Hagi, mesaj în italiană pentru omul pe care-l consideră vinovat pentru eșecul lui Ianis în Italia: „Picta și tu i-ai dat reject! Te salut din România, dar ai pierdut un mare jucător”

Hagi, mesaj în italiană pentru omul pe care-l consideră vinovat pentru eșecul lui Ianis în Italia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi a marcat primul gol de la revenirea la Viitorul, din penalty, în minutul 78 al meciului cu Juventus București, iar finalul meciului de la Ploiești, câștigat de campioni cu 1-0, l-a găsit pe Gică Hagi transmițându-i un mesaj clar lui Pantaleo Corvino, președintele Fiorentinei.

„Regele” și conducătorii Fiorentinei au intrat într-un duel al vorbelor pe axa România – Italia în momentul în care Hagi și-a răscumpărat fiul de la Firenze pentru două milioane de euro, iar managerul tehnic al Viitorului a vrut să aibă ultimul cuvânt. Sâmbătă seară, după un succes care l-a adus mai aproape de play-off, Hagi a vorbit în limba italiană și nu l-a iertat pe Pantaleo Corvino, pe care-l consideră vinovat pentru faptul că Ianis nu a primit șanse la echipa mare a Fiorentinei: „Sprijină acel băiat! Nu-l lăsa să plece când toți vorbesc bine despre el, doar tu nu ai nimic de zis. Dar nu e un jucător rău și tu știi asta. Nu ai făcut bine pentru club, care a pierdut un jucător bun, precum mulți decari buni pe care Fiorentina i-a avut în istorie. O să vorbim mai târziu despre ce se va întâmpla. Dar Fiorentina a pierdut un mare jucător. Așa cred eu, care am jucat fotbal. Îmi pare rău. Dar te salut din România, mergem mai departe și vedem ce se va întâmpla”, a spus antrenorul campioanei, la conferința de presă.

Apoi, Hagi a continuat în limba română, iar Corvino nu a scăpat: „Era român și trebuia să-l ascundem. Eh, nu mai poți să-l ascunzi, că de aia l-am cumpărat, ca să nu-l mai ascunzi, să poată ieși din nou pe piată. Oricum, are mai multe titluri decât Corvino. Și cred că si eu am produs jucători cât el, că se laudă câți jucători a produs. Îi transmit că nu e frumos ce a făcut. Toți din Firenze voiau să-l vadă pe Ianis. I-a dat reject. Nu e corect. La primavera, Ianis desena, picta. Ei nu l-au dezvoltat. Jucătorul se dezvoltă când joacă, nu când se antrenează. În meci înveți, din greșeală”, a mai spus „Regele”.

Săptămâna trecută, Pantaleo Corvino a vorbit, într-o conferință de presă, despre motivele care au dus la plecarea lui Ianis de pe Artemio Franchi: „Pe Ianis Hagi l-am vândut pentru că nu era un jucător funcțional pentru Fiorentina. El s-a grăbit pur și simplu și nu a fost luat niciodată în calcul de antrenorii pe care i-a avut”, a transmis președintele Fiorentinei, completat de antrenorul Stefano Pioli: „Este un băiat foarte bun, cu multe calități tehnice, dar se grăbea. Nu trebuie să punem presiune pe tineri, pentru că nu toți sunt pregătiți să joace imediat. Dacă nu ai răbdare, este corect să mergi pe alte drumuri”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele