„Hello, mister Dumitrescu! This is Steaua!”. Andru Nenciu scrie despre ironia fanilor Stelei

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Bună poanta, umor fin al fanilor Stelei, aseară, pe Național Arena. Cu trimiteri directe. Recepționează bine mesajul oricine l-a urmărit pe actualul analist de la Digi. Pe teren, dar și în afara lui. Și nu zâmbește amar nici Dumitrescu. Doar își lasă ochelarii pe vârful nasului și zâmbește la cutie.

Bună poanta. Nici măcăr unui băiat de la vreo agenție de creativi nu i-ar fi încolțit în minte o asemenea idee. Bun și timingul. În primele minute. Și Andi Moisescu ar face o dezbatere pe tema mesajului, la Apropo TV. Interesante și literele de-o șchiopă. Și culorile! Mister Dumitrescu a fost subordonat.

Numai că…

Ilie Dumitrescu e fondistul care și-a rupt și splina după ce a înconjurat tot complexul Ghencea, de mii de ori, ca un șoricel învârtit cu cheia pe un vinil alunecos, după ce Petre Mihai dicta un 4/4 susținut – interminabil – în vremea în care orice copil visa să joace în marea echipă a Stelei.

Ilie Dumitrescu e copilul cuprins de panică și accese de furie, care, cu un chip îndurerat, îl întreba pe descoperitorul său: „Mai cresc și eu? Sau rămân mic? Voi ajunge și eu fotbalist?”. Pentru că emblema purtată aseară de băieții lui Ion Ion îi invadase mintea și o ținea sub pernă.

Ilie Dumitrescu e juniorul în trening decolorat – de bumbac -, pe care-l știe fiecare fir de iarbă din complexul în care Predescu și compania fac azi antrenamentele. A parcurs toate etapele firești și a atins tot ce se putea atinge cu Steaua.

Frații Pavăl demolează colosul comunist din Sectorul 5 pentru care au plătit 3.300.000 de euro. Ce vor face pe locul fostei fabrici

14:41

Achiziție nouă pentru Steaua, care își reface numărul de străini din lot în urma plecării lui Sekou Camara. În sezonul trecut a evoluat în prima ligă

14:34

Tot el e sportivul dornic de afirmare, trimis în exil, la Scornicești, pentru ca tibiile să-i mai adune câteva semne devenite prietene până la adânci bătrâneți.

E fotbalistul căruia faima și banii nu i-au luat mințile. Mărturii stau nu numai întâlnirile cu puștii lui Radu Troi, în anii ”90, și cu ai altor antrenori ai Armatei, ci și seturile de echipamente și mingi pe care le punea în pachet, din Anglia, spre cod poștal 1947.

Tot el e mijlocașul stânga care-I făcea pe spectator să se miște sacadat și frenetic, așa, cu banalul său dribling cu care băga groaza în oasele fiecărui adversar direct. Și tot el e fotbalistul care n-a trăit un soi de disperare după ce a ratat aiurea o finală a Cupei Campionilor.

Dacă Dasaev, Omerovic, Preud”homme, Seaman sau Islas ar fi văzut și ei meciul cu 36.000 de spectatori, i-ar trimite fostului lor prieten măcar un SMS în trei cuvinte: „Hello, mister Dumitrescu!”

Ilie Dumitrescu a ales să rămână la Steaua într-o perioadă în care Coppa del Mondo devenise rampa spre tiparnița de bani din alte campionate pentru mai toți colegii săi.

Și tot el e omul care și-a trimis tatăl, la Steaua – Hajduk Split, pe Ghencea, să fie alături de foștii săi colegi, să pună presiune pe tușieri, de la Tribuna I, de pe primele rânduri de jos, pentru că el deja plecase afară.

Se spune că fotbaliștii mari trăiesc un soi de disperare amestecată cu speranță plăpândă atunci când se gândesc la retragere. Își împing limitele uneori fără rost sau rup pisica-n două. Dumitrescu a început fotbalul și s-a retras tot de la Steaua. La doar 29 de ani.

Pentru cele de mai sus, dar și pentru multe altele, el are dreptul să aleagă și să spună, chiar și după o sindrofie intrată în prelungiri la Hanul cu Tei, care e adevărata Steaua.