Hagi a găsit problema din echipa sa, după ce Viitorul a intrat în criză de cinci etape! Cuvintele „Regelui”, după încă o seară fără victorie

Hagi a găsit problema din echipa sa, după ce Viitorul a intrat în criză de cinci etape! Cuvintele "Regelui", după încă o seară fără victorie

Campioana României, Viitorul Constanța, nu a mai simțit gustul victoriei din prima etapă, când a învins Gaz Metan, scor 3-0. După remiza 0-0 cu ACS Poli Timișoara, din etapa cu numărul șase, Gică Hagi a găsit problema din jocul echipei.

Antrenorul și patronul echipei a recunoscut că jucătorii ofensivi nu mai au aceeași luciditate ca anul trecut, dar a declarat că este mulțumit de felul în care echipa joacă: „E aspectul cel mai negativ al nostru, că nu marcăm. În rest, am controlat jocul, am dus mingea aproape de careu, dar acolo suferim, nu vedem poarta… Am vorbit cu ei, avem două zile de pauză să ne deconectăm. Nu mai e luciditate, prospețime, mintea a obosit. Sper ca după aceste zile să vedem poarta mai bine. Am dominat adversarele, ne-am impus, dar asta e. Nu mai avem luciditate în fața porții”, a declarat Hagi la DigiSport.

Viitorul a ținut piept în competițiile europene și în Liga 1, de la începutul sezonului, dar Hagi s-a plâns de programul la care a fost supus: „Acest program făcut de cei care au organizat competiția e foarte „frumos”. Așa cum am văzut că se dau penalty-uri pe la alte echipe, noi am avut gol valabil pe la Sepsi, am văzut vă am avut penalty azi și nu s-a dat”, a declarat Hagi. 

Campionii României au acumulat doar 5 puncte, în 6 etape, iar perioada de criză continuă, echipa ocupând doar locul 11.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro