionatul din Israel, la șapte puncte în spatele campioanei Maccabi Tel Aviv. Beer Sheva a câștigat de două ori campionatul, ultima dată în 1976 și o dată Cupa Israelului (1997).


Site-ul din Israel, Yedioth Ahronoth, a anunțat ca Petrolul și Beer Sheva s-au înțeles pentru împrumutul lui Hoban

Ovidiu Hoban a fost exclus din lotul Petrolului pentru meciul cu CFR Cluj, conducătorii clubului de pe „Ilie Oană” luând această decizie în urma unei neînțelegeri care a venit la finalul returului play-off-ului Europa League cu Dinamo Zagreb, meci pierdut de Petrolul cu 2-1.

A fost, însă, picătura care a umplut paharul. Mijlocașul care a venit la Petrolul de la Universitatea Cluj în 2012 și-a dorit să plece de pe „Ilie Oană” de mai bine de un an, făcând presiuni în acest sens atât în iarna trecută, cât și în cantonamentul din această vară, desfășurat în Slovenia, când Hoban a avut o ofertă de la Qabala, echipa azeră antrenată de Dorinel Munteanu. Pedeapsa decisă de conducerea Petrolului a fost neconvocarea pentru disputa cu CFR Cluj.

„Este adevărat, după meci, Marius Nicolae a mers în vestiar și le-a reproșat lipsa de atitudine, lipsa de implicare. Mutu, Teixeira, Albin și ceilalți erau cu capetele plecate, supărați, iar Hoban a sărit la bătaie la Mario. Nu se pot tolera astfel de lucruri. Pînă marți, când revin în țară, Hoban este exclus din lot! El a avut o ieșire deplasată și față de Lucescu, anul trecut, la meciul de la Timișoara”, a confirmat conflictul în urmă cu câteva zile, Dan Capră, pentru Jurnalul Prahovean.

5 echipe din România are Hoban în CV: Universitatea Craiova, FC Bihor, Gaz Metan, Universitatea Cluj și Petrolul

6 selecții are Hoban la națională, debutul fiind consemnat pe 4 iunie 2013 într-un meci amical cu Trinidad&Tobago

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
"Uşa a zburat către mine!" Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați. Filmul exploziei care a…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
Momente dramatice la priveghiul lui Costel Corduneanu! Mama Stăpânului Moldovei a căzut din picioare!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
SIMONA HALEP a aflat informația chiar acum. Anunțul OFICIAL venit de la Federația de Tenis
SIMONA HALEP a aflat informația chiar acum. Anunțul OFICIAL venit de la Federația de Tenis
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz