Hagi s-a săturat de speculații! „Regele” a vorbit despre sanșele plecării lui Ianis la Galatasaray

Redactor:
Andrei Pal
Hagi s-a săturat de speculații!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi (53 de ani) a dezmințit zvonurile conform cărora Ianis Hagi (20 de ani) ar urma să ajungă la Galatasaray. Fotbalistul de la Viitorul e născut la Istanbul, iar presa din Turcia a scris despre un posibil transfer al său, dar „Regele” spune că nu s-a pus problema de vreo plecare a lui Ianis în „Țara Semilunei”.

Hagi junior e cel mai eficient fotbalist din Liga 1 în 2018. Prestațiile bune au atras multe priviri și oferte pentru fiul lui Gică Hagi, însă Galatasaray nu e una dintre posibilile sale destinații cel puțin deocamdată, susține Gică Hagi. Jurnaliștii turci scriau chiar despre un pre-contract semnat deja de Viitorul și gruparea „CimBom”.

„Nu s-a pus problema transferului lui Ianis la Galatasaray, a fost doar un subiect de presă, nu am discutat concret nimic”, a spus fostul mare internațional, conform site-ului futbloarena.com. „Regele” Hagi a vorbit și despre posibilitatea de a antrena-o pe Galatasaray în viitorul apropiat. „Galatasaray are în acest moment un antrenor foarte bun, iar eu am foarte multă treabă la clubul pe care îl dețin”, a mai spus „Regele”.

Conform presei din Turcia, Galatasaray ar fi, însă, interesată de transferul lui Florinel Coman (20 de ani), de la FCSB. Crescut de Gică Hagi la Viitorul, fotbalistul comparat de „Rege” cu Mbappe ar fi pe lista de transferuri a turcilor, care caută înlocuitor pentru Garry Rodriguez, vândut la Al-Ittihad.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup