Herea, aproape de o despărțire de Rapid!** Unde s-au împotmolit negocierile cu George Copos

Herea, aproape de o despărțire de Rapid!** Unde s-au împotmolit negocierile cu George Copos
  • Publicat:
  • Actualizat:

Giuleștenii nu reușesc să-l convingă pe Ovidiu Herea să-și prelungească angajamentul, care va fi scadent în vară. În aceste condiții, mijlocașul va ajunge cel mai probabil în Grecia, la PAOK Salonic.

Herea intră din iarnă în ultimele șase luni de contract și poate negocia cu orice echipă din Liga I sau din străinătate. George Copos este dispus să-i ofere 200.000 de euro pe lună și 200.000 de euro la semnătură și i-a propus un angajament pe patru sezoane. Însă Herea vrea 300.000 de euro la semnătură și 300.000 de euro salariu pe sezon ca să semneze prelungirea înțelegerii cu Rapid și un contract pe trei sezoane. Copos nici nu vrea să audă de propunerea mijlocașului, despărțirea fiind, în aceste condiții, iminentă.

Herea are o ofertă foarte bună din Grecia, de la PAOK Salonic, iar din ianuarie va semna contractul cu gruparea elenă. La Salonic se va întâlni din nou cu foștii săi colegi de la Rapid, Costin Lazăr și Juliano Spadacio, și va fi pregătit de Ladislau Bölöni. Tehnicianul a venit special pentru a-l urmări pe Herea la meciul cu Steaua, mijlocașul rapidist făcând o repriză bună și convingându-l pe fostul selecționer că poate face față rigorilor din campionatul grecesc.

500.000 de euro pentru Iacov

Însă George Copos nu vrea să renunțe la Herea și din cauza unei clauze stabilite în momentul în care a fost transferat de la FC Național. Constantin Iacov, fostul proprietar al clubului din Parcul cu Platani, a păstrat 30% din drepturile federative ale jucătorului și a specificat în contract că, în cazul unui viitor transfer, va trebui să primească minimum 500.000 de euro. În cazul în care fotbalistul va pleca liber de contract, George Copos va trebui să-i achite cei 500.000 de euro lui Iacov.


190 de mii de euro câștigă Herea în Giulești într-un sezon

112 meciuri a evoluat Herea la Rapid

26 de goluri a marcat Herea pentru alb-vișinii în Liga I

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele