Haos la Pandurii! Gorjenii au intrat în grevă. Echipa nu s-a antrenat și amenință cu neprezentarea la derby-ul Olteniei. Reacția lui Grigoraș

Haos la Pandurii! Gorjenii au intrat în grevă. Echipa nu s-a antrenat și amenință cu neprezentarea la derby-ul Olteniei. Reacția lui Grigoraș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii echipei Pandurii Târgu Jiu au intrat în grevă și au refuzat să se mai antreneze joi. Fotbaliștii amenință că nu se vor prezenta la meciul cu CSU Craiova, programat sâmbătă, în etapa a 14-a din Liga 1, în deplasare. Tehnicianul gorjenilor, Petre Grigoraș, a confirmat problemele, precizând că jucătorii au refuzat să se antreneze în ciuda insistențelor sale. „Am discutat cu ei mult timp în vestiar, nu am ce să le spun și cum să îi mai motivez să joace. Spun că au fost mințiți de prea multe ori și au refuzat să se antreneze azi. Nici la meci nu vor să se prezinte. Mi-e imposibil să îi conving să renunțe la protestul lor”, a spus antrenorul Petre Grigoraș.

„S-a ajuns la capătul puterilor. Există restanțe salariale către toată lumea din club. Îi înțeleg pe jucători, nu știu ce să le spun, pentru că nici nu mai am ce. Membrii ConsiliuluI Director le-au tot promis că li se va achita măcar un salariu. Fotbaliștii au fost de bună-credință și înțelegători. Au mers la Dinamo, în campionat. Li s-a promis că vor primi banii înaintea partidei din Cupa României, cu ASU Timișoara. N-a fost așa, dar au mers totuși la meci, au câștigat, s-au calificat mai departe. Dar nu mai pot nici ei”, a declarat Narcis Răducan, președintele clubului, pentru ProSport. „Eu sunt alături de jucători, îi înțeleg și îmi dau seama în ce situație sunt. Noi suntem acum la egalitate de puncte cu Dinamo, în luptă pentru play-off, dar nu văd cum putem continua în situația asta”, a adăugat Răducan. 

Acesta a povestit miercuri, în emisiunea ProSport Live, că a reușit să reducă fondul de salarii al clubului de la circa 4.000.000 de euro la 2.500.000, dar tot nu este suficient. Pandurii, care a rămas de pe vremea administrației lui Condescu cu datorii de peste 2.000.000 de euro, a intrat în insolvență. Una dintre instituțiile care finanțau clubul, Complexul Energetic Oltenia, a anunțat că nu mai dă bani din cauza pierderilor financiare înregistrate. Sursele de finanțare ar putea proveni de la autoritățile locale, dar luptele intestine dintre politicienii din Târgu Jiu au dus la un blocaj.

Este a doua etapă la rând în care fotbaliștii de la Pandurii amenință că nu se prezintă la meci. Partida din campionat cu CSU Craiova e programată pe Stadionul Extensiv, sâmbătă, de la ora 14:00.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele