Hagi a recunoscut că a discutat cu conducerea lui Standard Liege. Ce a făcut mai exact „Regele” în Belgia

Redactor:
Dan Mirea
Hagi a recunoscut că a discutat cu conducerea lui Standard Liege. Ce a făcut mai exact
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui Ianis Hagi de la Viitorul în afara țării rămâne un subiect intens discutat, iar tatăl său așteaptă momentul oportun pentru a-i pune la cale viitorul fiului său. Vineri, presa din Belgia a susținut că patronul Viitorului a dus negocieri cu Stanard Liege pentru transferul lui Ianis, aspect infirmat de „Rege”. 

Gică Hagi a fost invitat la meci de președintele lui Standard Liege, Bruno Venanzi, iar jurnaliștii de la voetbalniews.be au găsit două explicații. Prima are legătură cu Răzvan Marin, care e fostul fotbalist al Viitorului, în timp ce cea de-a doua ar putea avea legătură cu un posibil transfer al lui Ianis Hagi în Belgia.

Totuși, Gică Hagi a demontat cea de-a doua variantă și a recunoscut că și-a dorit doar să-l vadă pe fostul său elev: „Din când în când mă mai duc să-mi clătesc ochii, trebuie să mai văd meciurile europene, îmi lipsesc. Eu am venit de la acel nivel și mereu ochiul, lupa, rămân. În primul rând am vrut să văd un meci european și în al doilea rând m-am dus să-l văd pe Răzvan (n.r. – Răzvan Marin, fotbalistul lui Standard Liege), să văd cum mai arată, pentru că nu l-am mai văzut pe teren de mult. La echipa de club nu l-am văzut niciodată. M-am bucurat pentru el, pentru că a și jucat. Am văzut un jucător mare, român mare, unde e respectat de tot ce înseamnă un club de tradiție în Europa, care e matur, mai rapid, mai inteligent. A arătat că are clasă. L-am felicitat. Mi-am petrecut o zi jumătate mai departe.

Celelalte lucruri sunt speculații, nu există absolut nimic. Nu s-a tratat nimic”, a declarat fostul decar al naționalei, într-o conferință de presă. 

„M-au felicitat cei de la Standard, mai ales directorul sportiv. Am stat cu ei, m-am văzut și cu cei de la Sevilla. M-au recunoscut. Am stat la VIP acoo și automat am stat unii cu alții, am mai împărtășit amintiri. Unul dintre ei și-a amintit de golul meu cu Celta Vigo, când era ceață. Era și normal până la urmă. Cam asta, așa, în mare”, a adăugat patronul și antrenorul Viitorului.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…