FCSB, drum liber către titlu? CFR Cluj are probleme serioase: „În precedentele campionate le-a ieșit, acum nu mai ține”

FCSB, drum liber către titlu? CFR Cluj are probleme serioase: „În precedentele campionate le-a ieșit, acum nu mai ține”
  • Publicat:

Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, a analizat jocul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj și a tras câteva concluzii defavorabile campioanei.

Universitatea Craiova și CFR Cluj s-au întâlnit sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 24 din Liga 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Claudiu Petrila, în minutul 14, respectiv Gustavo, în minutul 90+6.

Helmut Duckadam a explicat că echipa lui Dan Petrescu a pierdut meciul din Bănie din cauza unei cădei fizice a jucătorilor.

Helmut Duckadam, despre problemele de la CFR Cluj, după meciul cu Universitatea Craiova

Fostul mare portar a remarcat și problemele din atacul lui CFR Cluj și este de părere că în sezoanele trecute i-a ieșit lui Dan Petrescu stilul de joc defensiv, cu victorii la limită, însă acum, spune el, campioana suferiă din acest punct de vedere.

„CFR are probleme fizice. A căzut clar în repriza a doua, când a existat o singură echipă, Craiova. De la CFR Cluj îi poți remarca doar pe Manea și pe Camora, care au scos de pe linia porții.

E o cădere inexplicabilă în cele trei jocuri. Să nu contezi deloc în atac, să nu mai pui presiune… CFR doar s-a apărat. În precedentele campionate, le-a ieșit, marcau și dădeau gol, acum nu mai ține”, a spus Helmut Duckadam, potrivit Digi Sport.

În urma acestui rezultat de egalitate, CFR Cluj rămâne în fruntea clasamentului cu 60 de puncte, având un avans de nouă puncte față de rivala FCSB, care are însă cu un meci mai puțin disputat. De cealaltă parte, Universitatea Craiova rămâne pe locul 5, cu 36 de puncte, având cu un punct mai mult decât Farul Constanța, echipa de pe locul 6.

Pentru CFR Cluj urmează meciul cu UTA Arad, programat marți, 8 februarie, de la ora 17:30, în Gruia, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Stăpânii de câini au INTERZIS. Închisoare de la 2 la 7 ani
Stăpânii de câini au INTERZIS. Închisoare de la 2 la 7 ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×