Hențul lui Golubovici. Sau momentul ăla când îți spui: „Slavă Domnului că ne crede răi. Puteam fi luați de proști”

„Mare răutate aici, la fotbalul românesc! O să dau la judecată pe toți care spun ceva. O să fiu exemplu pentru toți jucătorii la spatele meu. (…) Am făcut penalty, dar Doamne ferește dacă am făcut ceva intenționat! Când am văzut că e penalty am zis: «Doamne ce se întâmplă?». (…) Nu am vrut să lovesc mingea cu mâna! Nu am explicație, jur, nu am explicație! Mâna a sărit mai mult decât capul meu. Sunt dezamăgit că aud astfel de lucruri.”

Golubovici e nemulțumit. Românii sunt răi, suspicioși, se grăbesc să te arate cu degetul (are dreptate, și Daum a plecat de aici cu aceeași impresie). Nu mai poate să facă omul un henț în careu, să-i sară mâna mai mult decât capul, că imediat sar toți pe el.

…Să mai vedem o dată faza, vorba lui Ioanițoaia în momentele lui de glorie, la Procesul Etapei, pe vremea când în studiourile TV recunoșteai invitații mai mult după voce, dintre norii de fum de țigară. Deci: minutul 26 al meciului Gaz Metan – Dinamo (scor final 0-3), corner pentru oaspeți, bate Salomao, mingea zboară la vreo trei metri înălțime undeva, spre nicăieri, la prima bară, unde nu e nimeni… Ba da, stai că este!, pentru că, luându-le fața tuturor, atacantul Gazului, Golubovici, sare fabulos și, cu un efort de uriaș, își trimite mâna sus, sus, reușind hențul imposibil. Privită la reluare, din spate, secvența pare ambiguă. Ai spune că postul TV a încurcat borcanele și transmite o aruncare de la margine dintr-un meci de rugby.
Abordat așa, totul are sens. Și stârnește chiar admirație. Golubovici sare de unul singur cât sar prinzătorii la rugby săltați de doi-trei coechipieri.

Dar aici nu e rugby, e etapa a 17-a din Liga 1 la fotbal. Așa că revenim la Golubovici, intrat intempestiv în direct, prin telefon, peste cei din studioul DigiSport, la nici o oră după meci. În platou: Narcis Răducan și Ianis Zicu. Lor le explică bosniacul. „Eu nu joc la pariuri! Am făcut un bilet acum zece ani, în glumă. Dar nu fac așa ceva! Știu cine sunt, vreau să-mi protejez numele. Voi nu aveți explicație, eu nici atât. Mă doare inima pentru ce am făcut, mă doare sufletul. E prea multă răutate. Eu sunt stranier, plec în șase luni de aici, dar hai să facem să fie mai frumos. Cine joacă la pariuri, să meargă la închisoare! Golubovici nu știe ce înseamnă cotele!”

Păi, ce, noi nu vrem să facem să fie mai frumos? Aici, „la fotbalul românesc”, mereu au vrut oamenii spectacol. Într-un an, prin 2000, după un Gloria-Ceahlăul 5-4, l-am întrebat pe răposatul Pădureanu de ce a fost nevoie de așa scor. Mi-a răspuns cu sinceritate: „Măcar să se bucure oamenii de goluri multe!”.
În anul ăla chiar a fost frumos, oamenii s-au bucurat de multe ori. În 34 de etape, Gloria a dat 54 de goluri, iar Ceahlăul – 56. 

Dar, gata cu interludiile! Nu știu de ce, sâmbătă mi s-a părut că Zicu și Răducan  i-au răspuns lui Golubovici cam cu jumătate de gură. Păreau convinși mai degrabă de amenințările cu procesul, decât de argumente. M-am gândit că, poate, reticența asta o fi fost din cauză că doi au jucat niște meciuri, acolo (cu rezultate ceva mai bune decât bosniacul). Dar, știți cum se spune, azi se joacă altfel, ce (mai) știu ei despre fotbal…

Sărind de la una la alta, în mod ciudat – pentru că, bineînțeles, nu există legătură -, toată întâmplarea asta din miez de noapte mi-a amintit de felul în care Mircea Pascu, fostul președinte al FRF, a condensat istoria acestui sport într-o singură frază, pe parcursul unui dialog purtat acum câțiva ani: „Trebuie să înțelegem că fotbalul a intrat într-o nouă epocă. A fost, pe rând, fotbal primitiv – fotbal amator – fotbal profesionist. Apoi a devenit industrie de spectacol. Azi s-a transformat în industrie de pariuri”.

P.S. Până la urmă, din acest tărăboi apărut într-un fotbal unde chiar federația botează eșalonul secund „Liga 2 Casa Pariurilor”, putem extrage și ceva bun. Slavă Domnului că lumea ne crede răi. Puteam fi luați de proști…