Grozav a negociat și cu Steaua, dar Dinamo a fost mai decisă! Îl pierd însă „câinii” din vară? Marinescu: „Nu cred că își permit să-i ofere un salariu pe măsură”

Grozav a negociat și cu Steaua, dar Dinamo a fost mai decisă! Îl pierd însă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gicu Grozav s-a înțeles cu Dinamo și va juca în Ștefan cel Mare până în vară, iar impresarul atacantului, Lucian Marinescu, a clarificat situația jucătorului. Acesta a precizat că Grozav, aflat încă în litigiu cu Terek Groznîi, a primit un certificat provizoriu pe baza căruia se poate antrena și poate evolua cu orice club până la clarificarea situației cu formația din Rusia. Totuși, Marinescu spune că, în cazul în care forul internațional nu îi va da dreptate lui Grozav, vârful de 24 de ani ar putea fi amendat și riscă și o suspendare.

„Urmează o reziliere din justă cauză. Nu putem da multe informații, dar el se poate antrena și semna cu orice club. El va primi un certificat provizoriu până se va lămuri totul și poate juca pentru Dinamo, iar când se va da verdictul vom vedea ce va fi. În cazul în care decizia nu este favorabilă pentru el, atunci riscă o amendă și o penalitatea sportivă”, a declarat Lucian Marinescu la DolceSport.

Au negociat și cu Steaua

Marinescu a vorbit și despre planurile lui Gicu Grozav la Dinamo, dar și despre pretențiile sale financiare care vor crește pe măsură ce se va apropia de finalul contractului valabil pe șase luni. Impresarul a dezvăluit că au existat discuții pentru un transfer al lui Grozav la Steaua, dar Dinamo a fost echipa care a pus pe masă o ofertă concretă: „Acum nu se pune problema banilor, dar din vară este o altă discuție. În scurt timp va reveni la forma maximă. Trebuie un echilibru între ce valoare are Grozav și ce poate oferi Dinamo, iar acum nu cred că își permite să îi ofere un salariu pe măsură. Vom vedea ce va fi din vară. M-aș bucura ca Dinamo să îi poată da un salariu bun lui Grozav și el să continue.

Dinamo nu plătește niciun ban pentru acest transfer. Am avut mai multe oferte pentru el, au fost și discuții cu Steaua. De la Dinamo a fost singura ofertă concretă și ne-am înțeles cu ei. Pentru Grozav a contat mult că poate ajunge iar la echipa națională”.

 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…