Griji pentru „U” Cluj: „Atentie la Frunza si Ljunbinkovic”

Griji pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu șase indisponibili, tehnicianul clujean privește cu îngrijorare partida de azi și spune că, în lipsa lui Dorinel Munteanu, sârbul Ljubinkovic este cel care trebuie anihilat.

Universitatea încearcă să ia puncte vasluienilor cu trei dintre cei patru fundași centrali accidentați și fără atacantul Silvășan, care marcase două goluri Aradului, rămas acasă tot din cauza unor probleme medicale. Alpar Meszaros spune că se confruntă cu cea mai dificilă situatie de până acum, fiind nevoit să improvizeze în linia defensivă sau să îl forțeze pe accidentatul Bilica.

„Va fi greu de tot pentru noi la Vaslui. Acest meci ne-a prins într-o conjunctură defavorabilă“, a declarat Meszaros, care a exersat toată săptămâna apărarea în zonele laterale. „Vor juca cu mingi lungi spre Temwanjera, iar acesta trebuie să le întoarcă spre oamenii de pe flancuri“, le explica Meszaros elevilor săi, la una dintre ședințele de pregătire.

Antrenorul neînvins deocamdată în Liga I știe de unde poate veni pericolul, în partida de la Vaslui. „Ljubinkovic și Frunză mi se par cei mai periculoși. Poate este mai bine pentru noi că nu mai joacă Dorinel Munteanu, care este un coordonator de joc excelent“, a conchis Meszaros.

Meszaros, deranjat pe program

După partida de la Vaslui, formația ardeleană va întâlni duminică pe teren propriu pe Dacia Mioveni, urmând ca la trei zile după partida cu echipa lui Sorin Cîrțu “studenții“ să întâlnească Gloria. “Noi jucăm duminică, în timp ce Gloria va juca vineri, înaintea meciului direct. Sunt două zile în plus de odihnă. Nu este normal așa ceva“, a declarat Meszaros.


Nouă jucători au fost lăsați acasă

Delegația formației clujene s-a deplasat ieri după amiază spre Bacău, la bordul unui charter. Din lot lipsesc Coman și Băd, care sunt suspendați, dar și accidentații Astorga, Silvășan, Boudarene și Cordoș. Portarul Oltean și mijlocașii Edvan și Soporan au fost lăsați de asemenea la Cluj, din considerente tactice. Fundașul Fabio Bilica a făcut deplasarea, deși resimte dureri puternice la spate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele