Grozavu, înaintea partidei cu Astra: „Îmi doresc la acest meci să fie și un arbitraj pe măsură!”

Grozavu, înaintea partidei cu Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Botoșani și Astra Giurgiu se vor întâlni în ultima partidă a turului Ligii I. Elevii lui Leo Grozavu vin după înfrângerea din meciul cu Pandurii și vor să demonstreze că a fost doar un accident. De partea cealaltă, Astra vine după victoria obținută în Europa League iar Alibec&Co au un moral foarte bun.
Formația lui Marius Șumudică a început prost campionatul și ocupă locul 12, având 3 victorii, 3 rezultate de egalitate și 6 înfrângeri, 11 goluri marcate și 18 primite. Mai mult, după meciurile din Europa League, giurgiuvenii au avut evoluții slabe în campionat. Faptul că Alibec&Co se gândesc mai mult la banii din Europa League decât la meciurile de campionat poate fi în avantajul echipei lui Leo Grozavu.

Tehnicianul botoșănean a declarat că este conștient de valoarea adversarului pe care îl întâlnește luni dar își dorește victoria.  

„Mă aștept la o partidă bună din partea noastră, venim după un rezultat nefavorabil, un joc modest al nostru. Sunt convins că orgoliul băieților noștri va fi zgândărit, știm cu toții că pe teren propriu ne mobilizăm sub o altă formă. Întâlnim un adversar puternic, campioana în exercițiu, o echipă cu jucători foarte valoroși, cu un antrenor care a demonstrat la nivelul primei ligi că este bun, știe să-și pună jucătorii în valoare, să-i motiveze, chiar și în condițiile trec printr-o perioadă de convulsie. Astra e campioana în exercițiu, are o serie de jucători foarte valoroși, au făcut transferuri, ai și pierdut jucători. Dacă ar fi avut liniște financiară, sunt convins că s-ar fi situate pe o altă poziție. Îmi doresc la acest meci să fie și un arbitraj pe măsură. Bănuiesc că cele două echipe vor face un spectacol fotbalistic, îmi doresc ca și arbitrii să participle la acest spectacol”, a declarat Leo Grozavu, adăugând: „După meciul cu Dinamo meritul băieților noștri a fost total minimalizat datorită unei erori sau nu de arbitraj. La partida cu Pandurii, brigada care ne-a arbitrat și-a făcut datoria și a reușit să compenseze. Am avut cel puțin un penalty neacordat decît cel care a fost acordat. Faza lor de penalty a fost discutabilă. Jucătorii noștri erau din vorbe dați la o parte. Dialogul nu a existat absolut deloc ceea ce mă face să înțeleg că aroganța cu care ne-au tratat arbitrii a fost un rezultat dinainte stabilit”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…