Hagi, ofertat de o echipă din Turcia! Ce a transmis „Regele”, imediat după ce a aflat că e dorit în campionatul în care a scris istorie

Hagi, ofertat de o echipă din Turcia! Ce a transmis
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul și patronul Viitorului, Gheorghe Hagi, a anunțat că e dispus să preia o altă echipă în această vară, iar presa din Turcia anunță că Sivasspor e interesată să ajungă la un acord cu „Regele”. Samet Aybaba s-a despărțit duminică de formația la care sunt legitimați Paul Papp și Samuel Eto’o. Jurnaliști turci susțin că Hagi a cerut timp de gândire câteva zile.

„Vreau să muncesc zi de zi pentru a-mi crea o carieră. Să fiu manager, să antrenez o echipă este lucrul pe care-l iubesc cel mai mult. Într-un moment sau altul, va veni și acea provocare. Am ajuns la un nivel destul de bun ca să mă duc la înalta performanță, ca să mă duelez cu cei puternici. Vreau să mă duc pe drumul meu. Am aspirații foarte mari, am stat opt ani, am luat-o de jos, am făcut o muncă titanică și acum, ușor-ușor vreau să mă duc și eu la nivelul meu, acela la care am fost înainte, unde am muncit, unde am jucat. În România, mai mult decât să faci o echipă campioană cu o medie de vârstă de 21 de ani și 4 luni… ce poți să faci mai mult? Este un lucru normal al vieții, trebuie să-mi caut o provocare importantă”, a declarat Hagi de curând.

În trecut s-a zvonit că Hagi ar putea prelua Legia Varșovia. Directorul general al Viitorului, Cristi Bivolaru, a anunțat că Pawel Golanksi a fost trimis să discute cu Hagi la meciul cu FCSB din playoff, încheiat la egalitate, scor 2-2. Bivolaru a spus la momentul respecitv că Hagi nu i-a dezvăluit discuția pe care a avut-o cu fundașul polonez.

După ce a reușit să promoveze o mulțime de jucători tineri în Liga 1 Betano, printre care Florinel Coman, Răzvan Marin sau Cristi Manea, Hagi a reușit să atingă performanța absolută în sezonul trecut și să câștige titlul. De-a lungul carierei, Hagi a mai pregătit FCSB, naționala României, Bursaspor, Poli Timișoara și Galatasaray.

Sivasspor a încheiat sezonul pe locul 7, cu 49 de puncte.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup